National

Fata reținută după bătaia din Târgu Jiu ar putea fi arestată. Anchetatorii o acuză acum și de tâlhărie

Publicat: 08 sept. 2020
fată trasă de păr
Fata reținută după bătaia din Târgu Jiu ar putea fi arestată preventiv

Fata în vârstă de de 14 ani, reținută după bătaia din Târgu Jiu ar putea fi arestată preventiv. Tânăra reţinută luni în cazul fetei de 13 ani bătută şi umilită, află astăzi dacă decizia judecătorilor. Între timp, şi Direcţia pentru Protecţia Copilului s-a autosesizat şi a început o anchetă.

Reprezentanții de la Protecția Copilului s-au autosesizat în cazul fetelor implicate în scandalul din weekend. Astfel, reprezentanții vor merge să facă o verificare socio-familială la domiciliul fiecăreia dintre fetele implicate, iar în urma constatărilor vor fi luate măsurile legale.

Fata reținută după bătaia din Târgu Jiu ar putea fi arestată

Fata e 14 ani, care a fost reținută luni pentru 24 de ore, fiind acuzată de lovire sau alte violențe, urmează să fie dusă la parchetul local din Târgu Jiu pentru a fi audiată din nou și asta pentru că îi este adusă o nouă acuzație, de tâlhărie. Anchetatorii spun că după ce ar fi bătut-o pe fata de 13 ani, i-ar fi furat cămașa de pe ea. Propunerea anchetatorilor va fi aceea de reținere pentru 15 zile, pentru că este minoră.

Minora poate fi arestată preventiv pentru 15 zile sau poate fi plasată în arest la domiciliu.

Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a anunțat ieri că părinții agresoarelor au fost sancționați cu câte 500 de lei fiecare, conform Legii nr.61/1991, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, potrivit presei locale.

Aceeași sancțiune au primit-o și părinții băiatului care a filmat incidentul.

În cazul fetei bătute și umilite, polițiștii spun că s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru lovire și alte violente.

„În cadrul cercetărilor, au fost identificate trei tinere cu vârste cuprinse cu vârste între 12 şi 14, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Două dintre cele trei tinere care ar fi exercitat acte de violenţă au fost aduse la sediul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, fiind însoţite de către părinţi, în vederea audierii”, spun reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

Supusă la umilințe greu de închipuit

Pe data de 5 septembrie, o fată de 13 ani din Târgu Jiu a fost bătută de alte patru fete, în timp ce un tânăr filmează.

În filmare, se vede cum după ce îi pun întrebări incomode și o forțează să repete după ele, tânăra este lovită puternic peste față. La un moment dat, este pusă să stea în genunchi, iar celelalte fete o trag de păr, o lovesc, folosind un limbaj ce nu poate fi reprodus. Cel care filmează își exprimă uluirea că fata nu plânge, în ciuda loviturilor primite. Întregul moment se petrece afară. A fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Dumitru Coarnă, uimit de gravitatea faptelor

Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a vorbit astăzi despre cazul minorei bătute și umilite. Dumitru Coarnă s-a declarat șocat de imaginile văzute, spunând că a dat imaginile colegilor de la Târgu Jiu pentru a efectua cercetări.

„Am văzut imaginile. Nu credeam vreodată că se poate întâmpla așa ceva în România! Sunt șocat! Vorbim de copii care, în următorii ani, vor conduce această țară. Ori această atitudine nu inspiră încredere nimănui. Fete extrem de tinere, copile chiar, să lovească cu atâta degajare. E peste puterile mele de a înțelege! Am transmis filmarea colegilor de la Târgu Jiu. M-au asigurat că vor desfășura toate acțiunile pe care legea le permite pentru a soluționa acest caz”, a declarat Dumitru Coarnă.





Comentarii
Adauga un comentariu