Prima pagină » Eveniment-Social » Începe licitația pentru reconstruirea Cinematografului Tineretului: „În clădire va fi o sală de spectacole, dar și o alta de tip multiplex, cu 150 de locuri, unde vor fi proiectate filme” – FOTO

Începe licitația pentru reconstruirea Cinematografului Tineretului: „În clădire va fi o sală de spectacole, dar și o alta de tip multiplex, cu 150 de locuri, unde vor fi proiectate filme” – FOTO

02 feb. 2024, 02:00, 6 ,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Săptămâna viitoare urmează să fie lansată licitația pentru refacerea Cinematografului Tineretului, păstrând imaginea din perioada interbelică, cea a Clădirii Bragadiru. Destinația imobilului va fi de cinematograf, urmând să aibă o sală de cinema, dar va găzdui și alte manifestări.

Finanțarea va fi asigurată de Ministerul Dezvoltării, Primăria Municipiului Iași, dar și de Ateneul Național Iași, prin venituri proprii.

Cinematograful Tineretului va fi reconstruit

Andrei Apreotesei

Andrei Apreotesei a declarat faptul că investiția va fi de aproximativ 3,5 milioane de euro

Cinematograful Tineretului, un imobil îndrăgit de ieșeni, se află într-o stare de degradare avansată. Clădirea situată pe strada Lăpușneanu, din centrul Iașului, urmează să intre în reabilitare. Proiectul include consolidarea și restaurarea imobilului.
Luni, 29 ianuarie, licitația pentru reconstruirea cinematografului a fost urcată în sistemul național, iar săptămâna viitoare va fi lansată oficial.

„Pentru fostul Cinematograf Tineretului, încă de luni (n.r. – 29 ianuarie), licitația a fost urcată în sistemul național. Suntem în perioada de validare și sperăm ca săptămâna viitoare, joi sau vineri, să fie lansată oficial. Acolo, toată finanțarea este asigurată, în primul rând, de către Ministerul Dezvoltării, prin acei bani care au fost redirecționați către Ateneu, după care Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național Iași, prin veniturile proprii pe care le-a făcut”, declară Andrei Apreotesei, managerul interimar al Palatului Culturii.

Investiție de aproximativ 3,5 milioane de euro

cinematograful tineretului

Intenția Ateneului Național din Iași este să refacă imobilul după planul arhitectural al clădirii din perioada interbelică – „Coloseul Bragadiru”

Andrei Apreotesei, managerul interimar al Palatului Culturii, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că investiția va fi de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Intenția Ateneului Național din Iași este să refacă imobilul după planul arhitectural al clădirii din perioada interbelică – „Coloseul Bragadiru”. În cadrul cinematografului va exista o sală de spectacole, dar va fi și una de tip multiplex, cu 150 de locuri, unde vor fi proiectate filme.

Amintim faptul că Ateneul Național din Iași a anunțat încă din anul 2021, în cadrul unei conferințe de presă, că demersurile au fost începute pentru refacerea Cinematografului Tineretului, păstrând imaginea din perioada interbelică, cea a clădirii Bragadiru.

„Acolo se va face o sală de spectacole și concerte, după forma clădirii Bragadiru, clădirea celebră, din perioada interbelică, ce era acolo. La Cinematograful Tineretului, investiția va fi undeva la 3,5 milioane de euro, vom avea, practic, o sală mare de spectacole și evenimente, dar vom avea și o sală de tip multiplex, o sală cu locuri limitate, undeva la 150 de locuri, care va deservi și această latură la care noi ținem foarte mult”, mai spune Andrei Apreotesei, managerul interimar al Palatului Culturii.

Clădirea a fost construită pe locul unei bodegi numite Eldorado, la începutul secolului al XX-lea și și-a schimbat numele și destinația în timp. Reconstruită, a devenit berăria „Astoria” în 1922, după ce a fost distrusă de un incendiu, și a fost redenumită „7 Noiembrie” după 1944. Ulterior, aici a fost instalat Cinematograful Tineretului, care a funcționat până în anii ’90.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026