Prima pagină » Eveniment-Social » În atenţia creştinilor catolici. Ce spune PS Iosif Păuleț despre cum se vor desfăşura sărbătorile pascale
În atenţia creştinilor catolici. Ce spune PS Iosif Păuleț despre cum se vor desfăşura sărbătorile pascale

În atenţia creştinilor catolici. Ce spune PS Iosif Păuleț despre cum se vor desfăşura sărbătorile pascale

26 mart. 2021, 15:29,
în Eveniment-Social

Printr-o scrisoare circulară trimisă la 25 martie 2021 preoţilor care slujesc în parohiile Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ a transmis precizări referitoare la celebrările liturgice din Săptămâna Sfântă.

Ne mai despart doar câteva zile de celebrarea celor mai mari mistere ale credinţei noastre: pătimirea, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos. Misterul pascal al lui Cristos se află în centrul întregului an liturgic, deoarece reprezintă inima credinţei creştine şi izvorul bucuriei şi al speranţei noastre.

Deoarece situaţia pe care o traversează ţara noastră şi lumea întreagă nu este deloc stabilă, am considerat oportun să vă scriu aceste rânduri, pentru ca adunările liturgice din bisericile noastre să nu fie lipsite de demnitatea pe care o impun misterele pe care le celebrăm, dar nici să nu reprezinte o ocazie care să pună în pericol siguranţa credincioşilor care participă.

Astfel, urmând recomandările Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, precum şi îndemnurile autorităţilor civile din ţara noastră, vă supun atenţiei următoarele:

1. Celebrările pascale vor fi organizate cu observarea recomandărilor amintite în repetate rânduri: distanţare fizică, dezinfectarea mâinilor la intrare, purtarea măştii de protecţie;

2. În Duminica Floriilor comemorarea intrării Domnului în Ierusalim se va celebra conform ritualului. În funcţie de situaţia fiecărei comunităţi, părinţii parohi vor alege una dintre cele trei forme prevăzute de Liturghierul Roman;

3. Liturghia crismei se va celebra în Joia Sfântă, în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, începând cu ora 10.30. Vă îndemn pe toţi să participaţi la acest moment de comuniune, menit să ne stimuleze în trăirea ministerului nostru preoţesc;

4. În Joia Sfântă la Liturghia Cinei Domnului se va omite spălarea picioarelor. Programul de adoraţie euharistică va fi conceput în aşa fel încât credincioşii să poată ajunge la casele lor până cel târziu la ora 22.00;

5. În Vinerea Sfântă celebrarea Pătimirii Domnului se va desfăşura în aşa fel încât adorarea Sfintei Cruci prin sărutare să fie făcută doar de celebrantul principal. Ceilalţi participanţi la celebrare să adore Sfânta Cruce prin îngenunchere sau plecăciune profundă. La rugăciunea universală din cadrul celebrării Pătimirii, între a IX-a şi a X-a intenţie din Liturghierul Roman, poate fi introdusă următoarea intenţie de rugăciune:

Să ne rugăm şi pentru toţi oamenii care s-au îmbolnăvit în aceste vremuri de grea încercare; pentru toţi cei care trăiesc momente de nelinişte şi îngrijorare pentru sine şi ceilalţi; pentru toţi medicii şi lucrătorii sanitari ce se îngrijesc de bolnavi; pentru toţi cei care iau decizii şi se angajează pentru binele societăţii; precum şi pentru toţi cei care au murit din cauza pandemiei noului coronavirus.

(rugăciunea în tăcere)

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, scăparea şi tăria noastră: tu ţi-ai arătat în multe feluri puterea ajutându-ne în nevoile noastre; ocroteşte-i pe toţi oamenii afectaţi de criza actuală şi întăreşte-ne credinţa în Providenţa ta plină de iubire; primeşte-i pe cei răposaţi în împărăţia ta ca să se poată bucura de vederea feţei tale. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin„.

6. Colecta din Vinerea Sfântă va fi pentru Ţara Sfântă. Sfântul Părinte şi Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale ne îndeamnă să fim generoşi.

7. Vigilia Pascală se poate celebra anul acesta începând cu ora 19.00. Fiecare părinte paroh, în funcţie de situaţia locală, va stabili ora începerii celebrărilor. În Noaptea de Paşti le este permisă credincioşilor catolici libera circulaţie până la ora 2.00.

Să trăim sărbătorile pascale cu simţăminte profunde de credinţă în suflet şi să ne lăsăm încurajaţi de Cristos, pentru ca şi noi, la rândul nostru, să-i putem încuraja pe cei care au nevoie de trecerea Domnului prin viaţa lor însetată de iubire şi de pace, pentru ca Isus să reverse asupra lor razele mângâietoare ale învierii sale.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iulie 2026
28 iulie 2026