Prima pagină » Local » Guvernul Ilie Sărăcie, cel mai corupt din ultimii 35 de ani!
Guvernul Ilie Sărăcie, cel mai corupt din ultimii 35 de ani!

Guvernul Ilie Sărăcie, cel mai corupt din ultimii 35 de ani!

04 dec. 2025, 10:17, 6 ,
Sorin Pavelescu în Local

În urma dezvăluirilor din spațiul public, viralizate pe rețelele de socializare, de către cotidianul BZI, referitoare la descărcarea și comercializarea, fără drept, a bazei de date SMIS și PNRR, facem precizarea că acestea conțin date personale care intră sub incidența GDPR ale angajaților MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene).

Adică date despre angajații implicați în procesele de evaluare, contractare, monitorizare, control a proiectelor europene, precum și ale reprezentanților beneficiarilor, consultanților, participanților la achizițiile publice implicați în implementarea acestor proiecte. Dar și date și documente protejate de drepturile de proprietate intelectuală sau de reglementările privind secretul comercial, dar și documente care pot intra sub incidența reglementărilor privind secretul de serviciu și chiar secretul de stat.

Angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au cerut explicații ministrului Pîslaru privind incidentul de securitate

Deoarece angajații MIPE, sub sancțiunea falsului în declarații, sunt obligați să depună declarații de imparțialitate și confidențialitate în legătură cu actele și faptele juridice despre care au luat la cunoștință în timpul serviciului, o parte din aceștia au cerut explicații la cabinetul ministrului Pâslaru în legătură cu incidentul de securitate. Însă, aceștia au primit doar o adresă semnată de secretarul general al MIPE (Marilena Nicoleta Balabuti) prin care li se reamintesc obligațiile legale referitoare la păstrarea secretului de serviciu, a secretului de stat și a confidențialității datelor și documentelor la care au acces.

Este important de precizat că aceiași angajați au solicitat și implicarea sindicatului MIPE – Normalitate în clarificarea acestei situații delicate, condus de Carmen Maican, despre care se spune că reprezintă numai interesele incompetenților și a sinecurișilor din MIPE, dar nu au primit nici un răspuns, dovadă că rețeaua bine plătită, moștenită și perfecționată de ministrul Dragoșs Pâslaru, funcționează.

Reamintim că reporterii BZI au aflat pe surse faptul că transferul bazelor de date din MIPE către Ernst&Young a fost făcut de pe adrese de mail aparținând consilierilor ministrului, de unde putem trage concluzia că acesta a fost și el implicat în incidentul de securitate, de o gravitate fără precedent.

Ministrul Dragoș Pîslaru și-a recompensat acoliții

Tot pe surse, cotidianul BZI a aflat că, pentru recompensarea celor care au fost implicați, ministrul Pâslaru a aprobat suspendarea raportului de serviciu al lui Ionuț Alexe, actualul soț al șefei de cabinet Gabriela Botezatu, care ocupa o funcție publică în cadrul Programului Operațional Competitivitate și a mijlocit angajarea acestuia tot pe o funcție publică din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov (subsidiară a MIPE). Acesta beneficiază de un salariu net dublu (aproximativ 16.000 lei), ignorând reglementările Codului Administrativ privind incompatibilitățile în ocuparea funcțiilor publice, practica Agenției Naționale de Integritate și jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În contextul actualei crize a apei potabile din județul Prahova, până să se autosesizeze sau să fie sesizat corpul de control al MIPE sau corpul de control al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, sursele reporterilor BZI spun că Bogdan Ștefan Chițescu, actualul director general al ESZ Prahova (o subsidiară a Administrației Naționale Apele Române), a ocupat în același timp (perioada 2019 – 20.03.2024) și funcția de director general adjunct al AMPOIM, funcție publică din care ar fi semnat documente în relația cu actualul angajator (Administrația Națională Apele Române), în calitate de beneficiar al mai multor proiecte finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Precizăm că sursele reporterilor BZI au punctat faptul că, pe lângă situația de incompatibilitate în care s-a aflat în această perioadă Bogdan Chirițescu, este evident și conflictul de interese în care s-a aflat acest bărbat, așa cum este reglementat de legislația europeană în materia fondurilor europene, ceea ce ar conduce la o dezangajare masivă a fondurilor europene nerambursabile de care a beneficiat ANAR ( suma ar fi de aproximativ 1 miliard de euro) și rambursarea acestora de la bugetul de stat către Comisia Europeană.

Toate acestea, spun sursele BZI s-ar fi întâmplat sub stricta supraveghere a președintelui consiliului de administrație al ESZ Prahova Ionuț Banciu, un politician validat ca cel mai bun hidrotehnist dintre silvicultori și cel mai bun silvicultor dintre hidrotehniști, de unde concluzionăm că un eventual control al corpului de control al MMAP ar fi în zadar, deoarece sunt notorii relațiile de prietenie dintre Banciu și Mihai Mănoiu – șeful corpului de control al MMAP.

Mai mult, pe surse reporterii BZI au aflat că, în cadrul corpului de control al MMAP activează și Ilie Adrian, coleg de facultate al domnului Banciu, care se laudă că este protejat de generalul Pahonțu de la SPP cu largul concurs al ministrei MMAP, Diana Buzoianu și care este recunoscut ca dispecerul fondurilor europene destinate pădurilor, deși nu are în fișa postului astfel de atribuții și se află într-un evident conflict de interese generat de această situație, cu aceleași consecințe descrise mai sus.

În același sens surse din cadrul ministerului au precizat și că în MIPE se află cel puțin 50 de angajați suspendați la cerere din funcțiile publice deținute și care ocupă/ au ocupat funcții publice în ultimii ani. Tot prin MIPE circulă zvonul că, urmare a demersului jurnalistic al cotidianului BZI din data de 02.12.2025, ministrul  Dragoș Pâslaru a convenit cu prim-ministrul Ilie Bolojan să facă o reorganizare a MIPE pentru a putea da afară angajații care nu tolerează astfel de manevre și să taie sporurile salariale pentru fonduri europene începând cu data de 01.01.2026, deși acestea sunt plătite în cea mai mare parte de Comisia Europeană.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Tandemul care agită scena politică! Numele lui Bolojan și Kövesi apar tot mai des în același scenariu
Un posibil tandem politic între Ilie Bolojan și Laura Codruța Kövesi începe să fie discutat intens după schimburile de replici cu Nicușor Dan și tensiunile din politica românească. Scena politică românească traversează o perioadă de tensiuni și repoziționări majore, iar în ultimele zile a început să circule tot mai intens ideea unei posibile apropieri între […]
Tandemul care agită scena politică! Numele lui Bolojan și Kövesi apar tot mai des în același scenariu
Comentarii
  • Grigorii Alexandru

    Pai cei de la SMIS vor ca expertii sa evalueze diferite proiecte pe sume derizorii de doua – trei sute de lei……si se mai mira de ce nu au randament????
    Pai ia dom’le si plateste corect un expert, indexeaza anual remuneratia, macar cu inflatia reala si apoi cere !!!

  • Ba eu cred că sunt cam aceiași hoți de 35 de ani , doar că au legiferat hoția

  • ACELASI GUVERN

    Asta spuneati si despre guvernul anterior.
    Voi chiar nu intelegeti ca toti sunt o apa si un pamant? Toti executa comenzile venite de la Bruxelles, Tel Aviv si Washington.

  • si corupt, dar mai ales incompetent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 mai 2026
12 mai 2026