Inspectorii DSVSA Iași demarează controalele în zonele de agrement din municipiu și în cele limitrofe, dar și în unitățile alimentare care funcționează în această perioadă, precum taberele școlare sau târgurile. Nerespectarea legislației privind condițiile sanitar-veterinare se sancționează cu amenzi drastice sau închiderea activității
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași demarează controalele în zonele de agrement și în unitățile alimentare cu activități specifice sezonului estival. Obiectivele vizează respectarea condiţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranța alimentelor, privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.
Astfel, se vor realiza predominant în unități de vânzare cu amănuntul, înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, din mai multe categorii, respectiv tabere școlare, restaurante, pizzerii, cantine, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie, cofetării, pensiuni turistice, unități de tip catering, puncte gastronomice locale. Potrivit specialiștilor, controalele vor fi derulate atât în zonele de agrement din municipiu, cât și în cele limitrofe orașului.
„Controalele sunt derulate în scopul asigurării turiștilor și populației județului Iași a unui nivel ridicat de protecție prin consumul de produse alimentare obținute și comercializate în condiții de igienă și siguranță, pentru a fi prevenite toxiinfecțiile alimentare. Echipe de control din cadrul DSVSA Iași, alcătuite din inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor și Circumscripții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale vor efectua aceste controale”, susține Gabriel Ciobanu, director DSVSA Iași.
DSVSA începe controalele în zonele de agrement din Iași
Pentru eficientizarea acestor controale, DSVSA Iași va solicita sprijinul Instituției Prefectului județului Iași, care va dispune autorităților locale (primăriilor) să informeze DSVSA Iași cu privire la perioadele în care se organizează anumite evenimente, respectiv târguri de vară, pelerinaje la așezăminte de cult cu ocazia unor sărbători religioase, zile ale comunelor, în vederea efectuării unor controale oficiale pentru verificarea respectării condițiilor de igienă la prepararea și servirea alimentelor.
Controalele care au scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare vizează verificarea respectării cerințelor pentru înregistrarea sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor a unităților de vânzare cu amănuntul (unități de alimentație publică, pizzerii, cantine, unități tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de patiserie, pensiuni turistice, unități de tip carmangerie/măcelărie, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.). Acestea trebuie să desfășoare numai acele activități pentru care dețin documente înregistrate sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, eliberate de DSVSA Iași.
DSVSA verifică și trasabilitatea cărnii de porc pentru prevenirea PPA
Specialiștii verifică și cerințele generale și specifice de igienă ale alimentelor, conform prevederilor REG. (CE) nr. 852/2004, stabilirea eligibilității materiilor prime, respectarea cerințelor de igienă stabilite de Reg. (CE) nr. 852/2004 pentru manipularea, prepararea,depozitarea alimentelor și servirea/comercializarea către consumatorul final. De asemenea, controlează implementarea procedurilor bazate pe principiile HACCP, a programelor de autocontrol, a trasabilității produselor, în vederea prevenirii propagării pestei porcine africane (PPA).
Astfel, vor fi verificate aspectele referitoare la trasabilitatea cărnii proaspete de porc (originea porcinelor, sacrificarea, marcarea, ambalarea, certificarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a produselor alimentare care conțin carne de porc, la nivelul unităților de vânzare cu amănuntul situate în zonele de agrement sau localitățile de interes turistic). DSVSA Iași a amendat comercianții de pește ilegali.
Amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei
În cazul în care în urma controalelor efectuate vor fi identificate produse alimentare preparate fără respectarea condițiilor de igienă sau alimente care nu se încadrează în parametrii de calitate și siguranță a alimentelor, prevăzuți de legislația în vigoare, DSVSA Iași va dispune, în regim de urgență, măsuri de retragere din consum a acestora, precum și aplicarea de sancțiuni contravenționale, conform legislației. DSVSA va notifica la ANSVSA, prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF), orice suspiciune sau caz de toxiinfecție ori intoxicație datorată consumului de alimente și va lua masuri pentru identificarea cauzei apariției îmbolnăvirilor la om, precum și pentru retragerea din consumul uman și reținerea oficială a alimentelor suspecte/incriminate.
În situațiile în care în urma controalelor efectuate vor fi identificate produse alimentare a căror origine/proveniență nu poate fi demonstrată pe baza documentelor însoțitoare sau carne provenită de la porcii sacrificați în gospodăriile populației, contrar normelor prevăzute de legislația în vigoare, DSVSA Iași va dispune, în regim de urgență, măsuri de retragere din consum și neutralizare a acestora, pentru prevenirea răspândirii PPA, precum și aplicarea de sancțiuni contravenționale, conform legislației. Inspectorii DSVSA Iași au verificat și piețele din Iași.
DSVSA pune la dispoziție mai multe numere de telefon reclamanților
DSVSA Iași va suspenda temporar sau va interzice desfășurarea activității unităților de alimentație publică, pizzeriilor, cantinelor, unităților tip catering, cofetăriilor, patiseriilor, laboratoarelor de cofetărie/patiserie, pensiunilor turistice, unităților de tip hipermarket/supermarket, magazinelor alimentare etc. în cazul în care se constată că acestea nu respectă condițiile de igienă sau nu au remediat deficiențele constatate cu ocazia controalelor anterioare.
În cadrul controalelor efectuate de către DSVSA Iași în unitățile de vânzare cu amănuntul situate în zonele de interes turistic vor fi verificate alimentele de origine animală și nonanimală, provenite din statele membre ale UE, din țări terțe, precum și cele din producția internă. Ieșenii care vor să facă reclamații pot suna la numărul de telefon call center – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, sau la e-mail: office-iasi@ansvsa.ro, dar și la numerele de telefon ale DSVSA Iași – 0232-267.502; 0232-267.501 – pentru a se sesiza orice neregulă din domeniul siguranţei alimentelor, în scopul intervenției de urgență a personalului din cadrul DSVSA Iași și înlăturării oricărui risc de îmbolnăvire a consumatorilor finali.
DSVSA demarează controalele la centrele de agrement din Iași în perioada verii.