Comunitatea din Iași este din nou îndoliată, după un accident rutier devastator care a avut loc în localitatea Cucuteni, lângă Târgu Frumos. Elena Gheorghe B,în vârstă de 58 și respectiv 61 de ani, și-au pierdut viața în urma coliziunii dintre două autoturisme.
Tragedia s-a petrecut în timp ce cei doi soți se întorceau de la Balș, unde fuseseră în vizită la prieteni. Șoferul, în timp ce efectua un viraj la stânga, a fost lovit frontal de un autoturism Volkswagen care circula din sens opus, condus de un tânăr de 22 ani. Impactul a fost extrem de violent, iar mașina cuplului a fost grav avariată, lăsând victimele încarcerate între fiarele contorsionate.
„La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 11.45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 280 B, în afara localității Târgu Frumos a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 61 de ani.
În urma accidentului, șoferul în vârstă de 61 de ani și o femeie, pasageră în autoturism, au decedat.
Șoferul în vârstă de 22 de ani a fost testat cu aparatele alcooltest și Drugtest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, a transmis IPJ Iași.
Accident grav la Cucuteni
La locul accidentului au intervenit rapid echipajele EPA Târgu Frumos, SAJ C și B, alături de echipa de descarcerare. Victimele încarcerate au fost eliberate, dar din păcate, bărbatul și femeia au fost găsiți în stop cardiorespirator. Manevrele de resuscitare efectuate la fața locului nu au avut succes, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul acestora.
O a treia persoană, aflată în celălalt autoturism, a suferit răni mai ușoare. Aceasta a fost evaluată la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași a transmis un mesaj de condoleanțe și a explicat desfășurarea intervenției:
„După consumarea protocolului de resuscitare, din păcate cele două victime, un bărbat în vârstă de 61 de ani și o femeie de 58 de ani, aflate în stop cardiorespirator, au fost declarate decedate. A treia persoană implicată a fost transportată la spital pentru îngrijiri.”
Această tragedie a lăsat în urmă o comunitate îndurerată. Cei doi soți erau cunoscuți ca oameni calzi și prietenoși, iar pierderea lor a adus o umbră de tristețe peste sărbătorile de iarnă.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Astia care abia au scos lamaia din geam conduc ca nebunii. Se cred la desene animate, unde nimeni nu moare.
Bieți oamenii, văd ca avea și un copil mic…măcar bine că or văzut London. RIP.
🖕 Esti un frustrat asistat social care comentezi aiurea pe la articolele astea cu accidente. Te crezi nemuritor? Pripasule!
Drmuriile fara marcaje trebuie închise!
este accident lateral, drum marcat, ai poza, mosnegii se credeau pe tarla cu strada goala
Pai se credea taranul la London si avea prioritate de stinga
Oare tu debitezi asa tampenii pe banda rulanta sau este un episod aleatoriu care te apuca?Oare acel tanar se credea zmeu(chiar daca avea prioritate) si ce viteza avea la momentul impactului?Masina zmeului circula cu cel putin 110-140km/h care a lovit in lateral masina celor doua persoane care au decedat la impact.Ca sa torsionezi caroseria acelei masini din lateral(mijloc) iti trebuie ceva viteza.Aceste lucruri apar datorita legislatiei usoare si permisive care este in acest moment.Tu care esti pe sensul opus ,vezi ca este un participant care semnalizeaza si are intentia de a vira la stanga redu viteza sau chiar franeaza usor si permite celuilalt participant sa degajeze strada,nu da blana la acceleratie ca tu esti zmeu pe drumul cu prioritate.Uite care sunt consecintele si urmarile acelui zmeu.Sper ca politia rutiera sa faca ceva sa elimine macar 50% din acesti zmei sa nu mai auzim de asemenea tragedii.
Așa-i că tu doar căruța o întorci în fața birtului, iar mai mult de 500 de metri nu ai văzut din afara satului in viața ta?
Nimeni nu stie deocamdată ce viteză avea ala de 22 de ani. Poate avea 150km la oră? Daca ai prioritate asta nu înseamnă că nu poți să fii vinovat de producerea accidentului. Depinde de foarte multe circumstanțe.
Poate avea viteza peste limita legală? Poate se uita pe telefon? Mulți din comentarii deja știu vinovații pe baza unor poze după accident. Ați ajuns unii să faceți referire si la pozele personale ale oamenilor decedați. Ferească Dumnezeu ce oameni mai există in România!!! Toți sunt care mai de care nemuritori în comentarii! Ei nu au familie, nu au rude, lor nu li se poate întâmpla niciodată nimic. Ei detin adevărul absolut si stiu totul înainte de orice anchetă oficială.
@Andy – Derapezi grav! Dupa cum te exprimi in scris esti un țăran, frustrat si un pericol pentru ceilalți in trafic. Sper să stai cat mai mult parcat!
Totuși, pe piele de porc nu îl demite nimeni pentru dezastrul de pe străzi? Oare nu are nimeni co@!& să-l trimită la cucu-bau pentru că este total ineficient la Serviciul Poliției Rutiere!?
Pana si la prostii astia care scriu la ziare…
A fost lovit frontal.
Bai frate, frontal innseamna IN FATA. Pai e lovita lateral.
Daca nu mai avem minime cunostinte de limba romana de unde sa ne asiguram cand facem.un viraj, o depasire, o manevra in trafic.
Foarte multi dar foarte multi se uita urat la tine dupa ce ei incalca legea semn ca multi habar nu au de ei pe strada semn ca ni se pare ca daca murim, apasam un buton si o luam de la capat.
Nu! Nu e asa si asta pleaca denla faptul ca genetic suntem o natie de oameni pe care nu prea ne ajuta capul ( de 35 de ani votam PSD iar acum o dam cu tatucul CG)
Pe.medie…suntem praf!
vrei statuie?
Ar vrea. Una care sa-l infatiseze cand se usureaza stand pe vine asemeni unui vultur.
Neacordarea de prioritate e cu ghinioane multiple.
Nu riscați doar pierderea permisului.
Au crezut ca cel cu bmw-ul o sa le dea voie sa iasa de pe DC. Nu le-o dat voie, o accelerat si i-o lovit in plin. Intentionat. Nici macar nu a incercat sa-i evite.
Când nu acorzi prioritate, șoferul victimă e cel care trebuie să intre în tine. Tragi de volan dreapta și eviți? Cel care nu acordă prioritate scapă, inclusiv de culpă. Alegi să eviți stânga? Mori pe contrasens. Cei care nu acordă prioritate trebuie lăsați să suporte consecințele.
Nu sunt de acord cu tine. In trafic trebuie sa existe intelegere. Daca e sa ne luam dupa tine, daca pe sosea curg masini neintrerupt, nu mai iesi in veci de pe drumul lateral fiindca prioritate au ceilalti. Tu n-ai fost niciodata ajutat sa iesi, desi n-aveai prioritate?
Ce trebuia sa faca cel cu BMW-ul? Sa incetineasca si sa-l lase pe omul ala sa iasa.
Ce as fi facut eu in locul celui accidentat? As fi dat 20m inapoi pana trecea BMW-ul. Soferii de pe BMW sunt pericol public.
În trafic trebuie să respecți regulile de circulație.
La neacordare de prioritate, șoferii victimă care caută să evite impactul pot să preia culpă de la mizerabili.
În poză e un șofer care nu a acordat prioritate.