Prima pagină » National » Guvernul pregătește tăieri de salarii și restructurări la ASF, ANRE și ANCOM
Guvernul pregătește tăieri de salarii și restructurări la ASF, ANRE și ANCOM

Guvernul pregătește tăieri de salarii și restructurări la ASF, ANRE și ANCOM

18 aug. 2025, 16:21,
Redacția BZI în National

Guvernul a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care modifică Ordonanța de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Documentul introduce măsuri stricte pentru eficientizarea unor autorități administrative autonome, vizând în special reducerea salariilor și restructurări de personal la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

Conform proiectului, până la 30 septembrie 2025, conducerile executive ale celor trei instituții vor fi obligate să prezinte în ședința de Guvern o nouă grilă de salarizare care să prevadă o reducere de 30% a tuturor salariilor și indemnizațiilor valabile la data de 1 iulie 2025.

În același timp, vor fi elaborate noi organigrame, ce vor presupune o diminuare cu 10% a posturilor de specialitate și cu 30% a posturilor din serviciile suport, comparativ cu situația de la 1 ianuarie 2025.

Reducerea veniturilor va viza și conducerea instituțiilor. Astfel, salariile și indemnizațiile membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE, ale Consiliului ASF, precum și ale președintelui și vicepreședinților ANCOM vor fi diminuate cu 30% față de nivelul din iulie 2025.

Noile organigrame și grilele de salarizare vor intra în vigoare cel târziu la 1 ianuarie 2026.

Ce salarii primesc angajații ANRE, ASF și ANCOM

Salariul mediu net la ANRE este de 18.635 lei, la ASF ajunge la 13.562 lei, iar la ANCOM la 12.934 lei, scrie Spotmedia.ro.

Liberalul George Niculescu, președintele ANRE, primește lunar o indemnizație de 75.073 lei net (14.836 euro). Membrii Comitetului de Reglementare al ANRE sunt plătiți cu 57.408 lei net/lună.

La ANRE sunt 310 angajați, la ASF 551 angajați, iar la ANCOM 659 angajați.

Niciunul dintre președinții celor trei autorități nu a publicat declarațiile de avere actualizate. Ultimele declarații de avere publicate sunt din iunie 2024 și prezintă situația din 2023.

George Niculescu a fost numit președintele ANRE în aprilie 2023, pentru un mandat de cinci ani.

Alexandru Petrescu a fost numit președinte al Autorității de Supraveghere Financiară în decembrie 2023 pentru un mandat de cinci ani.

Valeriu Ștefan Zgonea a fost numit președinte al ANCOM în mai 2023 pentru un mandat de șase ani.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 decembrie 2025
08 decembrie 2025