Mămicile din Iași pot cumpăra hăinuțe împletite din lână merinos și alpaca, pentru copilași. Diana are 27 de ani și s-a stabilit la Iași acum patru ani. Tânăra este din Republica Moldova, Găgăuzia și are o pasiune aparte față de hăinuțele handmade, în special create pentru cei mici. Calitatea execuției produselor, folosirea materialelor calitative și lipsa cusăturilor sunt aspecte remarcate mereu de clienții acesteia
În portofoliul „LIN”, clientul poate găsi hăinuțe din lâna merinos și alpaca, toate făcute cu mult drag pentru copilași. Tinerii își dezvoltă o afacere din pasiunile și hobby-urile pe care le au, iar Diana nu este o excepție. La Iași, Diana a reușit să își găsească inspirație și creativitate din lucrurile care o înconjoară.
Cum a transformat Diana o pasiune într-un brand
Diana Balmuș are 27 de ani și se bucură atunci când aude de la clientele sale că micuții nu vor să-și dea jos hăinuțele create de mâinile ei. Tânăra este de 4 ani în Iași și este foarte încântată că locuiește aici.
„Toată aventura «LIN» a început acum doi ani, când una dintre prietenele mele s-a apucat să învețe să împletească și astfel mi-a amintit de vechea mea plăcere de a împleti. Pasiunile mele s-au redeschis, având mult timp liber. Încă din copilărie, bunica mea m-a învățat să împletesc, iar acum creez hăinuțe cu mult drag și entuziasm. Particularitatea brandului meu constă în modele deosebite, care sunt ușor de purtat, dar și culorile pastelate, care sunt ușor de asortat. Calitatea execuției produselor, materialele calitative, lipsa cusăturilor sunt aspecte mereu remarcate de clienții mei”, a declarat Diana.
Tânăra împletea în trecut pentru prieteni și rude, acum reușește să bucure mai multe mămici care sunt în căutarea vestimentației inedite. Diana se inspiră din călătoriile pe care le are alături de soțul ei pe meleagurile românești, din natură, muzică și tot ce înseamnă frumos.
„Primele provocări au fost legate de stabilirea publicului țintă și alegerea unui stil, dar și învățarea noilor tehnici de împletit și căutarea materialelor de cea mai bună calitate. Am ales să împletesc pentru copilași, am creat un brand de hăinuțe handmade care le aduc multă căldură celor mici”, a specificat tânăra.
După absolvirea facultății, Diana a lucrat ca educatoare la o grădiniță, unde a avut în grijă un număr mare de copii, care au inspirat-o să creeze brandul „LIN”.
Hăinuțe împletite din fire fine și de calitate
Cei mai mulți clienți care apelează la serviciile Dianei sunt mămicile care apreciază calitatea, preferă materiale naturale, modele unice și văd sufletul în toate produsele care ajung la ele.
„În prezent este o adevărată provocare să reușesc să fac față tuturor comenzilor, încerc să relaționez frumos cu clienții mei și să mă ocup de tot ce înseamnă proces creativ: pozat produse, gândit descrieri, ambalat comenzi și planificarea strategiei de dezvoltare”, a afirmat tânăra.
Datorită numărului mare de comenzi și faptului că fizic nu mai poate să realizeze singură toate comenzile, de ceva timp este în căutarea iubitorilor de aceasta artă, care o pot ajuta în mica ei afacere. Diana a început să împletească folosind doar fire de acril inițial, lână 100% și mohair, dar a înțeles că nu este cea mai bună alegere.
„Lucrând zile întregi cu aceste fire, am simțit că îmi irită gâtul și mi-am pus atunci un semn de întrebare. «Oare cum se vor simți copiii când vor purta asemenea hăinuțe aspre și înțepătoare?» Sincer, acum mă ia groaza doar când îmi aduc aminte de acele fire. Între timp m-am informat care sunt, totuși, cele mai calitative și fine fire pentru pielea delicată a copilașilor. Astăzi, indiferent de preț și calea mai grea de a comanda fire, prefer să folosesc lână Alpaca, care este un fir foarte ușor și confortabil, lână 100% merinos, care este un fir foarte moale si pufos la atingere, iar vara de obicei lucrez cu lâna merinos în amestec cu bumbac”, a specificat Diana Balmuș.
Diana visează la un show-room prin care să ofere ieșenilor ceva diferit: „terapia cu lână”
Pe lângă toată povestea „LIN”, Diana este pasionată de tot ce ține de creație. Fiind la cea de-a doua facultate, tânăra încearcă să îmbine talentul cu teoria.
„Cel mai mare vis al meu este crearea unui atelier sau a unui show-room în care orice persoană dornică să învețe arta aceasta să încerce «terapia cu lână», care are numeroase beneficii terapeutice. De asemenea, în show-room, potențialii clienți ar putea simți și atinge fiecare model. Sunt sigură că orice talent poate deveni profesie dacă ești dispus să te dezvolți mereu, să muncești mult și să îți asumi anumite eșecuri și riscuri”, a spus tânăra din Iași.
Tinerii își dezvoltă o afacere din pasiunile și hobby-urile pe care le au, iar Diana nu este o excepție. La Iași, Diana a reușit să își găsească inspirație și creativitate din lucrurile care o înconjoară. Hăinuțele împletite sunt făcute cu profesionalism și pasiune.
Unde aș putea vedea mai multe poze cu hăinuțele realizate și cum aș putea lua legătura cu Diana? Are o pagină anume?
are pagina de instagram lin_knit, acolo poti vedea mai multe lucrari realizater de ea)