Prima pagină » Eveniment-Social » Ieșeanul Narcis Dulgheriu a fost desemnat pentru al treilea an la rând cel mai bun barman din România! Iată ce rezultate a avut tânărul de 26 de ani

Ieșeanul Narcis Dulgheriu a fost desemnat pentru al treilea an la rând cel mai bun barman din România! Iată ce rezultate a avut tânărul de 26 de ani

13 nov. 2025, 02:00,
Petronel Ștefan în Eveniment-Social

Narcis Dulgheriu a fost din nou desemnat cel mai bun barman din România, în urma rezultatelor obținute. Ieșeanul este deja la al treilea trofeu la rând de acest fel

Narcis Dulgheriu a primit premiul pentru cel mai bun barman din România la categoria flair bartending. Flair bartending este un concept ce presupune ca barmanul să facă spectacol prin aruncarea sticlelor și diferite acrobații prin care amestecă băuturile.

Narcis Dulgheriu este cel mai bun barman din România

Deși era conștient de rezultatele sale, Narcis Dulgheriu tot avea gânduri că s-ar putea să nu primească trofeul în acest an. Aceste emoții au fost eliminate când a fost anunțat din nou cel mai bun barman. În spatele acestei distincții sunt sute de ore de muncă și antrenament, dar și talentul are un cuvânt de spus.

„Eram un pic pe gânduri, deși știu ce rezultate am avut; și te aștepți să primești din nou un premiu. Mereu îi privesc și pe ceilalți din domeniu, văd ce realizează, ce reușesc să facă. Le apreciez munca. Și eu caut să mă îmbunătățesc pe zi ce trece. Sunt foarte fericit pentru acest rezultat, am evoluat mult. Le mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și m-au susținut în acest demers”, a declarat Narcis Dulgheriu.

Narcis a reușit să se claseze pe locul 3 în acest an la Legends World Flair din Albufeira, Portugalia, fiind printre cei mai buni barmani din lume. Recent, acesta a participat, în Varșovia, la Food Town Flair Challenge, unde s-a clasat pe locul 2. Având în vedere rezultatele obținute în acest sezon, nu este de mirare că tânărul de 26 de ani este cel mai bun din România în domeniul său.

„Recent, am fost în Varșovia, Polonia, la o competiție unde am reușit să iau locul 2. Este una din competițiile importante anuale; precum grand slam-urile la tenis, așa avem și noi. Desigur că marele obiectiv rămâne Campionatul Mondial din Portugalia, unde, anul acesta, am luat locul 3. Sper ca anul viitor, în aprilie, chiar să obțin un rezultat și mai bun. De ce nu, să iau marele titlu”, a mai precizat tânărul de 26 de ani.

Se anunță o perioadă aglomerată

Chiar în acest moment, Narcis se află în Cipru, unde participă la un alt concurs. Pentru el, perioada de competiții nu este pe final, ci se anunță una aglomerată. Acesta va mai participa la competiții în București, Oradea și chiar în China.

„Am intensificat pregătirea în această perioadă; am văzut la colegii mei că încearcă noi tehnici, noi metode, trebuie să țin pasul. În domeniul nostru, sfârșitul de an este cea mai aglomerată perioadă. După, în ianuarie și februarie, este mai lejer. Acum sunt în Cipru, particip la o competiție aici, iar mâine va fi finala. Sper să fac un rezultat frumos, să mă întorc cu un premiu acasă. După, voi mai avea la București și la Oradea competiții, iar înainte de Crăciun avem un concurs în China”, a încheiat Narcis Dulgheriu.

Narcis Dulgheriu este barmanul care continuă să facă spectacol la competițiile internaționale, fiind unul din cei mai apreciați oameni în acest domeniu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington, după ce a fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump. După ce președintele american Donald Trump l-a numit „prim-ministrul României” pe Nicușor Dan, șeful statului a fost umilit încă o dată la Consiliul […]
Nicușor Dan s-a umplut de penibil la Consiliul Păcii de la Washington! A fost tras la o parte de Secret Service în timp ce voia să vorbească cu Donald Trump! – VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 martie 2026
05 martie 2026