Prima pagină » Local » Începutul sfârșitului, în cazul morții micuței Sofia! Procesul penal al dezvoltatorului imobiliar Ionuţ Răuşanu și al iubitei sale a avut primul termen – GALERIE FOTO (EXCLUSIV)

Începutul sfârșitului, în cazul morții micuței Sofia! Procesul penal al dezvoltatorului imobiliar Ionuţ Răuşanu și al iubitei sale a avut primul termen – GALERIE FOTO (EXCLUSIV)

10 mai 2022, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

Ieri a început procesul penal în cazul morții micuței Sofia, din Iași. Magistrații din cadrul Tribunalului Iași au amânat cauza la primul termen. În cadrul dosarului, tatăl fetiței decedate s-a constituit parte civilă, la fel ca Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, dar și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.

Procesul penal în cazul morții micuței Sofia, din Iași, a început ieri. La primul termen, judecătorii din cadrul Tribunalului Județean au amânat cauza. În cadrul dosarului, tatăl fetiței decedate, Daniel M., s-a constituit parte civilă, la fel ca Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, dar și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași.

Procesul se anunță unul de lungă durată.
Amintim că, recent, doi iubiți din Iaşi, Mădălina Gabriela Pristăviţa şi dezvoltatorul imobiliar Ionuţ Răuşanu, au fost trimişi în judecată după moartea micuței Sofia. Acuzaţiile aduse de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi sunt cele de omor calificat şi tentativă de omor calificat.

Procesul penal în cazul morții micuței Sofia a început cu o amânare

În urmă cu câteva luni, cei doi iubiţi din Iaşi, Mădălina Gabriela Pristăviţa şi dezvoltatorul imobiliar Ionuţ Răuşanu, au intrat în vizorul anchetatorilor, după ce micuţa Sofia a murit uitată într-o cadă plină cu apă. Ajunsă la spital în brațele mamei, inconștientă, Sofia a decedat în cele din urmă. Atunci, mama fetiței a fost destul de rezervată în discuțiile pe care le-a avut cu doctorii.

Deoarece decesul unui copil în astfel de condiții trebuie anchetat, pe fir au intrat oamenii legii. Astfel, după discuțiile purtate cu mama fetiței și cu iubitul acesteia, oamenii legii au decis că cei doi trebuie reținuți. Mai apoi, Mădălina Pristăvița și Ionuț Răușanu au fost arestați preventiv, inițial sub acuzațiile de ucidere din culpă și rele tratamente aplicate minorilor.

Mădălina Gabriela Pristăviţa şi Ionuţ Răuşanu, puși sub acuzare de anchetatorii ieșeni

Surse din cadrul anchetei au afirmat că mama micuței Sofia ar fi lovit-o în trecut de mai multe ori. De asemenea, fetița ar fi fost supusă unor chinuri greu de imaginat. Înainte cu câteva săptămâni ca micuța să-și piardă viața, ea ar fi fost băgată în mașina de spălat de către mama ei. Pentru ca totul să fie mai șocant, cea care i-a dat viață a pus mașina de spălat în funcțiune.

Demn de remarcat este faptul că, după arestare, cei doi iubiţi, Mădălina Gabriela Pristăviţa şi Ionuţ Răuşanu, au cerut în repetate rânduri să fie puşi în libertate, dar magistrații au respins aceste solicitări. Totodată, cei doi au avut mai mulţi avocaţi care, rând pe rând, au renunţat la caz. Acum, mama fetiței, Mădălina Gabriela Pristăviţa, este acuzată de o faptă de lovire, rele tratamente aplicate minorilor, tentativă de omor și omor calificat.

De asemenea, dezvoltatorul imobiliar Ionuţ Răuşanu este acuzat de șase fapte de lovire sau alte violențe, rele tratamente aplicate minorilor, complicitate la tentativă de omor și omor calificat. Ieri, judecătorii ieșeni au amânat procesul în cazul morții micuței Sofia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”
Luca Niculescu estimează că are șanse mari să formeze Guvernul și anunță că vrea să ceară joi votul de învestitură în Parlament. Ilie Bolojan susține un acord politic între partide. Premierul desemnat Luca Niculescu spune că este optimist în privința formării noului Guvern și anunță că intenționează să ceară joi votul de învestitură în Parlament. […]
Luca Niculescu anunță când merge în Parlament pentru votul de învestitură. „Cred mai mult că va trece decât că nu va trece”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
14 octombrie 2026
14 octombrie 2026
Articole similare
Cine se ascunde în spatele comentariilor de la scandalul de la Pedagogic?
02:00
Cine se ascunde în spatele comentariilor de la scandalul de la Pedagogic?
Monstrul de la Ciurea: Un tânăr de 19 ani s-a îmbătat și și-a violat sora, o fetiță de doar 9 ani. Polițiștii l-au ridicat după câteva zile de la incident
02:00
FOTOEXCLUSIV Monstrul de la Ciurea: Un tânăr de 19 ani s-a îmbătat și și-a violat sora, o fetiță de doar 9 ani. Polițiștii l-au ridicat după câteva zile de la incident
Avertismentul psihologului Andreea Buhuși. Cum distruge tulburarea narcisistă o relație de cuplu. „Mai bine pleci decât…”
02:00
VIDEO Avertismentul psihologului Andreea Buhuși. Cum distruge tulburarea narcisistă o relație de cuplu. „Mai bine pleci decât…”
Zi cu ghinion pentru Alioșa Sorocan! Fostul jandarm, în fața judecătorilor ieșeni, într-un dosar de fals în declarații
02:00
FOTO Zi cu ghinion pentru Alioșa Sorocan! Fostul jandarm, în fața judecătorilor ieșeni, într-un dosar de fals în declarații
Credincioșii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva! Drumul de aproape patru secole al celui mai important pelerinaj din România
02:00
FOTO Credincioșii o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva! Drumul de aproape patru secole al celui mai important pelerinaj din România
Un tânăr de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore. A condus beat și fără permis un tractor neînmatriculat
02:00
Un tânăr de 32 de ani din Iași a fost reținut pentru 24 de ore. A condus beat și fără permis un tractor neînmatriculat
O tânără din Iași a lansat un proiect inedit. „Mi-am dorit să creez un proiect care să îi facă pe oameni să privească restaurantele din Iași cu mai multă curiozitate”
02:00
O tânără din Iași a lansat un proiect inedit. „Mi-am dorit să creez un proiect care să îi facă pe oameni să privească restaurantele din Iași cu mai multă curiozitate”
APIA a demarat pregătirile pentru plata avansului aferent campaniei 2026. Sumele încep să ajungă în conturile beneficiarilor din Iași începând cu 16 octombrie
02:00
APIA a demarat pregătirile pentru plata avansului aferent campaniei 2026. Sumele încep să ajungă în conturile beneficiarilor din Iași începând cu 16 octombrie
Condiții jalnice într-o parcare cu taxă din Iași! Șoferii plătesc 7 lei pe oră ca să își lase mașinile în mocirlă
02:00
FOTO Condiții jalnice într-o parcare cu taxă din Iași! Șoferii plătesc 7 lei pe oră ca să își lase mașinile în mocirlă
Un tânăr de 27 de ani din Bacău, depistat la cerșit în scaun cu rotile în Iași! După ce a fost prins, băiatul le-a arătat scheme de karate polițiștilor. „S-a ridicat și lovea cu piciorul”
02:00
FOTO Un tânăr de 27 de ani din Bacău, depistat la cerșit în scaun cu rotile în Iași! După ce a fost prins, băiatul le-a arătat scheme de karate polițiștilor. „S-a ridicat și lovea cu piciorul”