Frumoasa poveste de viață a lui Valentin Perduș, orfanul abandonat pe șinele de tren care a ajuns medic

România nu este locul unde se petrec doar întâmplări care să te revolte, așa cum li se pare unora dintre noi.

Și aici, ca peste tot în lume se adună și fapte bune, și rele, dar, probabil că s-a așezat undeva în mintea și inima celor care ne spun povești din viață că am fi mai receptivi la cele negative, care ne mută mințile din loc.

Păcat, pentru că sunt întâmplări și oameni pe care ar trebui să-i apreciem, cum e cazul lui Valentin Perduș, orfanul abandonat pe șinele de tren, care și-a îndeplinit visul de-a deveni medic.

Stirile PROTV

Românul care și-a ucis iubita în mașină a atras-o într-o capcană. „Ea l-a crezut, a luat fetița, dar s-a terminat tragic”

RomaniaTV

Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!

Valentin Perduş s-a născut în urmă cu 37 de ani la Ploieşti. Pentru că mai avea patru copii acasă, mama lui a considerat c-ar fi o povară suplimentară și l-a abandonat imediat ce-a ieșit din maternitate, într-un sat, în drum spre casă, pe liniile de tren.

Spre norocul lui, a fost găsit de niște săteni, care l-au dus la spitalde unde, apoi, a ajuns la mai multe case de copii.

”A fost norocul meu, pentru că dacă ajungeam la bunici, azi nu aş fi aici“, recunoaşte Valentin.

A fost la o casă de copii din Prahova, apoi la Ploieşti, Sinaia, Băicoi, iar la 6 ani l-au dus la Buşteni, unde a rămas până când a împlinit 18 ani.

”La Buşteni era un castel, eram peste 500 de copii. A fost un şoc în momentul în care am intrat pe holurile acelea înalte“, îşi amintește Valentin. Cea în grija căreia a fost se numea Livia, de numele de familie nu îşi mai aduce aminte, pentru că toți o strigau doar așa.

În anii petrecuţi în Buşteni nu a fost scutit de bătăi şi de abuzurile copiilor mai mari. Unii au murit, zice, alţii au supravieţuit, însă puţini dintre ei şi-au putut urma visul. El voia din copilărie să fie medic, însă nimeni nu l-a ascultat.

Gimnaziul l-a făcut în Buşteni, a repetat şi clasa a ll-a şi a lV-a. Însă nu pentru că nu ar fi avut inteligenţa de trece mai departe, ci pentru că, după cum spune, dascălilor le era teamă că şcoala se va desfiinţa din lipsă de elevi.

”Ne lăsau repetenţi ca să aibă aibă elevi“, zice Valentin. A terminat, într-un târziu, gimnaziul, la 17 ani. Între timp l-au trimis şi la două cursuri profesionale, de 6 respectiv 9 luni. ”M-au forţat să merg la un curs de mecanici auto şi unul de bucătar. Nu că n-ar fi importante, dar eu nu voiam asta“, spune el.

Când a împlinit 18 ani, a ajuns în stradă. ”Aşa era sistemul. Pur şi simplu m-au scos cu rucsacul de haine în stradă şi gata“, îşi aduce aminte Valentin.

A luat trenul spre Ploieşti, unde a dormit câteva zile pe o bancă. Acolo a dat peste el Cristina Oprişan, o altă educatoare din casa de copii, care, ca să-l ajute, l-a dus la redacţia ziarului Prahova, rugându-i să îl ajute, dacă pot, ca să îşi găsească un rost.

Aşa a devenit, Valentin Perduş, un soi de copil al redacţiei. Ziariştii au luat legătura cu toate instituţiile care îl puteau ajuta, l-au înscris la o şcoală de ucenici pentru confecţioneri de încălţăminte, i s-a făcut loc la un internat şcolar, l-au ajutat cu bani, haine şi încălţăminte.

A terminat cei doi ani cu greu, pentru că nu era ceea ce visa. ”Mă chinuiam, dar am făcut şcoala. Iar când am terminat-o, am ajuns din nou de unde am plecat. În stradă“, zice el.

Însă, din nou, destinul i-a adus în viață o persoană cu suflet cald. O chema Elena Grigore. Ea a fost care l-a ajutat să găsească un acoperiş deasupra capului, găsindu-i o cazare în internatul unui liceu, chiar dacă nu era înscris ca elev. ”Aveam unde dormi, primeam şi mâncare şi lucram la munci agricole pe la profesori, ca să fac nişte bănuţi“.

Nu a stat mult. Pentru că după câteva luni, şi-a împachetat hainele şi s-a urcat pe trenul de Cluj, chitit să vadă măcar Facultatea de Medicină de aici, unde visase să ajungă.

Iniţial, m-am gândit să vizitez. Nu ştiam pe nimeni, nici măcar unde anume e. Dar când am ajuns, şi când am văzut-o, am înţeles că sunt acolo unde trebuie să fiu“, povesteşte Valentin.

Avea 23 ani. S-a dus la Inspectoratul Şcolar, spunând că vrea ajutor ca să se înscrie la un liceu, iar secretara l-a îndrumat la Liceul de transporturi, unde erau locuri. Aici a găsit-o pe Aurora Cosma, secretara liceului, care l-a ajutat apoi să-şi găsească loc în internat şi i-a fost alături pe parcursul celor 4 ani.

