Prima pagină » National » Fetiţă de 8 ani din Neamţ, agresată sexual de verişorul tatălui. Individul a fost reţinut
Fetiţă de 8 ani din Neamţ, agresată sexual de verişorul tatălui. Individul a fost reţinut

Fetiţă de 8 ani din Neamţ, agresată sexual de verişorul tatălui. Individul a fost reţinut

26 iul. 2022, 20:46,
în National

Pe la miezul nopţii trecute, Serviciul de Ambulanţă Neamţ a transportat la CPU Roman o minoră în vîrstă de 8 ani şi jumătate, din comuna Stăniţa, fiind suspiciuni că a fost victima unei oribile infracţiuni. Concret, ar fi fost agresată sexual, principalii suspecţi fiind două persoane, un unchi şi un văr al copilei.

„Fetiţa a fost adusă la spital de către o ambulanţă în jurul orei 23.55, fiind victima unui abuz sexual. Pacienta era însoţită de o vecină. A fost examinată de medicul ginecolog, s-au recoltat probe, acestea fiind trimise la laborator. S-a recomandat şi un consult la Medicina legală. Asistenta socială a unităţii noastre a preluat cazul“, a declarat Andreea Trifan, purtător de cuvînt al Spitalului Roman.

Primarul comunei Stăniţa, Laurenţiu Todireanu, ştia despre caz: „E vorba despre o fetiţă provenind dintr-o familie dezorganizată. Cei doi copii ai familiei, după ce mama i-a părăsit în urmă cu ceva timp, se aflau în grija tatălui, care-şi cîştigă existenţa muncind cu ziua. Din cîte ştim noi se îngrijea de copii, îi hrănea, îi ducea duminica la biserică. Astăzi, 26 iulie, am fost la casa familiei, dar nu am găsit pe nimeni.

Vecinii au spus că tata şi o mătuşă se află cu fetiţa la Serviciul de Medicină Legală Roman. Aşteptăm rezultatele anchetei Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ pentru a ne ocupa de acest caz, sub îndrumarea acestora. Vom vedea dacă cercetările realizate de poliţie vor confirma că fetiţa a fost agresată sexual de către doi dintre membrii familiei şi ce măsuri de protecţie se vor stabili“.

A fost deschis un dosar de cercetare penală

Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat că a fost deschis un dosar de cercetare penală sub îndrumarea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman, lucru confirmat de prim-procurorul Dragoş Varganici: „ Ancheta se află la început şi aşa cum prevede legea nu putem da prea multe amănunte din dosarul de cercetare penală. Persoanele bănuite a fi autorii abuzului sînt cercetate sub învinuirea de act sexual cu un minor“.

Directorul DGASPC Neamţ, Marlena Panduru, a declarat faptul că specialiştii instituţiei se află la Stăniţa, situaţia fiind în monitorizare: „Acolo e vorba de două fetiţe. La audierea copilei abuzate a participat un specialist al DGASPC, conform procedurilor. Întrucît abuzatorii au fost reţinuţi, fetiţa a rămas în familie, în grija unei mătuşi. În funcţie de evoluţia situaţiei vom decide dacă minora şi sora acesteia mai pot rămîne în familie sau este necesară instituirea unei măsuri de protecţie specială“.

Examenul medico-legal efectuat, marţi, fetiţei de 8 ani, din localitatea Stăniţa, confirmă agresiunea sexuală împotriva ei, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu. Potrivit sursei citate, agresorul va fi reţinut pentru 24 de ore iar miercuri va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine
Incident naval în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României. O navă comercială a fost avariată, iar autoritățile analizează posibilitatea unui impact cu o dronă maritimă sau a exploziei unei mine. Un nou incident naval în Marea Neagră a fost semnalat în noaptea de 23 spre 24 iulie, în apropierea graniței maritime a României. […]
Incident naval în Marea Neagră, în apropierea României. O navă sub pavilion Liberia a fost avariată, autoritățile iau în calcul impactul cu o dronă maritimă sau explozia unei mine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2026
25 iulie 2026