Ilan Laufer, fondatorul Platformei Social Liberale, a lansat un mesaj prin care își exprimă revolta cu privire la modul în care autoritățile gestionează situația coronavirusului din România.
„Câți oameni mai trebuie să moară ca să plece acest Guvern? Domnule Ministru Nelu Tătaru, dacă aceste informații sunt corecte, demisia dvs. imediată ar fi prea puțin. Ar trebui, odată cu dumneavoastră, să plece tot Guvernul Orban PNL acasă, cu brățara statului de drept la mână. În ultima săptămână am primit informații din mai multe surse credibile și diferite, conform cărora există un fenomen la nivel național în România prin care se încearcă denaturarea motivului real de deces al pacienților cu boli cronice, care nu au fost infectați cu coronavirus. Astfel, se pare că membrii familiilor acestora sunt ofertați cu sume cuprinse între 3000 și 4000 de lei pentru a declara că motivul decesului este COVID-19.
Ne aflăm în situația în care numărul deceselor bolnavilor cronici din România a explodat, la nivel de genocid, din cauza transformării spitalelor normale în spitale COVID-19, și a faptului că acestora nu li se acordă tratamentul necesar, așa cum prevede Constituția.
Este un abuz fără precedent!
În România mor oameni cu zile din cauza faptului că nu au acces la tratament în timp util, în timp ce spitalele COVID-19 sunt pe alocuri goale sau, în „cel mai bun caz”, majoritatea au pacienți asimptomatici. Spre deosebire de România, în SUA dacă ești testat pozitiv nu te bagă nimeni în spital cu forța.
Este o încălcare gravă a Constituției, respectiv a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români!Acest Guvern care își lasă cetățenii să moară cu bună știință, are șansa să devină primul Guvern al României de după Revoluție care va fi acuzat de genocid împotriva propriilor cetățeni. Cu siguranță va veni vremea când veți răspunde pentru aceste acte criminale!”, scrie Ilan Laufer.
Ilan Laufer, avertizează: „Trag un semnal de alarmă către autoritățile din UE și mai ales din România”
Ilan Laufer, fondatorul Platformei Social Liberale, a lansat un mesaj prin care alertează autoritățile din Uniunea Europeană dar mai ales din România cu privire la precedentul pe care îl poate crea reforma drastică din poliție începută în Statele Unite ale Americii. Acesta a vorbit despre ordinul de restricție temporară a oamenilor legii din Minnesota, semnat de Jacob Frey, primarul Minneapolis. Ilan Laufer a menționat că autoritățile din America sunt dispuse să creeze un nou sistem de poliție după evenimentul trist și revoltător în care George Floyd, un bărbat de culoare, a decedat în urma tratamentului violent la care a fost supus de un ofițer.
„POLIȚIA ROMÂNĂ ESTE DIRECT VIZATĂ DE SITUAȚIA SCĂPATĂ DE SUB CONTROL DIN S.U.A.
Trag un semnal de alarmă către autoritățile din UE și mai ales din România. În Statele Unite ale Americii începe o reformă drastică a poliției, reformă ce va avea, în viitor, un impact major și asupra țărilor din UE.
Primarul Minneapolis, Jacob Frey, a semnat un ordin de restricție temporară a poliției în statul Minnesota, fapt care va forța reforme majore imediate pentru Departamentul de Poliție Minneapolis, ca urmare a morții lui George Floyd. Consiliul municipal din Minneapolis a aprobat restricția temporară, în cadrul unei ședințe de urgență care a avut loc vineri după-amiază.
Oficialii locali știu că în acest moment întreaga America îi privește și promit că nu vor dezamagi. Dimpotrivă, aceștia sunt determinați să creeze un nou sistem de poliție, unul din care ura rasială să fie total eradicată, urmând ca sistemul să fie cu totul regândit, atât din punct de vedere al siguranței publice, cât și al modului în care polițiștii ar trebui să reacționeze.
Acest model are șanse foarte mari să fie adoptat ulterior și în restul Statelor Unite, precum și în Europa și în România.
Foarte curând în Europa…”, a declarat Ilan Laufer.