Prima pagină » Local » Ieșenii sunt disperați de căldura din tramvaie, dar nu au de ales. Temperaturile trec de 40 de grade: „Dacă nu ești mai rezistent, leșini. Este o saună înăuntru” – FOTO

Ieșenii sunt disperați de căldura din tramvaie, dar nu au de ales. Temperaturile trec de 40 de grade: „Dacă nu ești mai rezistent, leșini. Este o saună înăuntru” – FOTO

19 iul. 2023, 02:00, 10 ,
Petronel Ștefan în Local

Cetățenii sunt disperați de condițiile din mijloacele de transport. În tramvaiele vechi, temperaturile sunt atât de ridicate încât călătoria devine insuportabilă

Valul de caniculă din această perioadă le dă mari de cap ieșenilor, cei nevoiți să folosească transportul în comun trebuie să suporte temperaturi extrem de ridicate. În special în tramvaiele vechi, unde aerul condiționat nu există, iar geamurile abia se deschid pentru a prinde o briză răcoroasă.

Cetățenii sunt disperați de căldura din tramvaie

o poză cu călători în tramvai

Călătorii spun că nu au de ales și înfruntă zi de zi căldura din tramvaie

Călătorii CTP s-au resemnat cu condițiile din tramvaie și spun că nu au de ales, deoarece trebuie să le folosească. Desigur că există și cele noi, dotate cu sisteme de răcire, doar că uneori nu sunt folosite, iar dacă prindeți un tramvai vechi, atunci trebuie să aveți o rezistență mare la căldura insuportabilă. Călătorii sunt transpirați și încearcă disperați cu evantaie sau alte lucruri să se aerisească puțin. Desigur că și mirosul poate fi unul groaznic uneori, dar aici ține strict de igiena personală a fiecăruia.

„Ce putem face, trebuie să folosesc tramvaiul ca să ajung unde am nevoie, nu am mașină. E groaznic, mai ales în cele vechi, căldură, aglomerație, simți uneori că nu ai aer, dar, din păcate, m-am obișnuit așa. Sunt cele noi, dar ce fac, că uneori vin doar tramvaie vechi, ar trebui să stau în stație jumătate de oră să aștept”, a povestit Mihnea în timp ce a așteptat tramvaiul.

Ieșenii trebuie să aștepte următorul lot de tramvaie pentru a avea condiții mai bune, dar până atunci mai îndură.

„E ca o saună înăuntru, dacă nu ești mai rezistent, riști să leșini. Înțeleg că e vară și e cald, dar așa e în fiecare an, ar fi putut să găsească niște soluții”, a precizat Ioana, o călătoare CTP.

CTP oferă călătorilor un pahar cu apă

o poză cu călători în tramvai

Compania sare în ajutorul călătorilor și le oferă un pahar de apă la capăt de linie

Soluția companiei CTP pentru a combate canicula a fost să ofere apă rece călătorilor la fiecare capăt de linie. Totuși, mulți nu merg până acolo, ci coboară în zonele mai aglomerate. Oamenii sunt vizibil deranjați de căldură, însă cei care au cel mai mult de suferit sunt vatmanii ce rezistă cu greu în cabinele tramvaielor. Mai ales că angajații nu-și mai pot pune un ventilator, deoarece conducerea le-a scos prizele din cabină.

„Există, la capete de linie, apă rece pentru hidratare. Hidratarea e cel mai important lucru pe vreme de caniculă. În rest, pentru călători, celelalte recomandări pe care le fac doctorii în această perioada. S-au distribuit dozatoare și purificatoare răcitoare de apă, pahare la capete de linie”, a specificat Cristian Stoica, directorul CTP.

Ieșenii sunt disperați de căldura din tramvaie, dar nu au de ales. De preferat, pe vremea caniculară să evite deplasările sau să aștepte un mijloc de transport cu aer condiționat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Comentarii
  • Dar unde sunt cazanele noi, achiziționate cu 2 mil €? Meltenii nu știu sa le folosească?

  • Nu se spune in articol niciun cuvant despre cele noi care au aer conditionat. Articol tendentios. Daca se ia interviu calatorilor din tramvaiele noi acestia o sa spuna ca e prea racoare….. ha….. nu poti multumi pe toata lumea ”haur”….

  • Ionut, colectionar brichete

    Trimiteti tramvaiele vechi in Botosani ca nu mai au tramvaie bune, toate sunt retrase la depou.
    Aia de acolo, aveau 2-3 tramvaie si le-au folosit atat de mult incat sau ros majoritatea boghiurilor iar osiile abia mai erau. Cand au venit nemtii in inspectie la societatea de transport, efectiv au lesinat de emotie: un vatman conducea un tramvai pe jantă, nu mai avea nic’ la roata, totul era ros. Bine, aici era si vina vatmanilor botosaneni, de exemplu in dreptul Garii de Nord din Botosani, o bucata de linie lipsea cu desavarsire, iar vatmanii preferau sa bage viteza mare si mearga pe asfalt cu tramvaiul (70m de beton fara sina) pana reintrau pe linie. Normal sa se toceasca toate piesele.

  • Am deja patru sesizări făcute la CJPC Iași privitoare la situația din tramvaiele CTP Iași. Sunt complete: cu identificarea tramvaielor, data și ora, biletul folosit.
    Aștept răspunsul de la CJPC Iași și dacă nu răspund în termenul legal, se vor trezi și cu plângere penală pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu.
    Să vedem: preferă CJPC Iași să pupe tălpile primarului, să se facă că plouă și să dea cu subsemnatul la Parchet sau să-i ardă pe cei de la CTP Iasi?
    Vedem…vedem…

  • Ar trebui ieftinite preturile in jegurile vechi și timpul mai ridicat de 120min .

  • dati tramvaiele antice la fier vechi! se clatina ca barcile, pericol public. cred ca multe tramvaie noi zac in depou, nu au vatmani pregatiti.

  • Lasă că și la București, tramvaie noi, nu merge aerul condiționat. Autobuze noi (ambele tipuri, Mercedes și Otokar) la fel… tramvaiele vechi sunt cuptoare…

  • iesenii sunt de vina! ar trebui sa se mobilizeze in masa si sa boicoteze mijloacele CTP. numai urca nimeni in tramvaie si autobuze 30 zile. suntem tara de UE, nu tara magrebiana

  • Luati-l pe Chirica, inovatorul mersului cu CTP, care a distrus tot traficul iesean si nu numai si plimbati-l vreo 3 ture prin oras cu asa vechituri, sa-i treaca greata cu prostia lui de transport public care mananca anual banii contribuabililor.

  • Transportul public e bun. Voi, astia cu loganuri,golfuri la 400 euro sunteti de vina. Folositi transportul in comun si o sa fie bine. Olandezii, nu merg cu masina la cumparaturi. In iasi o pitipoanca a mers cu loganul pana la gunoi, sa lase o punga si dupa, s.a intors acasa….omg
    Asa leneșă, numai la noi mai vezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026