International

Incendiu puternic în apropiere de Marsilia. Aproximativ 1.000 de hectare au fost acaparate de flăcări – Video

Publicat: 05 aug. 2020

Un incendiu puternic a izbucnit în apropiere de Marsilia, care a afectat aproximativ 1.000 de hectare. Mii de persoane au fost evacuate pentru a nu pica pradă flăcărilor. Incendiul care a înghițit hectare întregi de pământ a izbucnit pe litoralul din sud-estul Franței, marți noapte. Pompierii au intervenit și au evacuat peste 2.700 de persoane, în special pe mare, conform AFP. La intervenţie au participat aproximativ 1.800 de pompieri. Se pare că focul a izbucnit, marţi după-amiaza târziu, în comuna Martigues, la vest de Marsilia. Iar mai apoi vântul puternic a propagat rapid flăcările, care au ameninţat mai multe localităţi de pe litoralul Mediteranei. Din cauza incendiului au fost afectate zone de la periferii, cu locuinţe şi campinguri.

„Nu sunt răniţi grav, din fericire, dar pagubele materiale nu au fost încă evaluate. Incendiul evoluează favorabil, dar nu este încă sub control.”, au comunica pompierii. De asemenea, acești se aştepta ca spre sfârşitul dimineţii de miercuri să scadă intensitatea vântului și incendiul să fie lichidat în totalitate.

S-a declanșat un al doilea incendiu

Pentru a garanta siguranța cetățenilor autorităţile au evacuat preventiv opt campinguri din Martigues şi Sausset-les-Pins. Unii dintre turiştii aflaţi în concediu au fost transportaţi pe mare, apoi au fost primiţi de autorităţile locale, în special în săli de sport. A fost necesară şi evacuarea unui azil de bătrâni. Din nefericire, miercuri, pompierii au anunţat că s-a declanşat un al doilea incendiu în aceeaşi regiune, în apropierea unei zone industriale. Acesta s-a extins pe o suprafaţă de circa 130 de hectare și a mistuit o locuinţă şi mai multe sedii de firme.

Libanul îşi plânge morţii. Zeci de persoane au murit, mii rănite. S-a decretat doliu naţional

Libanul este în doliu după explozia uriaşă care a avut loc în cursul zilei de ieri. Cel puţin 78 de persoane au murit ieri, iar alte 4000 au fost rănite, relatează BBC. Conform unor surse libaneze, se pare că explozia ar fi fost provocată de scânteile provenite de la sudura unei uşi, astfel 2.750 de tone de azotat de amoniu au luat foc.

Tot oraşul a fost zdruncinat de explozie, care a început ca un incendiu în port, ca mai apoi să se transforme într-o explozie imensă care a creat un nor uriaş în formă de ciupercă. Explozia s-a simţit la 240 de kilometri depărtare, până în Cipru, acolo unde oamenii au crezut că este vorba despre un cutremur.

Michel Aoun, preşedintele Libanului, a declarat că explozia a fost provocată de 2.750 tone de azotat de amoniu, depozitat într-un loc nesigur. Practic, timp de 6 ani, libanezii au avut lângă ei o bombă, care, din păcate, a explodat în cursul zilei de ieri. Preşedintele a declarat stare de urgenţă pentru două săptămâni, în timp ce va urma o perioadă de trei zile de doliu naţional, începând de azi.





Adauga un comentariu