Cancan ultimă oră

Final de carieră pentru Mircea Lucescu? „Probabil îi va spune:’Dom’le, e bine să ne oprim aici!”

Publicat: 12 nov. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Mircea Lucescu ar fi foarte afectat de războiul din Ucraina, motiv pentru care ar lua în calcul ca, în vara viitoare, să renunțe la fotbal și să-și dedice timpul celor dragi. Potrivit lui Constantin Anghelache, antrenorul ar fi decis să pună stop carierei.

“Din punct de vedere personal, Mircea Lucescu face bine. Din punct de vedere al mersului echipei Dinamo Kiev, merge cum se poate, în sensul că echipa joacă pe unde se poate, nu poate avea continuitate, jucătorii străini au plecat și are doar jucători tineri ucraineni. Mie mi-a spus că poate anul ăsta va fi ultimul său an, că-i ajunge și lui și că trebuie să aibă grijă de el și să se odihnească, să aibă liniște. Proabil că dacă lucrurile vor merge tot așa, în iarnă mai puțin probabil, dar la vară îi va spune lui Surkis: «Dom’le, e bine să ne oprim aici, caută-ți un ucrainean, caută-ți ce vrei și mergem mai departe»”, a spus Anghelache.

Mircea Lucescu, dușmanul numărul 1 pentru fanii lui Dinamo Kiev

Altfel, Mircea Lucescu nu mai are viață pe banca lui Dinamo Kiev. Ultimele rezultate i-au scos din sărite pe fanii echipei. Aceștia au recurs la o metodă inedită pentru a forța îndepărtarea tehnicianului. Un pub din capitala Ucrainei, frecventat de fanii lui Dinamo Kiev, a creat o bere specială – “Go Away! (n.r. Pleacă!)”, pe etichetă fiind chipul antrenorului, ajuns dușmanul numărul 1 pentru fani.

“Vă prezentăm berea preparată special pentru pub-ul nostru. Produsul limitat a fost creat pentru un eveniment special: viitoarea demisie a lui Mircea Lucescu. Suntem de părere că Dinamo Kiev îşi va schimba curând antrenorul, şi începând de astăzi, fiecare dintre voi va putea să deschidă o sticlă şi să se bucure de moment la maxim. Da, suntem nerăbdători să vină sărbătorile. Vrem ca Dinamo Kiev să-şi schimbe acţionariatul, vrem ca Ucraina să câştige războiul, dar pentru moment, aceste lucruri se află departe, iar demiterea lui Lucescu este deja aici. Chiar şi cei mai înfocaţi fani ai săi simt că nimic nu merge conform planului şi nu mai acceptă această văicăreală eternă legată de arbitri, transferuri, ghinion și jocuri bune, dar pierdute”, au scris cei de la Kutovyy Pub, pe Instagram.

 

Adauga un comentariu