Prima pagină » Economic Local » Fermierii din Iași au primit fonduri europene pentru achiziția de utilaje și modernizarea exploatațiilor. S-au făcut plăți de peste un milion de euro
Fermierii din Iași au primit fonduri europene pentru achiziția de utilaje și modernizarea exploatațiilor. S-au făcut plăți de peste un milion de euro

Fermierii din Iași au primit fonduri europene pentru achiziția de utilaje și modernizarea exploatațiilor. S-au făcut plăți de peste un milion de euro

07 nov. 2023, 02:00,
Raluca COSTIN în Economic Local

Fermierii din Iași au primit fonduri europene, în valoare de peste un milion de euro, pentru proiectele aflate în diverse stadii de implementare. Afacerile din mediul rural presupun investiții în ferme zootehnice, apicole sau în sere cu legume. Agricultorii au primit sume cuprinse între 15.000 și 100.000 de euro pentru fiecare proiect eligibil

Ieșenii care au depus proiecte eligibile la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au primit peste un milion de euro, bani pentru dezvoltarea afacerilor din mediul rural. Fondurile acordate de Uniunea Europeană sunt destinate investițiilor în ferme zootehnice, apicole sau în sere cu legume.

Agricultorii din Iași au primit sume cuprinse între 15.000 și 100.000 de euro pe care i-au folosit pentru achiziția de utilaje agricole, modernizarea serelor cu legume sau pentru fermele apicole. În acest an au fost contractate 191 de proiecte care vizează investiții în diverse sectoare ale agriculturii. De asemenea, la nivelul centrului regional, care cuprinde 6 județe din zona Moldovei, respectiv Iași, Bacău, Suceava, Vaslui, Botoșani și Neamț, au fost efectuate plăți în valoare de 25 de milioane de euro.

Fermierii din Iași au primit fonduri europene pentru dezvoltarea afacerilor

Fermierii din Iași care vor să obțină fonduri europene în acest an sunt obligați să folosească semnătura electronică. Potrivit specialiștilor Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași, instituția va utiliza exclusiv semnătura electronică în relația instituțională cu solicitanții și, ulterior, cu beneficiarii de fonduri europene acordate pentru agricultură și dezvoltare rurală. AFIR a deschis sesiunea de depunere a cererilor de finanțare în cadrul intervenției DR 30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri din PS 2023-2027.

Ieșenii pot accesa 40.000, 50.000 sau maximum 70.000 de euro, fonduri nerambursabile sută la sută, pentru investiții în domeniul agricol. Sesiunea de depunere este deschisă până la 31 ianuarie 2024. Potrivit specialiștilor, se dorește stimularea fermierilor care vor să investească fonduri europene în legumicultură.

Bani pentru tinerii fermieri din Iași

Ieșenii care depun proiectele trebuie să îndeplinească un anumit punctaj și să aibă maximum 40 de ani împliniți în momentul depunerii cererilor de finanțare. Aceștia primesc 75 la sută din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanțare și 25 la sută din cuantumul sprijinului se va acorda în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși 3 ani (pentru exploatațiile pomicole) de la semnarea contractului de finanțare.

Până în prezent au fost depuse 60 de proiecte în valoare de 4,2 milioane de euro, câteva fiind din Iași. Astfel, fermierii din Iași au primit fonduri europene și pentru dezvoltarea exploatațiilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 decembrie 2025
13 decembrie 2025