Prima pagină » Actualitate » Gazul nostru, profiturile lor! Cum era România împinsă să renunțe la Marea Neagră pentru nimic
Gazul nostru, profiturile lor! Cum era România împinsă să renunțe la Marea Neagră pentru nimic

Gazul nostru, profiturile lor! Cum era România împinsă să renunțe la Marea Neagră pentru nimic

24 iul. 2025, 12:10, 12 ,
Redacția BZI în Bzi.ro

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a făcut o dezvăluire explozivă care readuce în atenție uriașa miză geopolitică și economică a resurselor de gaze din Marea Neagră. Potrivit acestuia, România a fost supusă unor presiuni internaționale intense din partea companiilor OMV și ExxonMobil, dar și din partea oficialilor americani, pentru a adopta o lege offshore care ar fi permis practic exportul integral al gazelor, în detrimentul interesului național.

Legea, așa cum era formulată atunci, prevedea ca întreaga rezervă de gaze exploatată de consorțiul OMV-Exxon din Marea Neagră să plece direct din România, să fie transportată pe conducte construite din bani românești, iar apoi să fie vândută în Viena, Budapesta sau în ambele locuri.

Ceea ce a ridicat cele mai mari semne de întrebare a fost faptul că România urma să beneficieze de o redevență derizorie, situată între 5 și 7%, dar care în realitate era chiar mai mică din cauza formulelor de calcul și a lipsei de transparență în măsurarea exactă a producției.  „Totul era ambalat în ideea de „interes strategic” pentru occidentali, dar realitatea era că România ar fi rămas tot dependentă de gazul rusesc, în timp ce propriile sale resurse erau exportate pe nimic.”

În fața acestei presiuni, Dragnea susține că a refuzat să aprobe legea în forma dorită de companiile străine și a impus condiții esențiale pentru protejarea interesului național: cel puțin 50% din gazele extrase să fie vândute pe piața internă, iar cel puțin 50% din profit să revină statului român

„Am fost sunat noaptea de la Departamentul de Stat. A fost căutat şi presat de cei de la OMV, de la EXXON, a venit vicepreşedintele EXXON, să accept proiectul de lege Offshore care plecase de la Fuvernul Tudose. Trecuse de Senat şi a ajuns la Cameră, care era decizionala. Al prevedea aşa, în mare: Toată rezerva de gaze din Marea Neagră, eploatata de EXXON şi OMV, să plece din România, din subsolul României, să traverseze România şi în Viena sau Budapesta, său şi în Budapesta şi Viena să fie vândut. Deci noi ne uităm la o conductă pe care trebuia să o construim tot noi, ne puteam face eventual poze cu ea, dar gazele din Marea Neagră ieşeau în România.

Aducându-mi argumentul uprem, domnule, e strategic pentru noi? Că e strategic în relaţia cu Rusia… Păi tocmai, că dacă eu vă dau vouă gazele, o să rămân dependent de Rusia în continuare.

Şi redevenţa era un mod real între 5-7 %, dar după părerea mea era mai puţin de 5, că noi tot făceam calculele.

Şi eu am zis nu. Jumătate de gaze, obligatoriu se vând în România, jumătate din gaze se vând afară, dacă în România nu mai este nevoie peste alea 50% că poate nu ne dezvoltăm i să avem nevoie luăm de acolo şi preţul se face în România. Jumătate din profit este al României. Cel puţin jumătate. Şi aici a explodat.

Cum adică, gazele trebuie să le luăm noi şi profitul trebuie să îl luăm noi. Adică una peste alta, nici redevenţa nu o vezi. Pentru că toate aparatele astea de măsurare, pentru că asta e o măsurare complicată, complexă la toate puţurile că e în funcţie de debit.. Şi am zis nu, cum, alte ţări cum fac? Păi alte ţări, dacă o luăm, Norvegia, Norvegia nu dă nimic la nimeni şi dacă luăm Olanda care e tot în miezul Uniunii Europene, 50% nici nu discuta să nu fie, să nu rămână pentru ţară”, a relatat Liviu Dragnea.

@liviudragneareal Miza gazelor din Marea Neagră a fost și este una imensă, de o importanță strategică pentru austrieci și americani, făcându-se mari presiuni pentru a accepta ca România să rămână doar cu mici redevențe de pe urma acestor resurse. #fyp #liviudragnea #gaze #mareaneagra ♬ original sound – Liviu Dragnea

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță și de volumul real de activitate, nu doar după vechime sau statut profesional. Ideea a fost prezentată de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un demers ce vizează reorganizarea și plata gărzilor medicale. Măsura, anunțată public la începutul lunii februarie 2026, urmărește să reducă discrepanțele dintre munca […]
Salariile medicilor ar putea fi stabilite în funcție de performanță! Ce schimbări anunță ministrul Sănătății
Comentarii
  • Cristi Placinta

    Dragnea nu era bucatar?

