Implicarea lui Nicolae Iorga în dispute politice

Implicarea lui Nicolae Iorga în dispute politice şi cauza iredentista au devenit caracteristice în viaţa sa. Totul a început în timpul Primului Război Mondial. În 1915, în timp ce România era încă neutră, a trecut de tabără predominant naţionalistă, francofila şi pro-Antanta.

A cerut purtarea unui război împotriva Puterilor Centrale pentru a recupera Transilvania, Bucovina şi alte regiuni deţinute de Austro-Ungaria. Pentru a-şi atinge scopul, a devenit un membru activ al Ligii pentru unitatea culturală a tuturor romanilor. A organizat personal mari manifestaţii pro-Antanta în Bucureşti.

Stirile PROTV

Boala cu mortalitate de aproape 15%, care se transmite prin aer. „Simptomele seamănă în primele zile cu gripa”

RomaniaTV

CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu

Un prudent anti-austriac, Iorga a adoptat agenda intervenţionista fără întârziere. Ezitările sale au fost ridiculizate de militantul pro-transilvanean dar anti-razboi Eugen Lovinescu lucru care l-a costat pe Iorga postul din Liga Culturală.

Implicarea lui Nicolae Iorga în dispute politice

Istoricul a mărturisit mai târziu că, la fel ca premierul Ion I. C. Brătianu şi cabinetul Naţional Liberal, a aşteptat cel mai bun moment de atac. Eforturile sale „antantiste” au fost susţinute puternic de persoane publice. Printre aceştia se numărau Alexandru I. Lapedatu şi Ion Petrovici, dar şi de grupul Acţiunea Naţională a lui Take Ionescu.

Iorga a făcut parte şi din cercul privat de prieteni al tânărului Rege, Ferdinand I pe care îl găsea bine intenţionat dar lipsit de voinţă. Iorga este uneori credtat ca tutore al Prinţului Carol (viitorul Rege Carol al II-lea) care frecventa cursurile şcolii din Vălenii.

În polemică sa cu Vasile Sion din octombrie 1915, un fizician germanofil, Iorga şi-a justificat suspiciunile avute despre germanii din România. Acesta i-a felicitat pe românii care plecau din armata austriacă.

Antantistii care doreau Transilvania înapoi s-au întors împotriva poporaniştilor, care deplângeau soarta romanilor din Basarabia. Teoreticianul poporanist Garabet Ibrăileanu, editor al publicaţiei Viaţa Românească, l-a acuzat pe Iorga. Acesta îi reproşa că nu a venit deloc în sprijinul basarabenlor.

Iorga a reflectat asupra temelor politice în raportul predat Academiei în 1915, intitulat Dreptul la viaţă al statelor mici şi în multe din cele 37 cărţi pe care le-a publicat în acel an: Istoria romanilor din Ardeal şi Ungaria, Politica austriacă faţă de Serbia etc.
Tot în 1915, Iorga şi-a terminat tratatul în istorie economică, Istoria comerţului la romani, dar şi un volum despre istoria literaturii şi a filozofiei româneşti, Faze sufleteşti şi cărţi reprezentative la romani.

Înainte de vara anului 1916, a făcut naveta între Bucureşti şi Iaşi, pentru a-l suplini pe Xenopol, bolnav fiind, la Universitatea Iaşi. A finalizat colecţia de Studii şi documente, care cuprinde comentariile sale despre 30000 de mii de documente individuale în 31 de volume