Actualitate

Florin Cîțu, mesaj pentru hackerii ruşi care au atacat site-urile din România: „Nu ştiu ce hackeri sunt aia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului”

Publicat: 02 mai 2022
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Florin Cîțu mesaj pentru hackerii ruşi care au atacat site-urile din România Nu ştiu ce hackeri sunt aia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului
Florin Cîțu a discutat despre hackerii ruşi care au atacat site-urile unor instituții publice din România

Florin Cîţu, preşedintele Senatului, le-a trimis luni, 2 mai 2022, un mesaj destinat pentru hackerii ruşi care au atacat site-urile din România. Liberalul a adus în discuţie ameninţările autorilor privind atacuri cibernetice şi faptul că aceştia au scris că Marcel Ciolacu este preşedintele Senatului.

Fostul preşedinte al PNL afirma că nu ştie ce hackeri sunt acei care nu au habar cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor, cu o simplă căutare pe internet putând afla această informaţie.

Vineri, 29 aprilie, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe site-uri guvernamentale din România precum și site-ul unei instituții financiare au fost țintele unui atac informatic de tip „Distributed Denial of Service-DDOS”.

Ce mesaj au primit hackerii ruşi care au atacat site-urile din România

Fostul premier al României a menţionat astăzi că este de-a dreptul bizar cum nişte hackeri ruşi au reuşit să greşească cine este preşedintele Senatului, având numele corect.

”În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar, trecem peste asta. În al doilea rând, dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai numele corect, dar să greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai numele decât să greşeşti invers, dădeai un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului”, a comentat Florin Cîţu.

De asemenea, preşedintele Senatului a ţinut să mai adauge că sunt extrem de multe semne de întrebare acolo.

”Am spus că în general, dacă e nevoie şi dacă se aprobă, să mergem în această direcţie, am văzut declaraţii ale unor oficiali români care au spus foarte clar că se schimbă legislaţia tocmai ca să se facă acest lucru, de aceea am dubii. E adevărat că există un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău asupra mea”, a mai spus Florin Cîţu, despre declaraţiile privind armamentul pe care ţara noastră ar putea să îl livreze Ucrainei.

Nu în ultimul rând, Florin Vasile Cîţu, președintele Senatului și fostul lider al Partidului Național Liberal, a mai adăugat că este un război cibernetic, iar atacurile vizează toată lumea.

Hackeri pro-ruși Killnet au atacat mai multe pagini web ale instituțiilor din România

Reamintim faptul că grupul de hackeri pro-ruşi Killnet a ameninţat că va ataca aproximativ 300 de site-uri din România, pe listă fiind mai multe ministere, redacţii de presă, instituţii publice, site-uri de turism şi hoteluri.

Specialiştii au transmis o serie de recomandări pentru toţi cei vizaţi. Poliţia Română anunţă că site-ul propriu a fost vizat de un atac.

De asemenea, în cursul nopții de duminică spre luni, niciun site din cele de mai jos nu funcționa. Acestea au devenit funcționale câteva ore mai târziu.

bucharestairports.ro

aeroportularad.ro

mk-airport.ro (Constanța)

aeroportsuceava.ro

bestpark.ro (Timișoara)

aimm.eu (Maramureș)

airportcluj.ro

aeroportcraiova.ro

aeroport-iasi.ro

aeroportulsatumare.ro

sibiuairport.ro

aeroportoradea.ro

aeroportultransilvania.ro (Târgu Mureș)

Atacul a fost revendicat de gruparea de criminalitate cibernetică „Killnet” pe un canal de comunicare de pe Telegram. Hackerii ruşi care au atacat site-urile din România și-au justificat acțiunea prin faptul că statul român sprijină Ucraina în conflictul militar cu Rusia.

 

Comentarii
  • Cică, indignat la culme, Cîțu i-a dat în judecată pe ruși pt. că îl subestimează, deși el a ținut de șase la întâlnirea dintre Zelenski-Ciucă și Ciolacu. Primul termen e pe 9 mai la Judecătoria din Hârlău.

Adauga un comentariu