Părinții și elevii sunt în așteptarea informațiilor privind palata pentru alocațiile pe card din luna februarie, având în vedere că acestea ar fi trebuit să crească prin indexare.
Deși mulți se așteptau la o majorare, alocațiile vor rămâne la același nivel ca anul trecut, din cauza „Ordonanței trenuleț”. Totuși, plata acestora va fi făcută mai devreme decât de obicei, având în vedere că 8 februarie, ziua oficială de plată, cade într-o sâmbătă.
Când intră alocațiile pe card în luna februarie 2025
Conform calendarului oficial, alocațiile pentru copii sunt achitate, de obicei, pe data de 8 a fiecărei luni. Întrucât 8 februarie cade într-o zi nelucrătoare, alocațiile vor fi transferate mai devreme, pe 7 februarie, pentru a evita întârzierile în plata acestora.
„Alocațiile și indemnizațiile pentru copii vor fi plătite în cont bancar începând cu data de 7 ale lunii februarie. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale efectuează plățile în avans, față de data fixată, plata în conturile bancare a beneficiilor de asistență socială pentru următoarele: alocație de stat pentru copii, indemnizație de creștere a copilului, stimulent de inserție pentru creșterea copilului și indemnizația de acomodare și sprijin adopție”, a transmis Agenția Națională de Plăți și Inspecții Sociale, printr-un comunicat.
Deși alocațiile ar fi trebuit să crească, nu va exista nicio indexare în 2025. Decizia de a îngheța aceste venituri a fost luată ca urmare a măsurilor fiscale adoptate la sfârșitul anului trecut, care au blocat orice majorare a alocațiilor și burselor elevilor.
Ce alocații primesc copiii
Părinții și copiii vor primi aceleași sume ca și în 2024, fără nicio modificare.
* 719 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau pentru cei cu dizabilități până la vârsta de 18 ani
* 292 lei pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani
Deși guvernanții anunțaseră anterior intenția de a sprijini suplimentar familiile cu copii, măsurile de austeritate adoptate au împiedicat orice majorare a alocațiilor.
Familiile beneficiare pot primi alocația în două moduri:
Prin transfer bancar – Suma este virată direct în contul indicat de părinți sau tutori legali, asigurând un acces rapid la bani și eliminând necesitatea deplasărilor la oficiile poștale.
Prin mandat poștal – Cei care nu au optat pentru un cont bancar pot ridica alocația în numerar de la poștă, această metodă fiind aleasă de multe familii din mediul rural sau de cei fără acces facil la servicii bancare.
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a subliniat că bugetul pentru 2025 este bazat pe o economie stabilă și în creștere, contrar criticilor venite din partea sindicatelor și economiștilor.
„Este un buget realist, cumpătat, un buget care se bazează pe o economie solidă, o economie care este în prin ascensiune, creștere constantă și acest lucru ne asigură o susținere constantă pentru buget prin plata impozitelor, taxelor de către antreprenori și de către persoanele fizice. Mă așteptam la critici, mă așteptam atât din partea sindicală, cât și din partea patronatului, pentru că din păcate, anul trecut, în decembrie au fost luate pe repede înainte câteva decizii dure care teoretic trebuiau pregătite încă din luna decembrie. Dar au fost alegerile, s-a întâmpla ce s-a întâmplat cu turul doi al alegerilor prezidențiale, a fost perioada de formare a coaliției de formare a guvernului și au mai rămas două-3 zile în care trebuie analizate primele măsuri structurale care să pregătească terenul pentru aprobarea bugetului” a afirmat ministrul Finanțelor.
Părinții și elevii sunt în așteptarea informațiilor referitoare la plata alocațiilor pe card în luna februarie, având în vedere că acestea ar fi trebuit să crească prin indexare.