Local

Iașul, lovit puternic de COVID-19! Ieri s-au raportat 354 de noi îmbolnăviri, iar 15 persoane infectate cu coronavirus au murit! În secțiile de Terapie Intensivă sunt internați 56 de bolnavi

Publicat: 14 nov. 2020
Ieri, la Iași s-au înregistrat 354 de noi infectări cu COVID-19, iar secțiile de Terapie Intensivă din spitalele suport COVID-19 sunt aproape pline
Pacienți infectați cu COVID-19, internați în stare critică la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Ieri, la Iași s-au înregistrat 354 de noi infectări cu COVID-19. Secțiile de Terapie Intensivă din spitalele suport COVID-19 sunt aproape pline. Tot ieri s-a bătut recordul în ceea ce privește numărul de decese. La Iași au murit ieri 15 pacienți infectați cu coronavirus

Iașul se clasează din nou în primele 10 locuri pe țară ca număr de infectări cu noul coronavirus. Ieri, în secțiile de ATI din spitalele suport COVID-19 din județul Iași s-au raportat 15 decese. De la începutul pandemiei de COVID-19 nu a existat o zi mai neagră ca cea de ieri. Numărul de decese a ajuns la 286 în județul Iași. În secțiile de Terapie Intensivă, 56 de pacienți infectați cu COVID-19 aflați în stare critică luptau ieri pentru viața lor. Medicii le administrează tratamentul specific, dar numai o minune le poate salva viața. Medicii spun că în momentul în care pacientul infectat cu coronavirus ajunge în această secție, trebuie să fie norocos ca să mai scape cu viață.

Iașul se apropie cu pași repezi de 15.000 de cazuri de COVID-19. Ieri mai erau libere cinci paturi în secția de ATI

Din luna martie, de la declanșarea pandemiei de COVID-19, pe teritoriul județului Iași au fost înregistrate 14.409 cazuri cu persoane infectate cu COVID-19, dintre care 286 au murit. Ieri, în spitalele suport COVID-19 din județul Iași erau ocupate 56 de paturi.
Din cele 56: nouă sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecțioase, douăsprezece la Spitalul Mobil Lețcani, cinci la Spitalul de Pneumologie, cinci la Spitalul Municipal Pașcani, patru la Spitalul de Recuperare, șapte la Spitalul C.F. Iași și paisprezece la Spitalul de Neurochirurgie. Ieri mai erau libere cinci paturi ATI, două la Spitalul de Neurochirurgie Iași, un pat la Spitalul Municipal Pașcani, unul la Spitalul de Recuperare și unul la Spitalul de Pneumologie.

Ieri, în spitalele suport COVID-19 mai erau libere 149 de paturi pentru îngrijirea pacienților infectați cu coronavirus

În spitalele suport COVID-19 mai erau libere 149 de paturi, dintre care: 23 de paturi la Spitalul Mobil Lețcani, cinci la Spitalul de Boli Infecțioase, două paturi la Spitalul de Pneumologie, 30 de paturi la Spitalul Hârlău, cinci paturi la Spitalul de Recuperare, 18 paturi la Spitalul CF Iași, un pat la Spitalul „Sf. Spiridon”, 15 paturi la Spitalul Militar și 50 de paturi la Spitalul CF Pașcani. În ceea ce privește Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistență medicală de specialitate, erau ocupate patru paturi ATI. În momentul de față sunt 20 de bolnavi confirmați pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iași.

„Pacienții care fac dializă suferă și complicații cardiovasculare și pot face în orice clipă o embolie pulmonară, un infarct. Totodată, în cazul pacienților care au boli renale, există și complicații legate de dializă și asta pentru că le scade posibilitatea de a-și controla dispneea. În primul rând, pacientul nu-și poate controla dispneea din cauza pneumoniei COVID-19, iar în al doilea rând, pentru că rinichii nu sunt funcționali, iar organismul este extrem de stresat”, spune dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași.

Peste 10.000 de ieșeni stau închiși în casă pentru 14 zile. Mulți dintre ei sunt infectați cu COVID-19, dar sunt asimptomatici

Ieri, autoritățile au anunțat că un număr de 5.014 persoane se aflau în izolare, iar 5.120 de persoane sunt carantinate la domiciliu.
Până în prezent, Direcția de Sănătate Publică Iași a emis în total 11.402 decizii pentru persoanele aflate în izolare și 15.096 decizii pentru persoanele aflate în carantină. Multe dintre persoanele aflate în autoizolare la domiciliu sunt infectate cu COVID-19, dar sunt asimptomatice. Medicii le recomandă ca în momentul în care observă că au simptome specifice infecției cu COVID-19, să contacteze de urgență medicul de familie. Acesta din urmă va decide dacă pacientul trebuie sau nu să fie transportat la spital.

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași spun că a crescut numărul de pacienți care ajung la această unitate medicală fiind suspecți la infecția cu coronavirus. Mulți, deși nu au simptome, insistă să li se facă testul PCR. Cadrele medicale spun că la UPU se fac teste PCR doar pacienților care au nevoie de internare în spital sau celor care se confruntă cu simptome ca febră, dificultăți de respirație, dureri musculare.





Adauga un comentariu