Fostul prefect al municipiului București, Cristian Marius Ghincea, contestă în instanță decizia premierului. Acesta cere judecătorilor să suspende provizoriu decizia din data de 10 decembrie 2019 prin care prim-ministrul Ludovic Orban a dispus ca Ghincea să elibereze funcția publică.
Procesul se regăsește pe rolul Curții de Apel București și a fost luat în evidență pe data de 24 decembrie 2019. În momentul de față nu este fixat niciun termen de judecată.
„Cristian Marius Ghincea cere suspendarea provizorie a executării a HG 880 din 10 decembrie 2019. Potrivit deciziei, (1) la data intrării în vigoare a prezenţei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al municipiului București de către domnul Ghincea Marius-Cristian. (2) Domnul Ghincea Marius-Cristian predă lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile de la data prevăzută la alin. (1)”.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial în 11 decembrie 2019. Ghincea ocupa această funcțue publică din iulie 2019.