Economic Local

În ultima săptămână, pesta porcină africană face ravagii printre porcii mistreți din Iași. În anul 2021 au fost găsiți 614 porci bolnavi și alți 456, vânați

Publicat: 02 oct. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
În ultima săptămână pesta porcină africană face ravagii printre porcii mistreți din Iași. În anul 2021 au fost găsiți 614 porci bolnavi și alți 456 vânați
Numărul cazurilor de porci mistreți cu pestă porcină africană este în creștere în Iași. În ultima săptămână au fost găsiți morți 204 porci mistreți și alți 35 de mistreți au fost vânați. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor

Numărul cazurilor de porci mistreți cu pestă porcină africană este în creștere în Iași. În ultima săptămână au fost găsiți morți 204 porci mistreți și alți 35 de mistreți au fost vânați. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreți se sting după cel puțin 2 ani de la apariția lor

Cazurile de porci mistreți cu pestă porcină africană s-au înmulțit la Iași, în ultima săptămână fiind găsiți morți 204 porci mistreți, iar alți 35 de mistreți au fost vânați. De la începutul anului și până în prezent s-au îmbolnăvit cu virusul pestei porcine africane (PPA) 614 porci mistreți, iar 456 au fost vânați. Printre măsurile dispuse de specialiștii din Iași pentru combaterea răspândirii pestei porcine se regăsește și efectuarea inspecțiilor sau a patrulărilor zilnice de către gestionarii fondurilor cinegetice, pentru depistarea de porci mistreți morți sau bolnavi.

Medicii veterinari din județ vor fi anunțați despre cazurile de mistreți găsiți morți, iar recoltarea probelor de la mistreții împușcați sau găsiți morți se va face de către medicul veterinar oficial sau de către personalul tehnic instruit al gestionarilor fondurilor cinegetice, în condiții de biosecuritate severe. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 și până în prezent, au fost diagnosticate 5.866 de cazuri la mistreți în 41 de județe, unul dintre acestea fiind Iași.

Un nou focar de pestă porcină africană a fost descoperit în Iași în urmă cu două săptămâni

În intervalul 10-16 septembrie 2021 au fost înregistrate 55 de focare noi de pestă porcină africană (PPA) în toată țara, din care unul la Iași. La începutul lunii septembrie 2021 au fost înregistrate două noi focare de pestă porcină africană. Focarele de PPA din comunele Butea, Ciortești, Prisăcani, Trifești, Dobrovăț, Holboca, Costuleni, Răducăneni, Hălăucești și Victoria au fost stinse de medicii veterinari, la începutul lunii iulie 2021. În România sunt active 611 focare de pestă porcină africană (PPA), la nivel național, dintre care 15 focare în exploatații comerciale și 4 focare în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate 215.920 de porcine. Din anul 2019 și până în prezent au fost stinse 3.415 focare de pestă porcină africană.

Potrivit DSVSA, principala cauză a răspândirii virusului este comercializarea porcilor fără documente legale

Medicii sanitar-veterinari din Iași susțin că una din principalele cauze ale răspândirii pestei porcine africane este cumpărarea/vânzarea de porcine fără documente legale. Din analiza anchetelor epidemiologice reiese faptul că pe primul loc este această problemă privind cumpărarea sau vânzarea porcilor fără documentele legale. De asemenea, scoaterea animalelor din zonele de restricții, sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar sau neanunțarea mortalităților/sacrificărilor pentru consum propriu sau a îmbolnăvirilor la medicul veterinar contribuie la răspândirea pestei porcine africane (PPA). Toți acești factori au generat creșterea numărului de focare succesive de PPA și presiunii virale asupra exploatațiilor comerciale profesionale de porcine. Apariția focarelor de PPA succesive duce la prelungirea restricțiilor impuse acestor exploatații. În Iași sunt 12 focare de pestă porcină, ultimul fiind înregistrat în săptămâna precedentă.

Adauga un comentariu