Garanții sau granițe de securitate?

Este o întrebare legitimă. Total motivată. Generată de ultimele declarații de-a dreptul incendiare formulate de liderul de la Kremlin. Fără să o spună în mod explicit, Vladimir Putin lansează un ultimatum fără precedent, atât pe adresa Ucrainei, cât și pe adresa statelor UE și NATO.

Într-o traducere simplă, acest avertisment ultimativ al lui Vladimir Putin avertizează Ucraina că, dacă dorește cu adevărat încheierea războiului, pacea trebuie perfectată acum și nu mai târziu. Mai explicit, liderul de la Kremlin consideră și chiar explică faptul că Ucraina, susținută de circa 40 de state în general și de așa-numita „coaliție de voință” în special, a pierdut acest război și nu mai are resursele necesare să-l continue. Conform analizei serviciului secret al Federației Ruse, capacitatea în plan uman a armatei ucrainene este redusă la circa 45%. Federația Rusă avertizează, atât verbal, cât și printr-un atac fără precedent asupra Ucrainei și chiar asupra Poloniei, că pacea ar trebui perfectată acum și nu mai târziu, când, în acest război prin procură, statele europene și statele NATO urmează să fie umilite printr-o gravă înfrângere. Există însă și un detaliu de-a dreptul exploziv legat de acest avertisment.

Pentru prima dată, Federația Rusă, prin mesajul adresat direct de Vladimir Putin, înlocuiește în mod explicit garanțiile de securitate despre care s-a tot discutat în ultima vreme, garanții de securitate oferite Ucrainei, dar și Federației Ruse, cu un alt concept, și anume „granițe de securitate”. Ce înseamnă una, ce înseamnă cealaltă? Printr-o analiză de ultimă oră, New York Times afirmă, în esență, că, prin cel mai mare atac cu rachete și drone de până acum din întreaga istorie a celor trei ani și jumătate de război, atac desfășurat împotriva Ucrainei, la care se adaugă, în premieră, o incursiune cu drone Shahed asupra Poloniei, un stat NATO plasat pe flancul sud-estic al frontului militar, Putin provoacă nici mai mult, nici mai puțin decât alianța NATO, fie să se angajeze într-un război cu Federația Rusă, fie să forțeze cât se poate de rapid încheierea unui armistițiu urmat de un tratat de pace care, atenție, ar urma să garanteze granițele Federației Ruse. Noile granițe.

Să încercăm să explicăm această schimbare de paradigmă. Avem toate motivele să presupunem că, dând la o parte retorica dură utilizată de Kremlin, resursele umane și militare, ca de altfel și resursele economice ale Federației Ruse, în ciuda susținătorilor Moscovei, dintre care unii o fac în mod fățiș, iar alții în mod disimulat, sunt pe cale de a se epuiza. Așa se și explică de ce Vladimir Putin a decis să angajeze în luptă un număr uriaș de mercenari aduși din toate statele lumii, consistent plătiți, de ce face din ce în ce mai mult apel la aliații cei mai apropiați ai Rusiei pentru a-i trimite trupe care să fie utilizate drept carne de tun, de ce scoate din închisori deținuți, mulți dintre aceștia criminali, cu zecile de mii, pentru a-i echipa și a-i trimite, tot carne de tun, pe front și de ce, în fine, economia celui mai întins stat de pe planetă gâfâie și dă tot mai multe rateuri, inclusiv în ceea ce privește valorificarea resurselor.

Nu este un simplu detaliu faptul că Ursula von der Leyen, încă nedetronată de la șefia Uniunii Europene, a anunțat ieri că toate activele Federației Ruse blocate în băncile europene urmează să fie valorificate și utilizate, spune ea, în scopul reconstrucției Ucrainei, dar, în realitate, pentru a fi transformate într-o formă sau alta în muniție pentru continuarea războiului. Aceeași operație este în curs de desfășurare și în Statele Unite. Celor câteva sute de miliarde care urmează să fie astfel deblocate și utilizate li se adaugă alte sute de miliarde de euro împrumutate de Uniunea Europeană pe mâna nu prea responsabilă a Ursulei von der Leyen. Aceste sute de miliarde sunt și ele destinate alimentării războiului din Ucraina, ele urmând ca, la rândul lor, să fie oferite statelor membre în vederea achiziției de armament destinat continuării războiului.

Din această perspectivă, România se află într-o situație cu totul și cu totul excepțională, din orice direcție am privi lucrurile. Ni s-a alocat, într-o manieră de-a dreptul imperativă, un important procent din această colosală sumă, respectiv un fond de 16,7 miliarde, pe care, în mod obligatoriu, noi îi împrumutăm, la rândul nostru, parte a mega-împrumutului Uniunii Europene, la o dobândă pe care autoritățile de la București încă nu o cunosc, în condiții de restituire, de asemenea, încă necunoscute, și în schimbul cărora va trebui să cumpărăm armament pe care nu noi îl alegem și la un preț pe care nu noi îl negociem. Astfel, faimosul credit SAFE este, așa cum, pe bună dreptate, semnalează opoziția, o veritabilă capcană financiară pentru București, capcană în care autoritățile statului nostru au căzut fără să clipească. Ba mai mult, se mai și laudă cu acest credit din care populația acestui stat nu va vedea un sfanț, ci doar o sporire a poverii fiscale, care va fi transformată în noi și noi biruri.

Lucrurile au mers atât de departe încât aceeași Ursula von der Leyen, tot ieri, a propus și transpiră să obțină sistarea totală a sprijinului financiar și de altă natură al Uniunii Europene către Israel, sugerând totodată că ar putea fi adoptate sancțiuni economice împotriva acestui stat, partener strategic UE.

Înainte de a i se pune capăt, războiul, așadar, se încinge. Pe toate planurile. Inclusiv în plan psihologic. Garanțiilor de securitate solicitate de Volodimir Zelenskyi, de Statele Unite și de statele UE, în ceea ce privește Ucraina, li se suprapun, începând de ieri, nu numai garanțiile de securitate la care Rusia are pretenții, ci și garanții legate de frontiere. Asupra garanțiilor de securitate ne-am referit deja în analize anterioare, dar garanțiile vizând frontierele reprezintă aparent ceva nou. Federația Rusă pretinde ca toate frontierele NATO să fie trasate de comun acord și nu în mod discreționar, exclusiv de către Occident, și ca ele să fie astfel trasate la înțelegere cu Kremlinul, încât, în viitor, să nu poată constitui sub nicio formă o amenințare militară la adresa Federației Ruse.

Pe unde anume vor fi trasate respectivele frontiere, care ar urma să devină tabu pentru deceniile viitoare? În ce măsură acest nou concept, odată negociat și implementat, va afecta în viitor România? Iată o întrebare, pentru moment, încă fără răspuns. La fel cum nu este deloc clar unde va fi, în viitor, trasată frontiera dintre Federația Rusă și NATO atunci când vorbim despre Polonia.