Prima pagină » Local » În ultimele două săptămâni, număr record de pacienți dependenți de dializă diagnosticați cu COVID-19! Unii pacienți pot face oricând infarct
În ultimele două săptămâni, număr record de pacienți dependenți de dializă diagnosticați cu COVID-19! Unii pacienți pot face oricând infarct

În ultimele două săptămâni, număr record de pacienți dependenți de dializă diagnosticați cu COVID-19! Unii pacienți pot face oricând infarct

19 oct. 2020, 02:00,
Bianca Ciubotariu în Local

În ultimele două săptămâni, 29 de ieșeni cu boli renale, dependenți de dializă, au fost diagnosticați cu COVID-19. Pentru a putea face ședințele de dializă, pacienții fac naveta între spitale. Medicii spun că este pentru prima dată în ultimele 7 luni când un număr atât de mare de pacienți cu boli renale este diagnosticat cu COVID-19

Medicii de la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași au asistat în ultimele două săptămâni la o creștere a numărului de ieșeni cu boli renale, infectați cu COVID-19. Pentru că acești pacienți au nevoie de ședințe de dializă de două sau chiar trei ori pe săptămână, sunt nevoiți să facă naveta între spitale. Internați la unul dintre spitalele suport COVID-19 din Iași, aceștia sunt transportați cu ambulanța ori de câte ori e necesar la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași.

Conf. dr. Ionuț Nistor: „Pacienții dependenți de dializă fac parte din categoria de risc la infecția cu COVID-19”

Protocolul de urgență al Spitalului „C.I. Parhon” din Iași prevede continuarea procedurilor de dializă chiar dacă pacientul este depistat cu COVID-19. În ultimele două săptămâni, la Iași au fost diagnosticați cu coronavirus 29 de ieșeni cu boli renale. Unii sunt asimptomatici și sunt în autoizolare la domiciliu, iar alții, cu forme mai grave ale infecției cu coronavirus, sunt internați în spital.

„În ultimele două săptămâni am asistat la un record al numărului de pacienți dependenți de dializă, diagnosticați cu COVID-19. O parte dintre aceștia sunt izolați la domiciliu, iar o parte sunt internați în spital. Spitalul «C.I. Parhon» este un spital care tratează pacienți cu boală cronică de rinichi și afecțiuni urologice. În aceste condiții, pacienții care fac dializă cronică, pacienții cu transplant sau pacienții vârstnici fac parte din categoriile cu risc de a deveni pacienți critici atunci când sunt declarați pozitiv la testul de depistare a infecției cu coronavirus. Pregătindu-ne din timp pentru acest scenariu, Spitalul «Parhon» a identificat și izolat o zonă întreagă din cabinetele spitalului pentru a oferi tratament și acestor pacienți. Este vorba în mod deosebit de pacienții care depind de dializă, pacienți cu dializă cronică sau acută”, spune conf. dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași.

Pentru pacienții cu boli renale grave, infecția cu COVID-19 poate fi fatală

Pentru pacienții cu boli renale care sunt dependenți de dializă, infecția cu COVID-19 poate fi fatală. În urmă cu câteva săptămâni, cea mai veche pacientă de la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași, o femeie de 55 de ani, s-a stins din viață în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după ce a fost infectată cu coronavirus.

„Pacienții care fac dializă suferă și complicații cardiovasculare și pot face în orice clipă o embolie pulmonară, un infarct. Totodată, în cazul pacienților care au boli renale, există și complicații legate de dializă, și asta pentru că le scade posibilitatea de a-și controla dispneea. În primul rând, pacientul nu-și poate controla dispneea din cauza pneumoniei COVID-19, iar în al doilea rând, pentru că rinichii nu sunt funcționali, iar organismul este extrem de stresat.

Infecția cu coronavirus pentru un pacient care face dializă este de câteva ori mai riscantă decât pentru o persoană care nu suferă de afecțiuni renale. Se cunoaște faptul că acești pacienți au sistemul imunitar scăzut, iar infecția cu COVID-19, în fază medie sau severă, poate fi fatală. Asta s-a dovedit și în cazul uneia dintre cele mai vechi paciente care făcea dializă la Spitalul „C.I. Parhon” din Iași, de 25 de ani. După o perioadă de câteva zile bune la Terapie Intensivă, a decedat”, mai spune conf. dr. Ionuț Nistor.

