O femeie însărcinată a fost rănită într-un accident rutier în Timișoara. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a ajuns la spital. Aceasta venise din Reșița pentru un control medical și se întorcea acasă împreună cu soțul ei. Șoferii au fost verificați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Femeie însărcinată, rănită într-un accident rutier în Timișoara!
Bărbatul de 38 de ani, aflat la volanul mașinii, ar fi încercat să întoarcă vehiculul într-o intersecție. S-a izbit, însă, de un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani. În urma impactului, portierele uneia dintre mașini au fost avariate. Pompierii și medicii au intervenit la fața locului.
„Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 38 de ani, a condus un autoturism pe Calea Torontalului, dinspre Bulevardul Cetății înspre Piața Consiliul Europei, iar la intersecția cu strada Timiș ar fi efectuat o manevră de întoarcere, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 26 de ani.
În urma impactului, o femeie, în vârstă de 40 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani, a fost rănită, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Femeia însărcinată a primit îngrijiri și apoi a fost transportată la spital. Șoferii au fost verificați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Femeie însărcinată și trei copii, răniţi într-un accident
Recent, trei copii și o femeie însărcinată au fost răniți sâmbătă seară, într-un accident rutier produs pe pe Bulevardul 9 Mai din municipiul Piatra-Neamț. În coliziune au fost implicate două autoturisme. Potrivit primelor informații, într-unul dintre vehicule se aflau cinci persoane, inclusiv trei minori, iar în celălalt două persoane, relatează ZiarPiatra Neamt.ro.
În urma coliziunii, o femeie însărcinată, în vârstă de 32 de ani, și trei copii de 5, 8 și 9 ani au fost răniți. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și ambulanță.
Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra-Neamț pentru investigații de specialitate. Surse medicale au precizat că victimele prezentau contuzii ușoare. Polițiștii au deschis o anchetă și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Acum, o femeie însărcinată a fost rănită într-un accident rutier în Timișoara. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a ajuns la spital. Aceasta venise din Reșița pentru un control medical și se întorcea acasă împreună cu soțul ei.