O dramă cutremurătoare a zguduit comunitatea din Vrancea, unde o tânără mamă în vârstă de doar 27 de ani a fost ucisă de soțul ei, în contextul unui proces de divorț marcat de gelozie și violență domestică.
Incidentul s-a petrecut sub ochii fiului lor de numai șapte ani, care a fost martor la întreaga scenă și a relatat anchetatorilor detaliile cumplite ale tragediei.
O căsnicie marcată de gelozie și violență
Cei doi soți, căsătoriți timp de opt ani, se aflau în pragul despărțirii, însă încă locuiau împreună. Potrivit apropiaților, gelozia și posesivitatea bărbatului transformaseră viața femeii într-un coșmar. În ultimele luni, comportamentul agresiv al acestuia a escaladat, iar femeia a fost supusă unor presiuni și agresiuni fizice repetate.
O fostă colegă de serviciu a povestit că bărbatul avea un comportament agresiv chiar și la locul de muncă, unde ambii lucrau în același magazin.
„Eu am spus de la bun început că el este un psihopat. Ea spunea mereu că se certau, iar el îi lua tot salariul, dar ea zicea să îi mai dea câte o șansă, s-a gândit la copil să fie o familie fericită”, a declarat aceasta.
Ultima zi a femeii: o încercare de a-și schimba viața
În ziua tragediei, tânăra mamă a mers la biserică, unde a cerut sfatul preotului, probabil în încercarea de a găsi o soluție pentru situația dificilă în care se afla. O vecină a povestit că femeia intenționa să plece din locuința comună și să înceapă o viață nouă, însă nu a mai apucat să facă acest pas.
„Sâmbătă a fost la biserică, a vorbit cu preotul, să-l roage să îi dea un sfat. Dar ce s-a întâmplat… nu știm ce a fost acolo la ei. Noi am vorbit cu maică-sa și zicea că trebuie să o ia de acolo, că se ceartă și nu se poate. Dar nu a mai durat mult și am aflat nenorocirea”, a povestit vecina.
Criza de gelozie care a dus la tragedie
Noaptea, bărbatul a făcut o criză de gelozie și și-a atacat soția cu un cuțit. La întreaga scenă a asistat și fiul lor, care a fost martorul neputincios al coșmarului. Polițiștii și medicii au intervenit prompt, însă nu au mai putut salva viața femeii.
Acest caz tragic este doar unul dintre multele înregistrate în ultima perioadă, în care gelozia și dorința de control au dus la violență extremă și pierderi de vieți omenești.
Săptămâna trecută, o tânără a fost găsită ucisă într-o ovaliză, iar în Brașov o femeie a fost amenințată cu îngroparea de vie. În București, o altă femeie a fost sechestrată și bătută cu o coadă de topor.
Specialiștii atrag atenția că gelozia este o boală care poate duce la decompensări grave și la comiterea unor fapte abominabile, deoarece afectează profund starea de conștiință a agresorilor.
Autoritățile au arestat preventiv bărbatul și îl cercetează pentru violență în familie sub forma omorului. În același timp, se face un apel către toate persoanele care se confruntă cu violența domestică să ceară ajutor și să apeleze linia telefonică verde special destinată sprijinului victimelor.