Prima pagină » Bursa Barfelor » Iaca cu ce materiale se fac blocurile astea
Iaca cu ce materiale se fac blocurile astea

Iaca cu ce materiale se fac blocurile astea

27 dec. 2022, 02:00,
în Bursa Barfelor

Babele bârfitoare rămân în zona imobiliară și vor să mai povestească câte ceva despre niște țepari din târg, care trag niște tunuri de te doare capul. Îl mai țineți minte pe Petrișor Abătutului, ăla din Botoșani, care a vrut să facă un bloc în Căpău și s-a trezit cu autorizația anulată? Ei bine, ăsta a mai făcut niște blocuri în târg și vrea să mai facă. Numai că ce construiește ăla e nasol tare. Babele au aflat că toată tâmplăria de la ferestre este făcută într-un garaj din Miauroslava. De fapt, sunt materiale sehaș, aduse din Alemania, iar despre figurile alea cu geamuri în nu știu câte camere nici nu se pune vorba. Proștii plătesc apartamentele, dar abia după ceva timp se prind că au fost trași în piept. Apoi, prost e cine dă, nu cine cere.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în clasamentul donațiilor raportate la veniturile populației, potrivit World Giving Report 2026, realizat de Charities Aid Foundation (CAF). Datele arată că, în 2025, românii au oferit în medie 0,9% din veniturile lor sub formă de donații, dacă sunt cumulate banii acordați organizațiilor caritabile, sprijinul oferit direct persoanelor aflate […]
România, pe primul loc în Europa la generozitate! Câți bani au donat românii din veniturile lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
04 septembrie 2026
04 septembrie 2026