În curând vor putea începe lucrările de construire pentru magazinul Hornbach din Iași. Proiectul privind aprobarea planului urbanistic zonal a trecut de dezbaterea publică și a intrat în circuitul legal de avizare. Următorul pas este introducerea acestuia pe ordinea de zi a unei ședințe a plenului Consiliului Local Iași, pentru ca aleșii să îl dezbată și să îl supună votului.
Noul magazin Hornbach va fi construit în zona Șes Bahlui. Suprafața de teren depășește 12 hectare.
În curând vor începe lucrările de construire pentru magazinul Hornbach din Iași
Administrația locală a publicat raportul de informare și consultare a publicului privind construirea primului magazin Hornbach din Iași. Este vorba despre „aprobarea Planului Urbanistic Zonal, zona Șes Bahlui”, elaborat pentru construire ansamblu comercial și pentru servicii, amenajări exterioare, racorduri și branșamente utilități, bazine subterane și posturi info. Pentru că în cadrul dezbaterilor publice nu au existat persoane care să conteste proiectul, acesta a intrat în linie dreaptă. Iar următorul pas este introducerea acestuia pe ordinea de zi a unei ședințe de plen, pentru ca aleșii locali să-l dezbată și să-l voteze. Ulterior, dacă investiția va fi aprobată de Consiliul Local, vor începe demersurile pentru emiterea autorizației de construire.
„Având în vedere că s-au respectat procedurile prevăzute în Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea sau revizuirea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului, corespunzător Etapei 2 – etapa elaborării propunerilor P.U.Z. și R.L.U. aferente –, această etapă a fost finalizată și s-a demarat circuitul legal de avizare pentru documentația «Plan urbanistic zonal Iași, zona Șes Bahlui, identificare cadastrală: 129181»”, se arată în documentele publicate de Primăria Iași.
Beneficiarul investiției este firma Oasis Green Energy 2 SRL. Societatea este administrată de doi cetățeni germani, Kurt Wagner și Klaus Reisenauer. Investiția va fi realizată în spatele unui mare centru comercial de la marginea orașului, pe Șes Bahlui.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/08/1-investitie-zeci-miioane-euro-iasi-hornbach.png)
Suprafața de teren depășește 12 hectare, iar accesul se va face de pe șoseaua Păcurari
Potrivit informațiilor publicate în cadrul documentelor, terenul pe care va fi realizată investiția are o suprafață de 126.000 de metri pătrați, adică 12,6 hectare. În același sens, accesul auto pe amplasament se va face de pe șoseaua Păcurari.
„Accesul carosabil către amplasament se realizează prin infrastructura existentă din zonă, respectiv șoseaua Păcurari/Drumul European 58, situată la nord de terenul studiat, printr-un pasaj carosabil existent care traversează calea ferată și Râul Bahlui. Accesul pietonal se realizează din aceeași șosea, fie pe jos, fie cu transport public, până în incinta complexului comercial. De asemenea, accesul se poate realiza și prin intermediul circulației carosabile, care face legătura cu localitatea Miroslava. Terenul studiat este accesibil și prin circulația carosabilă care delimitează ansamblul comercial spre vest, în baza unui drept de trecere (dovada dreptului de trecere nr. 1364 din 11 iunie 2025). De asemenea, există o conexiune recentă spre sud, către localitatea Miroslava, prin intermediul variantei de ocolire a municipiului Iași”, este specificat în documentele PUZ.
Totodată, parcarea autovehiculelor se va face doar pe terenul unde va fi construit noul magazin Hornbach.
„Parcarea autovehiculelor se va realiza exclusiv pe terenul aflat în proprietate, prin amenajarea de locuri de parcare la nivelul solului. Aceasta se va face fără ocuparea domeniului public și fără afectarea suprafeței minime de spații verzi, așa cum este prevăzută în regulamentul de urbanism propus – minimum 20% din suprafața totală a terenului”, se mai arată în documentele de pe SEAP.
Spațiile libere și neconstruite vor fi amenajate ca spații verzi
Spațiile libere, neconstruite, care nu sunt destinate circulațiilor auto, pietonale sau altor dezvoltări viitoare, vor fi amenajate ca spații verzi, în vederea asigurării unui cadru ambiental adecvat și a îmbunătățirii calității mediului. Suprafața totală a spațiilor verzi va reprezenta minimum 20% din suprafața terenului, acestea urmând a fi tratate prin plantări de vegetație adaptată condițiilor locale, inclusiv zone cu gazon, arbori și arbuști.
Astfel, în curând vor putea începe lucrările de construire pentru magazinul Hornbach din Iași. Proiectul privind aprobarea planului urbanistic zonal a trecut de dezbaterea publică și a intrat în circuitul legal de avizare.
Mai producem și noi ceva …avem Dedeman, Leroy, etc…producție
…
Nu ai voie să “produci “ ca “poluezi “ . Iar dacă vine unul și zice ca trebuie sa facem ceva cu țara asta este “naționalist “extremist “ etc …
Așa este! Ne-au ”educat” să nu mai facem nimic, să cumpărăm totul, că au ei grijă să ne ofere tot ce dorim! De asta avem slugi care ne conduc cu multă ”demnitate”. Vai de noi, națiune!
Cite banane cadou primeste chiricul de la urrrrrr-sula pentru a aproba proiectul hitlerist–