România alocă miliarde pentru armament prin SAFE, în timp ce angajații unor fabrici Romarm protestează pentru salarii și lipsa comenzilor.
România se pregătește să cheltuiască sume uriașe pentru înzestrarea Armatei, dar în propriile fabrici de armament situația devine tot mai greu de ignorat. În timp ce compania germană Rheinmetall a semnat cu România contracte de 5,7 miliarde de euro, muncitorii unor uzine din industria românească de apărare ies în stradă, reclamă întârzieri salariale și se tem de restructurări.
Imaginea este greu de digerat: România împrumută miliarde pentru apărare, iar fabricile românești care ar trebui să reprezinte baza industriei naționale se luptă să supraviețuiască.
Industria de apărare din România, împinsă spre colaps
Cazurile Carfil Brașov și Fabrica de Arme Cugir arată cât de mare este ruptura dintre discursul despre consolidarea industriei naționale de apărare și realitatea din unele uzine.
La Carfil Brașov, angajații au protestat după întârzieri la plata salariilor și a bonurilor de masă. Muncitorii au reclamat și lipsa comenzilor, dar și perspectiva unei restructurări care ar putea reduce efectivele companiei.
Liderul de sindicat Ana Crinela Livadaru declara:
„Am rămas cu lichidarea în urmă, trebuia să o primim în data de 15. La fel și bonurile de masă. Și urmează avansul, în data de 30. Am rămas fără comenzi și fără nicio perspectivă. Suntem o industrie de apărare. Ni s-a spus că am rămas fără comenzi, că va urma o restructurare de personal. Din 579 de angajați să rămână undeva la 400. Nu am finalizat discuțiile cu ei. Vrem să oprim lucrul până în momentul în care se vor vedea rezultate pozitive”
Este una dintre imaginile care alimentează temerile că industria de apărare din România riscă să intre într-un colaps profund dacă statul nu reușește să direcționeze comenzile către producătorii autohtoni.
România cumpără de la Rheinmetall, uzinele românești așteaptă comenzi
În paralel, Rheinmetall își consolidează poziția pe piața românească. Compania germană a anunțat un acord de 5,7 miliarde de euro cu România, pentru vehicule de luptă, sisteme de apărare antiaeriană, muniție și alte capabilități militare. Livrările sunt programate să înceapă în 2028 și să continue până în 2030. Rheinmetall se află într-o perioadă de expansiune puternică, iar comenzile sale au crescut spectaculos pe fondul cererii europene pentru armament.
În România, însă, întrebarea care începe să domine dezbaterea este una simplă: Dacă există miliarde de euro pentru armament, de ce unele fabrici românești de armament nu au suficiente comenzi pentru a-și plăti oamenii la timp?
Muncitorii de la Cugir au protestat pentru salarii! La Cugir, situația este similară. Angajații Fabricii de Arme au protestat în luna iunie, nemulțumiți de nivelul veniturilor și de rezultatul negocierilor cu administrația. Ulterior, muncitorii au oprit lucrul după ce salariile nu au fost primite la termen.
Ioan Neagu, președintele Sindicatului „Apărarea”, declara:
„Forma de protest continuă astăzi și o vom suspenda pentru o perioadă de o săptămână ca să avem răgazul să negociem la Ministerul Economiei o parte din revendicări care necesită memorandumuri aprobate prin hotărâre de Guvern. Nemulțumirile sunt că am început să negociem din luna octombrie, suntem în luna iunie, n-am încheiat acordul colectiv de muncă. Din toate solicitările noastre, pornind de la tichete de masă, vouchere de vacanță, creștere salarială, n-am rezolvat nimic. Ori în condițiile astea am ajuns, parcurgând toate etapele prevăzue de lege, vom recurge la greva generală”
Paradoxul României: miliarde pentru apărare, probleme în fabricile de armament
Situația ridică o problemă strategică mult mai mare decât plata unor salarii restante. România are nevoie nu doar de arme cumpărate din străinătate, ci și de o industrie națională capabilă să producă muniție, componente, vehicule și sisteme militare, să asigure mentenanța și să susțină Armata în cazul unei crize majore.
Dacă fabricile autohtone pierd angajați, contracte și capacități de producție, recuperarea acestor competențe poate deveni extrem de dificilă. Iar aici apare marele paradox al programului SAFE: România beneficiază de miliarde pentru apărare, însă o parte dintre angajații industriei naționale se întreabă dacă propriile lor fabrici vor mai exista și peste câțiva ani.
România riscă să rămână doar client, nu și producător.
Contractele cu marii producători occidentali pot aduce tehnologie, investiții și capabilități moderne. Problema apare atunci când industria românească rămâne doar spectator la o piață de miliarde de euro. În loc ca banii pentru apărare să genereze un ecosistem industrial puternic în România, există riscul ca o parte importantă a valorii adăugate să fie creată în afara țării. Iar dacă această tendință continuă, industria românească de apărare poate ajunge să nu mai aibă nici oamenii, nici infrastructura și nici comenzile necesare pentru a se ridica singură.