Actualitate

Formularele privind vaccinarea anti-Covid-19 a elevilor, trimise astăzi părinţilor – DOCUMENT

Publicat: 24 sept. 2021
un elev dintr-o școală ridică mână pentru a răspunde la o oră
Începând de azi, chestionarul este împărțit în școli, prin intermediul inspectoratelor școlare județene

Vești pentru părinți. Un formular pentru vaccinarea împotriva noului coronavirus a elevilor minori este lansat astăzi, 24 septembrie 2021, de Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, părinții își pot exprima dorința în ceea ce privește imunizarea elevilor.

CONSULTAȚI AICI CHESTIONARUL DE VACCINARE

Începând de vineri, chestionarul este împărțit în unitățile de învățământ prin intermediul inspectoratelor școlare județene.

„Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și va fi pus la dispoziția părinților în vederea completării”, a transmis ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu.

Chestionarele privind vaccinarea elevilor, împărțite părinților

Persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul școlii va transmite direcțiilor de sănătate publică chestionarele completate de către părinți sau tutori legali a elevilor.

În cazul exprimării intenției de vaccinare anti-Covid-19, imunizarea elevilor minori se va efectua numai cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului.

Scopul completării formularului este acela de a-i sprijini pe cei care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și direcțiile de sănătate publică.

„Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic”, adăuga sursa citată.

Formularul de exprimare a intenţiei de vaccinare anti-Covid-19 nu este obligatoriu

Conform declarației ministrului Educaţiei și Cercetării, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, formularele de exprimare a intenţiei de vaccinare anti-Covid-19 nu sunt obligatorii şi nu constituie obligaţie de imunizare.

„Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare deoarece nu s-a aprobat încă din perspectiva juridică formularul de exprimare a intenţiei de vaccinare. Sunt dificultăţi din perspectiva bazei legale – respectarea GDPR, impusă de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Ministerul Educaţiei a transmis către Ministerul Sănătăţii o solicitare de sprijin pentru elaborarea unui formular privind intenţia de vaccinare din care să reiasă trei variante de răspuns cu privire la intenţia de vaccinare: Da, Nu, Indecis”, a afirmat ministerul.

Formularul care a fost elaborat de Ministerul Sănătăţii va fi transmis de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în şcoli având drept scop „sprijinirea celor care beneficiază de acordul informat” al părinţilor sau tutorilor legali pentru organizarea de echipe mobile de vaccinare.

„În urma acestor răspunsuri se vor putea organiza echipe mobile de vaccinare în şcoli de către CNCAV în colaborare cu DSP”, a indicat în urma cu câteva zile Sorin Cîmpeanu.

La apariția unui caz de Covid-19 într-o clasă se suspendă cursurile pentru 14 zile

Conform prevederilor Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, sunt stipulate o serie de pași de urmat dacă într-o clasă/școală apare un caz pozitiv la un elev sau la un cadru didactic.

„La apariția unui caz pozitiv într-o clasă, cursurile se suspendă pentru 14 zile la propunerea consiliului de administrație al școlii respective și doar în cazul clasei de elevi în care a fost confirmată prezența infecției.

Cursurile pentru grupa suspendată se pot relua cu prezența fizică a elevilor după a opta zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care se testează și rezultatul este negativ. Până la efectuarea testului, elevii continuă orele în regim on-line. Elevii care nu se prezintă la testare, vor relua cursurile cu prezența fizică după 14 zile de la suspendarea acestora.

Excepție: elevii claselor VII – XII/XIII vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și elevii care au fost confirmați pozitiv pentru infecția în ultimele 180 de zile, dar pentru care au trecut mai mult de 14 zile de la data testului pozitiv, pot continua cursurile cu prezența fizică”, potrivit autorităților.

De asemenea şi ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, a transmis că elevii şi cadrele didactice vor fi testate în cazul în care este necesar.





Adauga un comentariu