Președintele Klaus Iohannis a reușit o performanță. Negativă. A transformat Guvernul și coaliția în simple marionete. S-a răzgândit de la o zi la alta. L-a cuprins un soi de panică. Și a greșit. Crezând că ar putea exista un efect de domino.
Să fiu mai explicit. În România nu a mai existat o grevă generală de 18 ani. Este cât se poate de normal ca toți actorii politici, cei aflați la butoane, să fie îngrijorați. Și chiar parțial debusolați. Mai ales că greva generală a dascălilor s-a suprapus peste rocadă.
Și în aceste condiții, Klaus Iohannis, după ce a procedat rațional și a anunțat că întreg calendarul politic va fi respectat, s-a temut că se va produce un efect de domino, contaminându-se și alte sindicate, a solicitat în mod netransparent, cel puțin la început, întârzierea rocadei, iar acum dă din colț în colț pentru că abia astăzi nu mai are niciun control asupra evenimentelor.
Să judecăm însă lucrurile la rece. Dascălii României au dreptate. Și au ajuns la decizia grevei generale, după ce pe parcursul unei lungi perioade de timp au aplicat ca la carte, ,,sticlă”, conform expresiei lui Iohannis, toate procedurile solicitate de lege pentru ca, în final, dată fiind nesimțirea guvernanților, să se ajungă unde s-a ajuns. O parte însemnată a solicitărilor lor, cele privind creșterile salariale cu 25% sunt cât se poate de rezonabile, pot fi și trebuie să fie onorate cât se poate de repede. 25% nu înseamnă mult. Mai ales ținând cont că cea mai mare parte a acestui procent este mâncată de inflație. Iar Guvernul minte când spune că nu are resurse. Are. Dacă le caută așa cum trebuie. În al doilea rând, greva dascălilor nu se va propaga în lanț. Nu mai există decât două categorii socio-profesionale care, dacă ar parcurge și ele toate etapele, ar fi îndreptățite să procedeze la fel. P
rofesorii sunt îndreptățiți fiindcă ei înseamnă educația. Sunt îndreptățiți și polițiștii pentru că ei garantează siguranța cetățenilor. Și, în fine, sunt îndreptățite și cadrele medico-sanitare pentru că ele garantează sănătatea oamenilor. Alături de medici, desigur, numai că medicilor li s-au mărit veniturile. Sunt trei categorii socio-profesionale de care guvernanții nu au avut grijă. Sunt trei domenii pe care le-au disprețuit. Dar până una alta, rotativa trebuie să aibă loc, iar profesorilor trebuie să li se răspundă instantaneu pozitiv în ceea ce privește salariile.
Urmând să primească și garanții că legea promovată de parlament și promulgată de Președinte va vi integral respectată într-un interval de timp pe care Guvernul trebuie să îl facă public. Luni dimineață, Guvernul Ciucă are obligația și are și posibilitatea de a emite o ordonanță de urgență prin care să crească cu 25% salariile tuturor dascălilor. Inclusiv ale personalului auxiliar. După emiterea ordonanței, tot luni, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă poate demisiona. Marți dimineață, Președintele Klaus Iohannis inițiază consultări la Cotroceni pentru a se convinge că există o majoritate parlamentară care îl susține pe Marcel Ciolacu. Și tot marți îl nominalizează pe acesta. Parlamentul, mobilizat și el într-o procedură de urgență, îi audiază pe miniștrii propuși, strict conform algoritmului prevăzut în protocolul coaliției. Votează programul de guvernare, care va prevedea și creșterea salarilor dascălilor. Guvernul se instalează iar greva dascălilor încetează. Scurt pe doi. Adică ,,sticlă”.
Marcel Ciolacu are datoria de a înceta să se mai izmenească. Să-și ia pe umeri crucea și s-o ducă. Și să recunoască cinstit că dacă s-a ajuns în această situație este și el vinovat.