FSB transmite vineri, 23 iunie, că a prins în flagrant cinci membri ai unei grupări infracționale organizate care încercau să scoată din Rusia un kilogram de Cesiu-137 radioactiv, pentru a-l folosi împotriva Rusiei în cursul operațiunii militare speciale din Ucraina, conform Ria Novosti, scrie Rador.
Potrivit comunicatului de presă al FSB, principalul serviciu rus de securitate internă, operațiunea se desfășura sub coordonarea unui cetățean al Ucrainei.
Kilogramul de Cesiu-137, în cazul în care era scos din țară, se preconiza să fie folosit pentru livrări cu folosirea armelor de distrugere în masă, în scopul discreditării Rusiei.
Acuzații reciproce
Ministerul Apărării din Ucraina transmite miercuri că, dacă Rusia și reprezentanții acesteia vorbesc despre o „bombă murdară”, acest lucru înseamnă că ar putea fi vorba despre o amenințare reală în privinţa utilizării unei astfel de bombe chiar de către trupele ruse.
„Acuzațiile Federației Ruse la adresa altora privind încălcările dreptului internațional umanitar, crearea de ‘bombe murdare’, utilizarea metodelor și mijloacelor de război interzise sunt lipsite de valoare”, a scris ministerul pe Telegram.
Potrivit instituţiei, dacă Rusia vorbește despre pericolul declanşării unui război de către cineva, acest lucru înseamnă că ea însăşi va începe un război.
„De asemenea, dacă Rusia vorbește despre o ‘bombă murdară’, atunci, aceasta ar putea fi o amenințare reală că ruşii ar putea utiliza o astfel de bombă”, a mai scris ministerul ucrainean pe Telegram, dând asigurări că evaluează toate scenariile și riscurile și ia măsuri pentru a contracara amenințarea rusă.
Instituţia consideră că autoritățile ruse doresc să distragă atenția de la înfrângerile suferite pe front și să provoace o neîncredere a aliaților occidentali în Ucraina.
Amintim că, zilele trecute, șeful serviciului rus de informații externe, Serghei Narîșkin, a reluat acuzaţiile că Ucraina ar fabrica „o bombă murdară”.
Mihailo Podoliak, consilierul şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, a declarat, marți, că Vladimir Putin trebuie să înțeleagă inevitabilitatea pedepsei în cazul unei încercări de utilizare a armelor nucleare.
„Dacă cineva crede că prezența unei arme nucleare ar trebui să fie un imbold către capitulare, gândiți-vă: ce fel de semnal este trimis, astfel, către restul lumii? ‘Dreptul internațional nu funcționează, nimeni nu vă proteajază, vă bazați doar pe voi înșivă’? Vom obține o cursă nucleară 2.0 și vom muta, din nou, acele ceasului Apocalipsei” – a scris Mihailo Podoliak pe Twitter.