  • Dragne vorbește cu gura plină de ka.kat, în primul rând gazul nu poate fii extras de Romani, nu avem tehnologie, în plus este și normal să-l. Intri dacă ai supra producție, iar bani intră în BNR. ziar de rahat, numai tâmpenii spuneți SUVERANISTILOR !!!!

    • Da’ de unde stii tu ca nu avem tehnologie? Extragem gaz de apropape 100 de ani. Avem tehnologie, avem experienta.
      Banii din vanzarea gazului ar intra la BNR? Asa crezi tu?
      Ce faci tu for living in afara sa debitezi tampenii pe aici? Asezi marfa in raft, ori ce?

  • Dragnea era mult mai destept decat Mucusor,Bolovan si Anastasiu la un loc,de asta era si incomod.A venit randul fraierilor sa fie la conducere.De fraieri au nevoie cei din afara,sa-i poata controla.

  • Dragnea in calitate de ce a fost sunat si in calitate de ce a refuzat sa semneze? :))))

  • Puscarie asta mai bine s-ar puca de vloguri de haleala!Cat despre tehnologia extrsului gazului n-o avem,w cu totul altceva e sa faci extractii marine!

    • alt absolvent de filo! habar n-are, dar isi da cu parerea.
      tehnologia forajului si extractiei marine o avem de pe vremea lui Ceasca. 1975.

    • ce fel de prostache poti fi, sa zici ca Romania nu are tehnologie de extragere a gazului :))

  • Gaze de fasole

    Puscariasul asta bate campii ..toate investitiile de genul asta sunt verificate de SRi , SIE etc fiind strategice . Restul sunt povesti ..omul se da mare dupa razboi ! Ascultati prostelile unor pacalici !

  • Prostalanilor care comentați , România are capacitate limitată de extragere, învechită și cu costuri extrem de mari, tehnologia vine din vest , așa ca mâncați ka.kat rece sau cald tot în troaca voastră vă serviți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 martie 2026
28 martie 2026
Articole similare
O sportivă de 14 ani din Iași va participa la o competiție de echitație din Belgia. Ilinca Rață vrea să obțină o medalie la CSIO Ch Nations Cup Youth
02:00
FOTO O sportivă de 14 ani din Iași va participa la o competiție de echitație din Belgia. Ilinca Rață vrea să obțină o medalie la CSIO Ch Nations Cup Youth
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a pregătit 17 spectacole pentru programul divers al lunii aprilie. Cele mai noi premiere au dublă reprezentație
02:00
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a pregătit 17 spectacole pentru programul divers al lunii aprilie. Cele mai noi premiere au dublă reprezentație
Ea este tânăra de 26 de ani din Iași care îi pune la respect pe fotbaliștii din ligile inferioare. Gina Păduraru: „Am primit și multe înjurături de la jucători”
02:00
FOTO Ea este tânăra de 26 de ani din Iași care îi pune la respect pe fotbaliștii din ligile inferioare. Gina Păduraru: „Am primit și multe înjurături de la jucători”
Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA Iași, despre mieii vânduți de Paște: „Există posibilitatea acordării derogărilor de sacrificare a mieilor, pentru o perioadă de două săptămâni”
02:00
FOTO Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA Iași, despre mieii vânduți de Paște: „Există posibilitatea acordării derogărilor de sacrificare a mieilor, pentru o perioadă de două săptămâni”
Vestea așteptată de toți copiii! După 8 ani de absență, Circul Orlando revine la Iași cu spectacole pline de emoție, adrenalină și distracție pentru toată familia
02:00
Vestea așteptată de toți copiii! După 8 ani de absență, Circul Orlando revine la Iași cu spectacole pline de emoție, adrenalină și distracție pentru toată familia
Traseele turistice din Iași, căutate de mii de iubitori de natură. Gabriel Doncean: „Săptămâna viitoare o să fie traseele pline de elevi”
02:00
FOTO Traseele turistice din Iași, căutate de mii de iubitori de natură. Gabriel Doncean: „Săptămâna viitoare o să fie traseele pline de elevi”
Doi soți din Iași au investit peste 100.000 de euro într-o afacere cu boxe pentru depozitare. Iată cum a apărut conceptul DepoBox
02:00
FOTO Doi soți din Iași au investit peste 100.000 de euro într-o afacere cu boxe pentru depozitare. Iată cum a apărut conceptul DepoBox
Expoziție de fotografie dedicată actorilor Sarina Krauss și Fritz Braun, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași
02:00
Expoziție de fotografie dedicată actorilor Sarina Krauss și Fritz Braun, la Muzeul Național al Literaturii Române Iași
Scandal la Caufland în Miroșlava
02:00
Scandal la Caufland în Miroșlava
Haos la Aeroportul Internațional din Iași! Acesta este detaliul care dă peste cap toate zborurile. Pasagerii sunt revoltați
02:00
FOTO Haos la Aeroportul Internațional din Iași! Acesta este detaliul care dă peste cap toate zborurile. Pasagerii sunt revoltați