Accidentul mortal de la Gorban a îndoliat o comunitate întreagă. Un tânăr, tată a trei copii, a murit după ce autoutilitara condusă de un prieten de-al său a intrat cu viteză într-un stâlp. Polițiștii au deschis un dosar penal și fac verificări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat
Ies la iveală detalii halucinante legate de accidentul rutier de la Gorban. Reporterii BZI au discutat cu un localnic care a ajuns la locul accidentului la scurt timp după producerea acestuia.
„Eu am auzit bubuitura, am ieșit. Vă dați seama ce viteză a avut dacă a rupt un stâlp de ăsta de curent atât de gros. Avea peste 100. Din ce am mai auzit și eu prin sat, șoferul cam mergea cu viteză, dar nu l-am văzut. Băiatul ăsta care era în dreapta era sfărâmat tot. A intrat pe partea lui în stâlp, l-a strivit. Când au venit pompierii și l-au scos, era mort. L-au mai resuscitat sau ceva, dar degeaba, nu au mai avut ce să-i facă”, a declarat un localnic.
Filmul accidentului mortal de la Gorban. Polițiștii au deschis dosar penal
Polițiștii ieșeni au făcut câteva precizări legate de acest caz
„La data de 17 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Gorban, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că un bărbat de 30 de ani, în timp ce ar fi condus o autoutilitară, pe DN 28, în comuna Gorban, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma accidentului, un bărbat a decedat, iar alte două persoane au fost rănite. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Trei copii au rămas fără tată, după accidentul rutier
Petru Alin Lovin, șoferul care a provocat accidentul rutier mortal, este internat în spital, fiind sub supravegherea medicilor, asta după ce a suferit mai multe leziuni. Trupul lui Lucian Balan a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie. În urma sa au rămas 3 copii, toți minori, și o soție îndurerată. Zilele viitoare, tânărul va fi înmormântat în comuna Gorban. Petru Alin Lovin va scăpa, probabil, de vreo răspundere penală. Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla după accidentul rutier de la Gorban.
Nasol de copii.
In rest, 2 dorei, unul mai prost ca altul. Cand vezi ca ala de la volan merge asa si nu zici nimic, il valiezi.