Prima pagină » Actualitate » Guvernul va anunța măsurile fiscale și tăierile bugetare incluse în noul pachet: „O să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț”
Guvernul va anunța măsurile fiscale și tăierile bugetare incluse în noul pachet: „O să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț”

Guvernul va anunța măsurile fiscale și tăierile bugetare incluse în noul pachet: „O să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț”

01 iul. 2025, 21:41,
Redacția BZI în Actualitate

Guvernul va prezenta miercuri sau joi, după negocierile cu reprezentanții Comisiei Europene, întreg pachetul fiscal, care cuprinde și tăierile bugetare, anunță vicepremierul Dragoș Anastasiu.

„Mâine sau poimâine (miercuri sau joi – n.r.) probabil vor fi terminate negocierile cu investitorii, cu finanțatorii noștri și atunci vom ieși cu întreg pachetul fiscal, cred că și în secunda asta în care noi vorbim se discută cu finanțatorii noștri și vom ieși cu acest pachet”, spune la Digi24 vicepremierul Dragoș Anastasiu.

„O să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț”

De asemenea, vicepremierul Dragoș Anastasiu susține că este un pachet mai larg, o să fie o ordonanță numită Trenuleț.

„De acolo sunt toate agențiile de rating care sunt importante și de aici se trag o serie întreagă de alți investitori. Tăierile bugetare fac parte din pachetul fiscal. Noi avem un pachet fiscal și tăieri și creșteri de venituri. Așteptăm mâine pachetul fiscal, este un pachet mai larg, o să fie o ordonanță iarăși denumită Trenuleț cu multe lucruri pe care le vom decide final. Cred că mâine va fi decizia finală și veți vedea atunci cu ce ieșim. Din păcate cu foarte puțin timp de consultare, cu foarte puțin timp de dezbatere. De ce? Pentru că suntem cu spatele la zi din punct de vedere timp. Pe 7 iulie noi trebuie să avem un pachet trecut printr-o legiferare. Că se cheamă ordonanță, că se cheamă asumare, va trebui să decidă coaliția de guvernare. Dar noi, dacă nu avem acest pachet trecut într-o formă sau alta, vine vara, ne ducem în septembrie-octombrie. În această perioadă agențiile de rating vin în România și nu scăpăm de cel mai crunt scenariu pe care am putea să ni-l imaginăm și care se cheamă scăderea rating-ului de țară, adică la ce avem acum la ceea ce se cheamă junk, adică nerecomandat investițiilor”, adaugă vicepremierul Dragoș Anastasiu.

Anastasiu: „Nu vom ajunge în junk”

La remarca realizatorului că este un scenariul „Grecia 2010”, Anastasius a spus: „Noi nu vom ajunge în junk”.

„Acest guvern are acest prim obiectiv, să nu ajungem acolo. De asta venim și spunem așa. Și dacă vreți, stăm în fața românilor și le spunem. Știm că este complicat, știm că sunteți cu toții ființe umane. Indiferent că sunteți în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteți profesori sau judecători și știm cât este de complicat pentru o ființă umană să fie în situația în care să dea ceva sau să îi se ia ceva. Elevi, școlari, studenți, sindicaliști și așa mai departe.

Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înțelegem cât de complicat este pentru fiecare ființă umană să intrăm în acest tip de dialog: știți că de mâine, de poimâine, va trebui să reduceți cu 3%, 5%, 10% veniturile voastre. Asta este un moment complicat. Vă imaginați că niciun guvern, niciun politician, niciun vicepremier nu-și dorește să intre într-un astfel de mandat cu tăieri”, încheie Anastasiu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 decembrie 2025
08 decembrie 2025