Prima pagină » International » Furtuna Kristin lovește Spania și Portugalia! Autoritățile au închis autostrăzile și au suspendat trenurile, după ce 9 persoane au murit
Furtuna Kristin lovește Spania și Portugalia! Autoritățile au închis autostrăzile și au suspendat trenurile, după ce 9 persoane au murit

Furtuna Kristin lovește Spania și Portugalia! Autoritățile au închis autostrăzile și au suspendat trenurile, după ce 9 persoane au murit

30 ian. 2026, 19:51,
Redacția BZI în International

Săptămâna aceasta, furtuna Kristin a lovit Portugalia cu vânturi puternice și ploi torențiale, provocând șase decese și lăsând aproape jumătate de milion de oameni fără electricitate.

Potrivit operatorului rețelei de distribuție a energiei electrice, aproximativ 450.000 de clienți din centrul Portugaliei nu au avut energie electrică joi, ca urmare a furtunii Kristin. Aceasta a fost caracterizată de ploi torențiale, rafale de vânt de până la 150 km/h, inundații, alunecări de teren și distrugerea a sute de copaci.

Furtuna Kristin a determinat Guvernul Portugaliei să declare joi stare de calamitate în „zonele cele mai afectate”, informează EFE. Prim-ministrul Luís Montenegro va inspecta personal distrugerile din districtul Leiria și Coimbra și și-a anulat vizitele internaționale programate în Andorra și Croația.

José Miranda, comandantul Autorității Naționale pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă din Portugalia, a transmis joi agenției EFE că districtele Leiria, Coimbra, Castelo Branco și Santarém au suferit cele mai mari pagube în urma furtunii Kristin, iar unele localități nu au în continuare acces la energie electrică și apă.

Mai multe școli rămân închise, iar drumurile blocate din cauza furtunii Kristin, care a impus evacuarea a zeci de persoane. Subcomandantul regional al pompierilor din Leiria, Ricardo Costa, a declarat că locuitorii solicită sprijin, deoarece ploaia, deși moderată ca intensitate, produce daune importante locuințelor.

După ce a traversat Portugalia, furtuna Kristin a ajuns miercuri dimineață în Spania, aducând ninsori abundente în Madrid. Autoritățile au avertizat populația să evite orice deplasări neesențiale.

Trei oameni au murit în Spania

Furtuna Kristin a dus la moartea a trei persoane în Spania. În Torremolinos, o femeie a fost ucisă de un palmier doborât de vântul puternic, în Sevilla un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața într-un accident, iar un alt accident rutier între Muñeca și Guardo, în Palencia, a cauzat încă o victimă, potrivit Antena3 Noticias.

Anchetele continuă în Granada și Manga del Mar Menor, Murcia, după ce două decese ar putea fi asociate furtunii Kristin.

Autoritățile spaniole raportează autostrăzi închise, suspendarea serviciilor feroviare, blocaje rutiere, evacuări, anularea cursurilor și întârzieri în toate formele de transport din cauza furtunii Kristin.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii
Un incendiu izbucnit la un orfelinat din apropierea capitalei Alger a provocat moartea a cel puțin 11 persoane și rănirea altor 19. Ancheta este în desfășurare, în timp ce Algeria se confruntă cu un val de incendii alimentate de caniculă. Tragedia are loc după un val de incendii care afectează nordul țării, unde temperaturile extreme […]
Incendiu devastator la un orfelinat din Algeria. Cel puțin 11 persoane au murit, iar autoritățile intervin în plină criză provocată de sute de incendii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 iulie 2026
18 iulie 2026