Prima pagină » National » Iancu Sterp ajunge din nou pe masa de operație după ce a căzut de la patru metri: „O să rămân cu dureri toată viața dacă nu bag șurub”

Iancu Sterp ajunge din nou pe masa de operație după ce a căzut de la patru metri: „O să rămân cu dureri toată viața dacă nu bag șurub”

09 feb. 2026, 12:52, 1 ,
Redacția BZI în National

Iancu, fratele lui Culiță Sterp, trece printr-o nouă perioadă dificilă din punct de vedere medical, la doar câteva luni după ce a suferit o altă intervenție chirurgicală.

Iancu Sterp, din nou pe mâna medicilor după ce a suferit un accident

Iancu Sterp, cunoscutul frate al artistului Culiță Sterp, a avut parte de un accident grav chiar la domiciliul său, care îl va ține departe de activitățile fizice pentru o perioadă. În timp ce încerca să urce într-un pod, scara pe care se sprijinea a cedat, iar el a căzut de la aproximativ patru metri pe beton. În instinctul de a se proteja, tânărul și-a băgat mâna sub el, fracturându-și însă osul scafoid de la nivelul mâinii.

„Am avut o pățanie acum câteva zile, vineri mai exact. Am căzut de la vreo 3-4 metri. Mă urcam într-un pod, mi s-a dus scara de sub picioare, am căzut pe spate și am băgat mâna, că puteam să cad mult mai rău. Am scăpat destul de ieftin, mi-am rupt osul scafoid. Am fost la medic și mi-a dat o veste proastă, mi-a zis că osul ăsta e cel mai slab vascularizat, se reface cel mai greu dintre toate oasele și mi-a zis că ar trebui să-l operez ca să fiu sigur de refacere cu succes”, a declarat Iancu Sterp pe rețelele de socializare.

Deși inițial spera că situația se va rezolva de la sine, medicii i-au recomandat cu fermitate o nouă intervenție chirurgicală, subliniind că fără operație riscă să rămână cu dureri pe termen lung.

„Eu n-aș vrea să mă operez. M-am gândit că nu e mare lucru, se lipește la loc, se reface, merg înainte, dar a zis că o să rămân cu dureri toată viața dacă nu-i bag acolo șurub. M-a speriat un pic și am zis să vă întreb dacă am prin listă oameni care au pățit să-și rupă osul scafoid. Cum ați procedat? Dacă v-ați operat, cum ați făcut, dacă mai aveți dureri?”, a adăugat el.

O perioadă dificilă, la doar câteva luni după prima operație

Accidentul de acum intervine la scurt timp după ce Iancu Sterp a trecut printr-o altă intervenție chirurgicală la picior. Vara trecută, tânărul și-a rupt ligamentul încrucișat în timpul unui meci de fotbal, fiind nevoit să suporte o operație complexă. Într-o postare de pe patul de spital, el își avertiza urmăritorii cu privire la riscurile accidentărilor.

„Numai pe aici nu vă doresc să ajungeți, pe la spital. După cum știți, eu mi-am rupt ligamentul încrucișat la fotbal, de vreo lună, și am venit să mă operez, să mi-l reconstruiască doctorul, pentru că ăla e singurul care nu se mai poate reface. Vreau să vă spun că eu niciodată în viața mea n-am crezut că pot să-mi rup ceva. Mâini, picioare, mușchi, ligamente, oase. Știam că sunt foarte rezistent, oase grele, mușchi la fel. Dar uite că mi s-a întâmplat și mie. Vi se poate întâmpla și vouă, să nu vă credeți prea tari și prea mari. Aveți grijă mare la fotbal. Cele mai mari accidentări nu se întâmplă la box, MMA, la fotbal se întâmplă cele mai mari nenorociri”, a precizat Iancu Sterp.

Vă aducem aminte că de curând, Iancu Sterp a devenit tată, iar alături de soția sa, Denisa, trăiesc momente de fericire pură, fiind în adevăratul al nouălea cer.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Noua lege a salarizării prevede creșteri importante pentru demnitari, de la președinte și miniștri până la parlamentari. Sindicatele critică proiectul și acuză diferențe uriașe între veniturile funcționarilor și cele ale liderilor politici. Președintele României, premierul, miniștrii și parlamentarii ar urma să primească venituri nete mai mari cu mii de lei, în timp ce sindicatele reclamă […]
Noua lege a salarizării aduce majorări pentru demnitari! Salariile cresc cu până la 4.600 de lei din 2027
Comentarii
  • Băăăăă, iar ați venit cu știri despre sterpii/sterilii ăștia?? Pe cine interesează gunoaiele astea?? Nu mai aveți ce scrie, articole mai importante?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 mai 2026
27 mai 2026