International

Fiul supermodelului Stephanie Seymore, Harry Brant, a murit

Publicat: 20 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Fiul supermodelului Stephanie Seymore, Harry Brant, a murit la vârsta de 24 de ani. Anunțul a  fost făcut de familie. Tânărul a murit în urma unei supradoze accidentale.

Fiul supermodelului Stephanie Seymore, Harry Brant, a murit

Fiul supermodelului Stephanie Seymore, Harry Brant, s-a stins din viață duminică, 17 ianuarie, din cauza unei supradoze accidentale.

„Vom fi veșnic triști că viața lui s-a sfârșit atât de repede și din cauza acestei boli devastatoare (dependența). A realizat multe până la 24 de ani, însă nu vom avea niciodată șansa de a vedea câte alte lucruri ar fi putut realiza. Nu a fost doar fiul nostru. A fost un frate minunat, un nepot iubitor, unchiul preferat și un prieten de nădejde. Era creativ, iubitor și avea un suflet puternic care a luminat inimile multor oameni. A fost un om frumos în interior și în exterior”, au declarat părinții tânărului.

Supermodelul Stephanie, mama lui, spera să îi vindece dependența internându-l într-o clinică de dezintoxicare. În câteva zile urma să fie internat. Harry și fratele lui, Peter Brant Jr., în vârstă de 27 de ani, a lansat în 2015 și 2016 o colecție de make-up unisex  pentru un celebru brand de cosmetice.

Vorbind despre inspirația din spatele colecției, Harry Brant a declarat pentru W Magazine că diferențele de genuri încep să se estompeze, iar oamenii încep să fie apreciați pentru creativitatea lor.

„Diferențele dintre genuri încep să se estompeze, ceea ce este cu adevărat grozav. Oamenii încep să fie apreciați pentru creativitatea lor. Cred că după încheierea liceului, a fi „normal” nu mai este interesant pentru oameni. De aceea încearcă să fie autentici și unici, iar cu cât îmbrățișează asta mai mult, cu atât mai atrăgători devin. Cred că oamenii se pot exprima cu mai bine cu ajutorul machiajului. Este o fantezie. Te transformă în cineva nou. Poate nu ești așa în mod normal, dar prin machiaj te eliberezi. Așa a fost întotdeauna pentru mine”, declara atunci Harry.

Cine a fost Harry Brant

Harry Brant s-a născut pe 3 august 1996 și este fiul supermodelului Stephanie Seymour și al miliardarului Peter Brant. Cuplul mai are încă doi copii, pe Peter II, în vârstă de 27 de ani și Lily Margaret, în vârstă de 61 de ani.

Stephanie Seymour a pozat în Playboy și a fost model pentru Victoria’s Secret, alături de Kate Moss, Naomi Campbell, Linda Evangelista, Cindy Crawford și Claudia Schiffer. Supermodelul s-a căsătorit cu miliardarul Petter Brant în anul 1995 și s-au despărțit după 14 ani de căsătorie. Însă, cei doi s-au reîmpăcat în urmă cu 11 ani.

Adauga un comentariu