Prima pagină » Actualitate » Florin Cîțu, anchetat în dosarul vaccinurilor de un miliard de euro, își va da demisia din grupul PNL de la Senat
Florin Cîțu, anchetat în dosarul vaccinurilor de un miliard de euro, își va da demisia din grupul PNL de la Senat

Florin Cîțu, anchetat în dosarul vaccinurilor de un miliard de euro, își va da demisia din grupul PNL de la Senat

23 nov. 2023, 22:00,
în Actualitate

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat, joi seara, că fostul premier Florin Cîțu, anchetat în dosarul vaccinurilor de un miliard de euro, își va da demisia.

„Când vom primi documentele, am obligativitatea să convoc Biroul Permanent și, în baza deciziei, să fie înaintat către Comisia Juridică și apoi va merge în plen. Senatorii liberali vor vota toți pentru ridicarea imunității. La nivelul PNL, în astfel de situații, am procedat la fel.

E o problemă pentru PNL în sensul în care imaginea este afectată. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic.

Este obsolut corect să lăsăm justiția să-și deruleze treaba.

Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că își va da demisia din grupul senatorial liberal și va deveni senator neafiliat”, a spus Nicolae Ciucă.

Prima reacție a premierului Ciolacu la dosarul vaccinurilor

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că achiziţia de vaccinuri în pandemie este doar una dintre „marile afaceri” făcute în România şi că „mai sunt şi altele”.

„Un lucru de care mi-aduc aminte că l-am spus când eram în opoziţie. În timp ce noi stăteam în casă, se făceau mari afaceri în România. E una dintre afaceri achiziţionarea vaccinurilor, mai sunt şi altele, gândiţi-vă la izolete, măşti neconforme… Întotdeauna aflarea adevărului duce ca o societate să fie mult mai aşezată şi mult mai liberă”, a afirmat Ciolacu, joi seară, întrebat despre dosarul care vizează achiziţia de vaccinuri în pandemie.

El a adăugat că nu a comentat niciodată o decizie a unui magistrat şi nu o va face nici de această dată.

„Categoric, colegii mei vor vota pentru ridicarea imunităţii”, a subliniat el.

„Am fost făcut prost, am fost făcut în toate felurile”

Întrebat despre prejudiciul de 1 miliard de euro, Ciolacu a replicat: „Dar ştiţi că vorbim de el imediat după pandemie (…) am fost făcut prost, am fost făcut în toate felurile când spuneam că a fost o decizie aberantă în acel moment. Vedem din comunicatul DNA-ului că aveam pârghii de a trece în contract ca să nu se piardă aceşti bani. Vom vedea. Va fi o negociere … Ce pot să vă spun cu certitudine: nu va exista niciun impediment ca să se ştie tot adevărul în spaţiul public”.

DNA a solicitat, joi, Senatului şi Preşedinţiei avizarea cercetării fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurororii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”
Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în confruntări cu jandarmii, iar președintele României, Nicușor Dan, a condamnat violențele. Sute de fermieri și crescători de animale s-au adunat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București, pentru a-și exprima nemulțumirile legate de situația din agricultură și zootehnie. Manifestația a devenit violentă în mai multe momente […]
Nicușor Dan, reacție după violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 septembrie 2026
18 septembrie 2026