Proiectul de hotărâre se află în dezbatere publică. Ulterior, acesta va fi supus votului plenului Consiliului Local, într-o ședință viitoare
O investiție de zeci de milioane de euro este anunțată în Iași. Hornbach va deschide un magazin în zona Șes Bahlui, în spatele unui mare centru comercial de la marginea orașului. Proiectul privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal a ajuns în dezbatere publică. Aceasta este programată pe data de 2 iunie 2026. Terenul pe care va fi construit noul magazin are o suprafață de peste 126.000 de metri pătrați.
O investiție de zeci de milioane de euro va fi făcută în Iași, după ce Hornbach va deschide un magazin în zona Șes Bahlui
Primăria Iași a publicat în dezbatere proiectul privind „Construire ansamblu comercial și pentru servicii, drumuri, platforme și parcări în incintă, rețele interioare și exterioare, totem și reclame, amenajări exterioare, racorduri și branșamente utilități, bazine subterane, posturi trafo și organizare de șantier”. Beneficiarul investiției este firma Oasis Green Energy 2 SRL. Societatea este administrată de doi cetățeni germani, Kurt Wagner și Klaus Reisenauer. Terenul pe care va fi realizată investiția are o suprafață de 126.591 metri pătrați.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/teren-ses-Bahlui-1.jpg)
„Parcarea autovehiculelor se va realiza exclusiv pe terenul aflat în proprietate, prin amenajarea de locuri de parcare la nivelul solului. Aceasta se va face fără ocuparea domeniului public și fără afectarea suprafeței minime de spații verzi, așa cum este prevăzută în regulamentul de urbanism propus – minimum 20% din suprafața totală a terenului. Numărul minim de locuri de parcare se va determina cu respectarea prevederilor HCL Municipiul Iași nr. 425/29.10.2007 privind asigurarea locurilor de parcare pentru construcții și amenajări. Pentru construcțiile care înglobează spații cu funcțiuni/destinații diferite, necesarul de parcări se calculează pentru fiecare funcțiune/destinație în parte, conform indicilor prevăzuți în anexa hotărârii menționate”, se arată în documentele Planului Urbanistic Zonal.
Accesul spre noul magazin se va face de pe șoseaua Păcurari
În același sens, trebuie precizat că accesul pe noul amplasament, implicit către noul magazin Hornbach, se va face de pe șoseaua Păcurari.
„Accesul carosabil către amplasament se realizează prin infrastructura existentă din zonă, respectiv șoseaua Păcurari/Drumul European 58, situată la nord de terenul studiat, printr-un pasaj carosabil existent care traversează calea ferată și Râul Bahlui. Accesul pietonal se realizează din aceeași șosea, fie pe jos, fie cu transport public, până în incinta complexului comercial. De asemenea, accesul se poate realiza și prin intermediul circulației carosabile, care face legătura cu localitatea Miroslava. Terenul studiat este accesibil și prin circulația carosabilă care delimitează ansamblul comercial spre vest, în baza unui drept de trecere (dovada dreptului de trecere nr. 1364 din 11 iunie 2025). De asemenea, există o conexiune recentă spre sud, către localitatea Miroslava, prin intermediul variantei de ocolire a municipiului Iași”, este specificat în documentele PUZ.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2026/05/2-investitie-zeci-miioane-euro-iasi-hornbach-1.jpg)
Spațiile libere, neconstruite, care nu sunt destinate circulațiilor auto, pietonale sau altor dezvoltări viitoare, vor fi amenajate ca spații verzi, în vederea asigurării unui cadru ambiental adecvat și a îmbunătățirii calității mediului. Suprafața totală a spațiilor verzi va reprezenta minimum 20% din suprafața terenului, acestea urmând a fi tratate prin plantări de vegetație adaptată condițiilor locale, inclusiv zone cu gazon, arbori și arbuști.
O investiție de zeci de milioane de euro este anunțată în Iași. Hornbach va deschide un magazin în zona Șes Bahlui, în spatele unui mare centru comercial de la marginea orașului.
O veste buna. Va inflori zona aceasta….carfur, leroa merlyn, hornbach, ikea, moll moldova, mobExpert, decathlon…Iasil e verde, iasil se dezvolta frumos…PACAT CA E CONDUS DE UN PENAL CA MIHAI CHIRICA!!!
La finele lui 2025, deficitul comercial era de 30,2 mld euro. Avem nevoie de fabrici, avem nevoie sa producem bunuri pe care sa le cumpere altii. Magazine in care altii ne vand ce produc ei avem destule.
E investiție privată, nu-ți convine, nu cumperi, simplu. Nu dă nimeni raportul în legătură cu ce face cu banii lui.
Concurenta e buna, dar noi ce producem?
Noi, noi producem Alexe Costel, Mihai Chirica, Bolojan, si toti ceilalti mafioti care traiesc bine merci!!!