Prima pagină » National » Ilie Bolojan, mesaj de ultimă oră către prefecți: „Mobilizare totală!”
Ilie Bolojan, mesaj de ultimă oră către prefecți: „Mobilizare totală!”

Ilie Bolojan, mesaj de ultimă oră către prefecți: „Mobilizare totală!”

13 aug. 2026, 14:20,
Andreea Ciobanu în National

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut mobilizare totală în teritoriu pentru finalizarea procedurilor aferente proiectelor finanțate prin PNRR, în condițiile în care aproximativ 4.500 de investiții nu au ajuns încă la recepția finală.

Ilie Bolojan a convocat joi dimineață, 13 august, o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor guvernamentale din teritoriu și le-a transmis că următoarele două săptămâni sunt decisive pentru ca România să nu piardă bani europeni.

La nivel național sunt în derulare peste 15.000 de proiecte prin PNRR, iar aproximativ o treime dintre acestea se află încă în etapa finală de recepție și documentare.

Termen-limită: 31 august

Miza este uriașă. Investițiile care sunt finalizate și recepționate până la 31 august pot beneficia de finanțarea integrală prevăzută prin PNRR. În schimb, întârzierile pot duce la diminuarea fondurilor europene alocate României, iar sumele care nu mai sunt decontate de la Bruxelles ar putea ajunge să fie suportate din bugetul de stat.

„Finalizarea și recepția proiectelor reprezintă o prioritate absolută în următoarele două săptămâni”, a transmis Ilie Bolojan.

Premierul le-a cerut autorităților să nu trateze recepția ca pe o simplă formalitate. Pentru ca investițiile să fie considerate eligibile, trebuie îndeplinite mai multe condiții: lucrările sau dotările trebuie finalizate, investițiile trebuie înscrise în cartea funciară, iar documentele finale trebuie încărcate în platforma electronică destinată proiectelor.

Școli, blocuri și investiții locale, printre proiectele aflate pe ultima sută de metri

O parte importantă dintre proiectele care trebuie închise vizează dotarea unităților de învățământ, în timp ce alte investiții sunt derulate prin Ministerul Dezvoltării și autoritățile locale.

Pe listă se află proiecte precum dispensare, reabilitarea și anveloparea blocurilor, amenajarea spațiilor verzi și alte investiții locale.

Ilie Bolojan susține că fondurile europene și cele de la bugetul de stat au permis în ultimii ani finanțarea unor proiecte majore, de la autostrăzi și electrificarea căilor ferate până la spitale și investiții în comunitățile locale.

Acum, autoritățile au la dispoziție mai puțin de trei săptămâni pentru a închide birocratic mii de proiecte și pentru a evita ca nota de plată a întârzierilor să ajungă la bugetul României.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 august 2026
28 august 2026