”Doamna Aurora a avut încredere în mine, a văzut că am potenţial, că ştiu ce vreau. M-a susţinut până la final. Mi-am dat Bacalaureatul, am primit o diplomă de tehnician în transporturi, iar eu m-am înscris imediat la Colegiul de Asistenţi Medicali, pentru că nu am avut curaj să merg imediat la Facultate“, spune, zâmbind, tânărul.

Valentin Perduş a absolvit Colegiul de Asistenţi Medicali după 4 ani, la 31 ani, primind licenţă internaţională, şi imediat după aceea s-a înscris la Facultatea de Medicină Oradea, pentru că este una dintre puţinele din ţară care oferă locuri fără taxă pentru romi. A promovat examenul de admitere, singura condiţie pentru a deveni student bugetat, dar tot era să rămână pe dinafară.

”Trebuia să confirm înscrierea duminică, iar de la secretariat mi-au spus să vin miercuri. Parcă am presimţit ceva, şi m-am dus luni. La secretariat mi-au zis că le pare rău, dar locul a fost ocupat de altcineva.

M-am dus şi la preşedintele Comisiei de Examen, apoi la rector. Mi-au zis că le pare rău, dar asta e. Atunci m-am dus la Bucureşti, direct la Ministerul Educaţiei, unde mi s-a dat dreptate şi li s-a cerut celor de la Oradea să reglementeze situaţia“, povesteşte Valentin.

Cei de la Oradea au vrut să-i ofere un loc la Facultatea de Medicină Dentară. ”M-au chemat, mi-au oferit cafea, să stăm, să discutăm. Adică întâi îmi dai un şut în fund, apoi îmi dai cafea?

Oricum, am cerut să fiu înscris pe locul care mi se cuvenea şi au fost forţaţi să o facă. Ulterior am aflat că cel căruia i-au dat locul meu a fost mutat tot la Medicină Generală, dar cu predarea în engleză“.

Nu i-a fost uşor nici în anii de studenţie. În timpul săptămânii învăţa, iar în week-end lucra ca ospătar, chelner, la spaţii verzi. Din când în când, mergea la Cluj, la Biblioteca Centrală Universitară, ca să înveţe, pentru că aici găsea cărţile pe care i le cereau profesorii şi pe care nu şi le permitea să le cumpere.

Când a împlinit 35 ani, a fost dat afară din căminul studenţesc pentru că împlinise vârsta maximă permisă de regulamentul Universităţii. A cerut ajutor, din nou, explicând că nu are unde dormi şi nici bani cu care să-şi plătească o chirie, dar degeaba.

Singura ofertă care i s-a făcut a fost să rămână în cămin contra unei taxe lunare de 90 lei. ”Pentru mine era mult şi aşa. Cu 90 lei eu mâncam o săptămână“. În final, a apelat la preşedintele Senatului, Sorin Curilă, care l-a înţeles şi a rezolvat să rămân în cămin, fără taxă.

”În sfârşit, am trecut peste tot balamucul. Am avut profesori buni, care au avut încredere în mine, am terminat facultatea. M-a impresionat gestul domnului Curilă, care la ceremonie a vorbit de mine“, spune emoţionat Valentin, referindu-se la discursul prin care, acum fostul preşedinte al Senatului Universităţii, l-a dat ca exemplu în faţa a peste 2.000 de oameni, absolenţi, părinţi şi cadre universitare.

”Un absolvent provenit din casa de copii, care s-a zbătut din greu ca azi să fie absolvent de Medicină Generală. Dragă Valentin, mă bucur să fiu parte a familiei tale. Şi mă bucur, ca şi cum aş fi tatăl tău, pentru reuşita ta“, a spus Curilă la microfon, iar când Valentin s-a ridicat, a fost îndelung aplaudat.

Surpriza a fost completată şi de către decanul FMF, Adrian Maghiar, care a anunţat că îi oferă un premiu de 500 de euro.

Valentin Perduș a devenit medic, și, după ce a trimis cereri de angajare la toate spitalele din țară, a fost acceptat la Spitalul Municipal Timișoara, unde lucrează la secția de terapie intensivă, dar are competențe limitate.

Vrea să lucreze la terapie intensivă, ca să salveze vieți. De altfel, în puţinul timp liber pe care l-a avut în anii de facultate, între orele de curs şi slujbe, a făcut voluntariat la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Oradea, tocmai pentru că a simţit că era locul potrivit pentru el.

”Tot anestezie şi terapie îmi doresc. Când eram la Cluj, tot anestezie şi terapie. Făceam gărzi, mergeam în gărzi tot pe secţia de terapie intensivă.

Din punctul meu de vedere, este o secţie specială, o secţie în care se adună toată medicina, efectiv toată medicina. Aceşti specialişti, medici, anestezişti, au o zicală: sunt îngerii păzitori ai blocurilor operatorii”, spune Valentin.

”România este, pentru mine, o ţară specială, dar sistemul în care trăim în România este unul dezastruos. Şansa de a deveni ceva şi de a arăta oamenilor ceea ce poţi… Nu o poți face pentru că nu ești lăsat”, conchide Valentin Perduș.

Acum urmează încă un prag, redizențiatul, și toată viaţa lui e dovada că nu se va opri aici și nu se va da bătut.