Scene de coșmar în comuna ieșeană Scânteia. De la un conflict la bar, un individ a stropit peste tot cu benzină, apoi a dat foc, fără să se gândească la ce avea să urmeze. Atât el, cât și gestionarul au răni grave
Grigore Urieșcu, în vârstă de 22 de ani, a fost autorul unor scene ireale. Acesta a înspăimântat tot satul Boroșești, din comuna ieșeană Scânteia, după ce a luat foc împreună cu gestionarul magazinului, fiindcă voia să îi arate cine e șeful.
Un individ a stropit peste tot cu benzină, apoi a dat foc
O scenă parcă desprinsă dintr-un film de groază. Totul a fost pe repede înainte. De la un conflict spontan între cei doi, Grigore a început să trântească mesele și scaunele de pe terasă, băgând frica în gestionar. Acesta s-a blocat în interior și a solicitat ajutor de la oamenii legii. Dar Grigore a fugit și s-a întors după ce au plecat polițiștii. Avea în mână o sticlă de benzină și o brichetă. A ieșit gestionarul la negociere cu tânărul, însă nu a reușit și au luat foc amândoi.
„În data de 14.05.2022, în jurul orei 23:00, în urma unui conflict avut pe terasa magazinului a provocat scandal prin adresarea de ameninţări cu incendierea magazinului şi a persoanelor prezente, respectiv a distrus bunuri – sticle, mese, o cameră de supraveghere –, folosindu-se de o coasă pentru a intimida şi determina persoanele prezente să fugă de pe terasă ori să se baricadeze în incinta magazinului.
Apoi s-a deplasat la domiciliu şi a revenit după câteva minute, având asupra sa o sticlă de plastic plină cu benzină şi o brichetă, apoi l-a stropit în cursul unei altercaţii pe gestionarul cu substanţa inflamabilă şi a dat foc hainelor acestuia, provocându-i arsuri pe aproximativ 25 la sută suprafaţă corporală de grad II A-II B-III – pe extremitatea cefalică, cervical posterior, pe treimea proximală hemitrunchi stâng, pe membru superior stâng (braţ şi pumn circular, antebraţ, şi degete), pe mâna dreaptă şi pe faţa internă a coapsei stângi”, au declarat judecătorii ieșeni.
Grigore va sta 9 ani după gratii
Cei doi au fost transportați către Unitatea de Primiri Urgențe Iași din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon”, deoarece prezentau arsuri în proporție de 25, respectiv 40 la sută, gradul II. Ulterior, Grigore a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor și va sta 9 ani și 6 luni după gratii.
„În baza art. 396 alin. 2 Cod proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 9 (nouă) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat”, mai spun anchetatorii în legătură cu ieșeanul care a stropit cu benzină peste tot și apoi a dat foc.