Conf. dr. Ionuț Nistor: „Le asigurăm atât pacienților, cât și cadrelor medicale toată siguranța de care au nevoie”

La Spitalul „C.I. Parhon” din Iași, pacienții care fac dializă intră printr-un circuit diferit. Totodată, de pacienții dependenți de dializă, diagnosticați cu coronavirus, se ocupă o echipă de cadre medicale care nu intră în contact cu pacienții non-Covid. Cadrele medicale sunt echipate specific și se asigură că spațiul este dezinfectat după fiecare intervenție.

„Există încă de la începutul pandemiei de COVID-19 un circuit separat pentru pacienții cu coronavirus care vin la dializă. Totodată, avem un personal de angajați care se ocupă doar de acești pacienți. După fiecare ședință de dializă, spațiul se dezinfectează conform protocolului, la fel și patul pacienților. Astfel, asigurăm atât pacienților, cât și cadrelor medicale toată siguranța de care au nevoie”, încheie medicul ieșean.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 prin Programul TEZAUR. Acesta va fi reluat pe 12 ianuarie 2026, iar prima ediție din 2026 a titlurilor de stat FIDELIS este programată să înceapă pe 16 ianuarie 2026. Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026 Statul nu intenționează să facă pauză […]
Statul ia banii românilor de pe card în ianuarie 2026! Guvernul pune preț pe economiile românilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 ianuarie 2026
10 ianuarie 2026
Articole similare
Val de contestații la Tribunalul Iași, care vizează infracțiuni ce privesc regimul rutier. Șoferii, nemulțumiți, atacă deciziile pe bandă rulantă
02:00
FOTO Val de contestații la Tribunalul Iași, care vizează infracțiuni ce privesc regimul rutier. Șoferii, nemulțumiți, atacă deciziile pe bandă rulantă
Viciile au ajuns să fie noul trend în rândul adolescenților, inclusiv în liceele din Iași. Tinerii sunt tot mai tentați să încerce chiar și „praful alb”
02:00
FOTO Viciile au ajuns să fie noul trend în rândul adolescenților, inclusiv în liceele din Iași. Tinerii sunt tot mai tentați să încerce chiar și „praful alb”
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Toți cred că au o urgență medicală!
02:00
Pacienți din toată Moldova vin să se trateze la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Toți cred că au o urgență medicală!
Direcția de Asistență Socială asigură și în 2026 cazarea persoanelor fără adăpost care sunt afectate de frig! Acestea pot merge la Baia Comunală zilnic, începând cu ora 18:00
02:00
Direcția de Asistență Socială asigură și în 2026 cazarea persoanelor fără adăpost care sunt afectate de frig! Acestea pot merge la Baia Comunală zilnic, începând cu ora 18:00
Comisarul-șef Alexandru Hordilă, șeful Secției 5 Poliție Iași, s-a pensionat după 31 de ani de carieră: „Sunt bucuros că băieții mei au urmat aceeași meserie”
02:00
FOTOEXCLUSIV Comisarul-șef Alexandru Hordilă, șeful Secției 5 Poliție Iași, s-a pensionat după 31 de ani de carieră: „Sunt bucuros că băieții mei au urmat aceeași meserie”
Bilanțul artistic pentru anul 2025 al Teatrului „Luceafărul” confirmă locul important pe care instituția îl ocupă pe scena culturală. Au avut loc 380 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate
02:00
Bilanțul artistic pentru anul 2025 al Teatrului „Luceafărul” confirmă locul important pe care instituția îl ocupă pe scena culturală. Au avut loc 380 de reprezentații, atât în țară, cât și în străinătate
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea
02:00
Polițiștii au împărțit amenzi în municipiul Iași șoferilor prinși încălcând legea
Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți
02:00
Ieșenii au aruncat mai puține deșeuri alimentare în perioada sărbătorilor față de anii trecuți
CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute
02:00
CET I crește producția la peste 100 de gigacalorii pe oră în următoarele zile, din cauza temperaturilor scăzute
Rebecca Iurea și Larisa Marin, câștigătoarele concursului de amenajare organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și-au finalizat proiectul. Studenții sunt încântați de noul spațiu de coworking
02:00
FOTO Rebecca Iurea și Larisa Marin, câștigătoarele concursului de amenajare organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, și-au finalizat proiectul. Studenții sunt încântați de noul spațiu de coworking