Prima pagină » Local » Fost primar din Iași, condamnat pentru viol, urmărit național de polițiști după ce a fugit
Fost primar din Iași, condamnat pentru viol, urmărit național de polițiști după ce a fugit

Fost primar din Iași, condamnat pentru viol, urmărit național de polițiști după ce a fugit

17 apr. 2026, 08:50, 5 ,
Redacția BZI în Local

Fostul edil al Iașiului, Ionel Onofraș, a fost condamnat definitiv la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol și agresiune sexuală asupra unor minore. După pronunțarea sentinței, acesta nu a fost găsit la domiciliu și a fost dat în urmărire națională.

„La data de 15 aprilie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a fost primit, pentru punerea în aplicare, un mandat de executare a pedepsei, de 19 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală, emis de Judecătoria Iași, față de un bărbat, de 68 de ani. În momentul în care au fost puse în aplicare primele măsuri procedurale în baza mandatului de executare emis, bărbatul nu a fost identificat la domiciliu. Polițiștii efectuează activități cu specific investigativ și procedural aplicabile în acest caz, fiind dispusă, totodată, darea în urmărire națională a bărbatului. În funcție de dinamica activităților desfășurate, vor fi dispuse măsuri legale în consecință”, a transmis Adina Ciobanu, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Condamnare definitivă pentru Ionel Onofraș

Curtea de Apel Iași a pronunțat, pe 15 aprilie 2026, o decizie definitivă în dosarul în care fostul primar Ionel Onofraș era acuzat de viol și agresiune sexuală. Instanța a menținut, în mare parte, sentința inițială dată de Judecătoria Iași, respectiv o pedeapsă de 19 ani și 4 luni de închisoare.

„Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei Iaşi nr. 7/18.05.2023. În baza art. 421 pct.2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul formulat de inculpatul Onofraș Ionel (…) împotriva Sentinţei penale nr. 1958/18.08.2025 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. 16482/245/2022, pe care o desfiinţează în parte.

Rejudecând cauza: Înlătură din sentinţa penală apelată dispoziţia de conservare, păstrare şi confiscare a următoarelor medii de stocare (…) şi în baza disp. art. 162 alin. 3-4 Cod procedură penală dispune restituirea lor către inculpat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. (…) Definitivă”, au transmis judecătorii.

Urmărit național după ce nu a fost găsit acasă

După pronunțarea deciziei definitive, polițiștii au mers la domiciliul fostului primar pentru a-l ridica și duce în penitenciar, însă acesta nu a fost găsit. În aceste condiții, oamenii legii au emis mandat de urmărire națională pe numele său.

Ionel Onofraș, în vârstă de 67 de ani, a devenit astfel căutat la nivel național, urmând ca, odată depistat, să fie încarcerat pentru executarea pedepsei.

Abuzurile, comise în timpul unor ședințe foto

Cazul a ieșit la iveală în 2022, când o adolescentă de 14 ani a avut curajul să vorbească despre abuzurile suferite. Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi avut loc în perioada 2020–2021, în studioul foto al lui Onofraș.

Tânăra a povestit ulterior că a descoperit că nu este singura victimă, alte trei minore fiind abuzate în circumstanțe similare. Abia după aceste discuții, ea le-a spus părinților, care au sesizat poliția.

În urma plângerilor, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul și studioul fostului edil, de unde au ridicat mai multe dispozitive de stocare pentru verificări.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași declarau la momentul respectiv:

„Pe 3 martie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, cu sprijinul luptătorilor SAS Iași, au efectuat două percheziții domiciliare într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și agresiune sexuală. Un bărbat bănuit de comiterea faptelor a fost adus la sediul Poliției pentru cercetări. Faptele ar fi fost comise în perioada 2020 – 2021, cele 3 victime fiind minore. Pe baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii (…) au reținut bărbatul pentru 24 de ore. Cercetările continuă”, au declarat la acel moment reprezentanții IPJ Iași.

Procesul a fost unul dificil pentru victime, care au fost audiate de mai multe ori și supuse unor expertize psihologice complexe.

„Au fost niște ani grei cu multe așteptări. Copilul nostru a fost curajos și suntem foarte mândri de ea că a reușit să demaște un monstru, a reușit să stopeze un comportament deviant”, a declarat mama unei fete.

Avocata Ionela Lavinia Apetrei a subliniat:

„Vorbim despre curajul a patru tinere copile, cu vârsta cuprinsă între 14 și 17 ani, care au rupt tăcerea. Dumnealui și-a creat un tipar comportamental. Un soi de modus operandi trecând la gesturi sexuale explicite. În mod clar el se afla într-o relație de putere cu ele având în vedere vârsta foarte mare”.

La rândul ei, Mihaela Chiper a explicat dificultățile prin care au trecut victimele.

„A fost foarte greu pentru victime să facă față chiar și cu sprijinul familiei, să facă față cercetării judecătorești, expertizei psihologice judiciare pentru că au răspuns la peste 100 de întrebări în 4-5 ore. Momentul în care ajunge să expună un abuz sexual victima a trecut deja printr-un proces interior foarte consumator”, a transmis Mihaela Chiper.

Vă aducem aminte că Ionel Onofraș a fost primul primar al Iașiului după Revoluția din 1989, ocupând funcția pentru o scurtă perioadă, între decembrie 1989 și februarie 1990. Ulterior, a activat în mediul de afaceri și ca fotograf.

În prezent, după condamnarea definitivă, fostul edil este căutat de polițiști la nivel național pentru a fi dus în penitenciar și a-și ispăși pedeapsa.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Președintele Nicuşor Dan a vorbit despre desemnarea unui premier PSD-AUR, în condițiile tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Șeful statului a transmis că nu desemna unui premier PSD-AUR. Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR Președintele Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile din coaliţia de guvernare. „Este o neîncredere, o lipsă de susținere a PSD […]
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Comentarii
  • justiție de doi bani

    Justiția este complice, violatorul ăsta a fost inițial arestat dar i-au dat drumul pe control judiciar. Când a fost dată pronunțarea în primă instanță de 19 ani de ce nu i-au pus brățară electronică, acum ia-l de unde nu-i. Va sta bine merci prin alte țări ca Oprescu, Bica, Iorgulescu, Constantinescu sau ieșeanul Maftei.

  • Ionel Pornofras, un ciorditor ordinar…

  • Un golan care se poza cu domnii doctori la tot felul de petreceri! Rusine lor !

  • Orașul urinii, Orașul rușinii

    Ce ghinion are orașul nostru, doi primari condamnați cu închisoare (Nichita și Onofraș) iar al treilea pe drum (Chirica).

  • moshulica urat si cu dintzi galbeni, la puscarie cu el

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 aprilie 2026
17 aprilie 2026