Caz șocant într-o instituție din județul Iași. Directorul unei firme subordonate primăriei a ajuns să-și facă de cap pe banii contribuabililor. Acesta s-a ales până și cu dosar penal după ce a luat o centrală termică pe banii instituției și a montat-o la propria casă. Mai mult, în ultimii ani, instituțiile cu atribuții de control au găsit și mai multe nereguli. Pagubele sunt colosale, iar directorul va trebui să vină cu banii de acasă
Dezvăluiri de-a dreptul incredibile ies la iveală din activitatea unei societăți ce funcționează pe lângă primăria orașului Târgu Frumos. În ultimii ani, neregulile au curs încontinuu, iar conducerea acestei direcții s-a desfătat pe banii contribuabililor. Situația societății TermoServ Salub SA Târgu Frumos a ajuns și în dosarele instituțiilor de control, inspectorii fiind de-a dreptul șocați pentru descoperirile făcute. Și totul s-a realizat cu largul concurs al directorului Costel Florea. Acesta este și membru al organizației locale PNL Târgu Frumos. De ceva ani este director al firmei de salubritate din Târgu Frumos, indiferent că a fost vorba de vechea Termserv SA sau de actuala Termoserv Salub SA, firmă apărută după falimentarea celei anterioare.
În ultimii ani, în calitate de șef la societatea din Târgu Frumos, acesta a făcut o serie de achiziții dubiose, care au dus la vale și bugetul firmei. De la repararea autoturismului personal pe banii societății și până la achiziția unei centrale termice pentru propria locuință, tot din banii Termoserv Salub SA, Florea a fost prins în afara jocului.
Banii publici pentru buzunarul propriu
Totul a ieșit la iveală în urma unui raport al Curții de Conturi. Ceea ce au descoperit inspectorii acolo a fost de-a dreptul șocant. Acesta a ajuns să deconteze din banii Termoserv Salub SA până și dulciurile cumpărate pentru familie. De la ciocolate, la sucuri etc., Florea a decontat peste 1.200 lei din banii instituției pentru confortul familiei sale.
Culmea, acesta a ajuns să-și repare mașina personală pe banii societății. Florea a decontat circa 3.000 lei pentru diverse piese destinate mașinii cu nr. IS 59 FLR, mașina sa personală. În documente a fost trecut autoturismul cu nr. IS 08 VGF, mașina Termoserv SaluB SA. Fie că a fost vorba de manopera ce a ținut de schimbarea unor piese, dar și de altele, Florea a decontat absolut totul din banii firmei pentru mașina sa.
Poliția a deschis dosar penal pentru centrala furată
Florea a plătit din banii Termoserv Salub SA circa 3.500 lei pentru achiziția unei centrale termice de tip Vaillant. Acesta a plătit centrala cu fondurile publice și a dus bunul în propria casă. A dus în schimb la societate o altă centrală mai veche, pentru a justifica totuși afacerea. După circa un an de la toată afacerea respectivă, pe fir au intrat și polițiștii. Aceștia au recuperat centrala în cauză și i-au deschis dosar penal directorului Termoserv Salub SA.
Costel Florea s-a ales cu dosar penal după tot acest scandal. Polițiștii ieșeni au confirmat faptul că directorul Termoserv Salub SA a scos banii firmei pentru interesul personal. Printre toate acțiunile se numără și achiziția dubioasă a centralei termice ajunse la casa lui Florea.
„În cauză este deschis un dosar penal. Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare”, au arătat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Facturi decontate cu duiumul
Ani la rând, Florea a decontat tot ce a putut pentru interesul său personal, din banii societății. A ajuns să-și procure până și o motosapă pentru casa sa, din banii societății. În urmă cu mai mulți ani a închiriat un buldozer de la firma Predemet Podu Iloaiei, pentru o perioadă de 12 luni, contra a peste 77 de mii de lei. Buldozerul nu s-a deplasat nicio secundă de la Podu Iloaiei la Târgu Frumos, totul fiind făcut doar pe hârtie.
În vara lui 2016, cu aceeași firmă de la Podu Iloaiei a fost încheiat un contract fictiv pentru transportul deșeurilor, fiind întocmite mai multe facturi. Valoarea prejudiciului a fost de peste 1,4 milioane lei. Între cele două societăți a mai fost încheiat un contract fictiv legat de un mini încărcător pe care Predemet urma să-l livreze la Târgu Frumos. Contractul a fost încheiat pentru 263 de mii de lei, însă utilajul nu s-a mișcat din bază.
„Nu sunt probleme, a fost o încurcătură. Am luat o centrală a mea și una pentru firmă și ele s-au încurcat. Una a fost pe condensare și cealaltă nu. Din ce știu, dosarul s-a închis. Cred că este o răutate politică aici la Târgu Frumos de a apărut acest lucru”, a spus Costel Florea.