Prima pagină » Local » Are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corporală după ce a turnat motorină în sobă
Are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corporală după ce a turnat motorină în sobă

Are arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corporală după ce a turnat motorină în sobă

12 ian. 2020, 12:23,
în Local

În urma unui incendiu la o casă din localitatea Leţcani, un pacient a fost transportat de urgenţă la UPU.

”Un echipaj SMURD intervine la un pacient cu arsuri de 70% pe suprafaţa corporală. Acesta este victima unui incendiu la o casă din localitatea Leţcani. Pacientul este adus la UPU intubat, sedat şi ventilat. Voi reveni cu detalii.” a declarat prof. dr. Diana Cimpoesu, şefa UPU SMURD Iaşi.

”R. Vasile, în vârstă de 65 de ani, domiciliat în localitatea Leţcani a fost adus de un echipaj TIM de la domiciliu. Echipajul l-a găsit în curte, conştient, dar agitat psihomotor. A suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corporală prin flacără. A suferit arsuri pe faţă, cai aeriene superioare, torace, regiune inghinală, membru superior stâng, membre inferioare şi fese. Conform propriilor declaraţii, pacientul ar fi încercat să aprindă focul în soba şi a turnat motorină. Se internează la Clinica de Chirurgie Plastică, după ce va fi consultat ORL şi Cardiologic. Pacientul va merge în sala de operaţie.” a completat prof. dr. Diana Cimpoesu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026