Interesul pentru măsurile din sectorul pomicol este ridicat, astfel că ieșenii au depus, la AFIR, proiecte în valoare de 4 milioane de euro. La nivel național, s-au înaintat 144 de cereri de finanțare, în valoare de 106 milioane de euro. Până la 30 aprilie, ieșenii mai pot accesa 38 de milioane de euro
Una dintre cele mai accesate măsuri derulate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) este cea destinată investițiilor în pomicultură. Astfel, de la începutul anului și până în prezent, ieșenii au depus 16 proiecte, în valoare de 4 milioane de euro. La nivel național, s-au înaintat 144 de cereri de finanțare, în valoare de 106 milioane de euro. Până la 30 aprilie, ieșenii mai pot accesa 38 de milioane de euro, dacă depun proiecte în măsura DR-15 Componenta înființare și modernizare exploatații pomicole. Scopul acestui program de finanțare este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înființarea, modernizarea și/sau extinderea unităților de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.
Ieșenii pot depune proiecte la AFIR în sectorul pomicol
Sprijinul nerambursabil acordat prin intervenția DR-15 este de maximum 65 la sută din costurile eligibile, fără a depăși suma de 1.500.000 de euro/proiect, cu excepția celor care implică achiziția de utilaje și echipamente agricole al căror cost nu poate depăși 300.000 de euro. Alocarea financiară pentru sesiunea de depunere de proiecte este de 151.383.527 de euro, din care 142.383.527 de euro pentru înființarea și modernizarea exploatațiilor pomicole, iar 9 milioane de euro pentru înființarea și modernizarea pepinierelor pomicole.
Beneficiarii acestei sesiuni sunt fermierii (cu excepția persoanelor fizice), cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor, grupurile și organizațiile de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), constituite în baza legislației naționale în vigoare și care deservesc interesele acestora. Pomicultorii din Iași au investit deja câteva milioane de euro, fonduri europene.
Bani pentru înființarea și modernizarea sistemelor de irigații
Ieșenii pot să acceseze fonduri europene și pentru înființarea unor sisteme de irigații. Sesiunea de depunere a proiectelor în DR 26 – „Înființarea sistemelor de irigații” a fost prelungită până la 15 iulie 2024. Apelul de proiecte are alocat un buget total de 102 milioane de euro. Avizul de gospodărire a apelor, document obligatoriu, de care au nevoie fermierii din Iași, este eliberat de ANAR (Administrația Națională Apele Române) în situația în care sursa de apă nu este asigurată prin intermediul infrastructurii ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare).
De asemenea, pragul de selecție în perioada de prelungire a depunerii proiectelor va fi de 30 de puncte. Beneficiarii, persoane fizice, pot obține sprijin nerambursabil 65 la sută din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 500.000 de euro/beneficiar. În măsura DR-25 se pot depune proiecte. Măsura se axează exclusiv pe modernizarea infrastructurii de irigații din afara fermei, respectiv componenta intermediară între sursa de apă și echipamentul final pentru distribuirea apei la plante. Doar Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) pot depune proiectele. Astfel, ieșenii interesați pot depune proiecte, la AFIR, pentru accesarea fondurilor europene.