Prima pagină » Local » Fonduri de 1,5 miliarde de lei, la Consiliul Județean Iași, pe 2021. Iată lista completă a investițiilor!
Fonduri de 1,5 miliarde de lei, la Consiliul Județean Iași, pe 2021. Iată lista completă a investițiilor!

Fonduri de 1,5 miliarde de lei, la Consiliul Județean Iași, pe 2021. Iată lista completă a investițiilor!

29 oct. 2021, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Consiliul Județean Iași a alocat pe parcursul anului 2021 circa 1,5 miliarde de lei în proiectele de investiții. Cele mai multe au vizat modernizarea drumurilor județene, dotarea unităților medicale, dar și alte investiții publice. Conducerea Consiliului Județean Iași a arătat și care sunt prioritățile pentru următorii ani la vârful administrației județene

Conducerea Consiliului Județean (CJ) Iași și-a făcut raportul de activitate pe primul an de mandat la vârful administrației județene. Costel Alexe, președintele forului județean, a arătat că, în prima parte a mandatului, instituția a alocat sume importante pentru modernizarea drumurilor județene și noi investiții în unitățile medicale.

„Anul acesta am investit 1,47 miliarde de lei din bugetul general al Consiliului Județean Iași pentru dezvoltare. De asemenea, am obținut fonduri guvernamentale și europene pentru proiectele Iașului. Discutăm despre 16 milioane de lei fonduri guvernamentale pentru parcurile industriale Miroslava 2 și Lețcani. De asemenea, peste 40 de milioane de lei, prin proiectul Combat Covid, au mers pentru dotarea a 5 dintre cele 6 spitale din subordinea Consiliului Județean. A fost inclus în PNRR și Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, un proiect în valoare totală de 350 de milioane de euro”, a menționat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Peste 77 de milioane de euro, pentru drumurile județene

Conducerea instituției județene a precizat și că, în primul an de mandat, au fost refăcute mai multe artere din tot Iașul.

„În ceea ce privește infrastructura rutieră, am alocat peste 77 de milioane de euro pentru realizarea obiectivelor de investiții privind drumurile județene aprobate prin hotărâri ale Consiliului Județean Iași. Am modernizat și asfaltat aproximativ 200 de kilometri de drumuri județene. Am semnat contractul de finanțare și am scos la licitație contractul de achiziție publică de proiectare pentru înființarea centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași. Contractul pentru proiectarea centurii ocolitoare a municipiului Iași – varianta Sud, pe traseul Uricani-Cicoarei, este aproape de finalizare. Totodată, am aprobat regulamentul serviciului public de transport persoane pentru a asigura servicii de transport decente la nivelul județului, care să acopere nevoia de mobilitate a tuturor ieșenilor”, a mai spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Recent, CJ Iași a demarat un proiect de modernizare pentru mai multe artere județene.

Sute de milioane de lei, în sănătate, la Consiliul Județean Iași, în 2021

Costel Alexe a precizat și că, în primul an de mandat, s-au alocat câteva sute de milioane de lei în domeniul sănătății.

„În domeniul Sănătății am investit anul acesta 784 de milioane de lei. Am finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a celui mai mare tronson de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii «Sfânta Maria», din Iași, care urmează să fie dat în folosință, sperăm cât de curând. Vom extinde și Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului pentru Copii, am obținut recent autorizația de construire pentru extinderea UPU cu o suprafață desfășurată de 2.281,74 mp și dotarea cu 19 echipamente medicale și 41 de unități de mobilier medical”, a mai precizat Costel Alexe, președintele CJ Iași.

La ultima ședință de Consiliu Județean au fost avizate două proiecte de hotărâre privind construcția a două mari spitale.

Proiect de 76 de milioane de euro, la Aeroportul Iași

În planul de dezvoltare al Consiliului Județean Iași apare și modernizarea Aeroportului Iași.

„Dezvoltăm infrastructura aeroportuară și vom avea un nou terminal până la finalul anului 2023, cu facilități suplimentare, prin care vom crește capacitatea de procesare a pasagerilor până la 3,5 milioane. Aeroportul Iași se redresează după perioada grea prin care a trecut în urma pandemiei. Cu 460.000 de pasageri în acest an, Aeroportul Internațional Iași ocupă locul al doilea printre aeroporturile regionale din țară. Blue Air va deschide în primavară o bază operațională la Iași și va opera zboruri directe și de conexiune către peste 23 de destinații”, a mai spus Costel Alexe.

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
Playtech.ro
Oraşul din România pe care să îl vizitezi în martie şi în aprilie. Are un palat impresionant, o grădină botanică superbă şi o istorie bogată
observatornews.ro
Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Povestea şoselei Valea Oltului, drumul vechi de mii de ani. Detalii incredibile desper 'Autostrada Antichităţii'
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend
redactia.ro
Cum au fost îmbrăcați Sebastian Stan și mama sa la Gala Premiilor Oscar
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`