Sanatate

Infestare cu oxiuri la copii: Simptome și tratament

Publicat: 13 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Infestare cu oxiuri la copii Simptome și tratament
Prezența oxiurilor poate fi identificată în scaun

Oxiurii poartă numele de Enterobius vermicularis și sunt ca specie niște viermi paraziți inelați, frecvent întâlnindu-se oxiuri la copii și bătrâni.

Fiind o specie parazită trăiesc în corpuri gazdă cu sistem imun scăzut. Corpul uman este văzut ca fiind un organism ce are capacitatea de a lupta cu intrușii microscopici, însă fiind atât de mulți inamici nevăzuți, uneori găsesc portița de intrare. Viermii inelați sunt din punct de vedere evolutiv considerați ca fiind unii dintre cei mai dezvoltate tipuri de viermi existente.

grafică ce prezintă ouăle la parazit
Aceste ouă chiar dacă sunt mici, au o rezistență foarte ridicată

Simptome posibile

Când primul ou ajunge în sistemul digestiv, nu se pot simți simptome ce să ducă cu gândul la o infecție parazită. Timp de câteva săptămâni acești viermi vor continua să trăiască în tubul digestiv, mai exact în cecum (prima parte a intestinului gros) fără a provoca niciun disconfort. Însă la maturitate vor începe să depună un număr considerabil de ouă. Majoritatea lor fiind poziționate între pliurile interne ale anusului.

Un simptom general este cel în care apar mâncărimi anale (cauzate de prezența ouălor), iar astfel ouăle vor ajunge în pat, cearșaf, haine, etc. Transportul acestora fiind posibil în societate prin contactul cu mâini sau haine contaminate. Dacă un membru al familiei prezintă o infecție cu acest vierme, este foarte probabil și foarte des întâlnit ca întreaga familie să fie infectată.

imagine la microscop a viermelui parazit
Enterobius vermicularis – Adult

Mâncărimile anale sunt direct proporționale cu numărul de ouă depuse la nivelul anusului, iar astfel este ceva stânjenitor în locuri publice. Nu este vorba de intensitatea mâncărimilor, ci de frecvența lor. Adesea un alt indicator al acestui parazit poate fi iritațiile la nivelul anusului provocate de mâncărimile excesive.

Acești viermi inelați pot atinge chiar și 2mm în lungime, fiind vizibili dacă numărul este crescut chiar în scaune. În unele cazuri acești paraziți pot chiar părăsi intestinul gros prin anus găsindu-se în lenjeria intimă.

Printre factorii evidenți ai prezenței unui parazit în organism, prezentați mai sus, există și simptome mai puțin corelate direct. Greața și durerile abdominale pot indica această afecțiune dacă sunt constante timp de o perioadă. Din cauza mâncărimilor ce nu se mai termină, mai ales noaptea, o consecință este și insomnia. Chiar dacă nu credeți că există posibilitatea de a fi infestați cu paraziți, aceste simptome tot trebuie investigate.

imagine la microscop a ouălor parazite
Chiar dacă paraziții maturi au 2mm și se pot observa, ouăle în schimb sunt neperceptibile pentru oameni

Cum apar acești paraziți în corpul nostru?

Cei mai expuși pericolului produs de existența acestor viermi sunt copii, deoarece nu au încă un mecanism de apărare suficient de dezvoltat. O persoană se poate contamina prin consumarea unor produse infectate (fructe, legume pe care o persoană cu această afecțiune le-a atins). Totodată se poate lua prin contactul hainelor ce aparțin unei persoane infestate, întrucât chiar dacă adulții au dimensiuni de 2mm, ouăle sunt mult mai mici și au o rezistență foarte crescută în mediul exterior.

grafica unde se observă un vierme în intestin
Enterobius vermicularis petrece foarte mult timp în cecum

Tratament pentru oxiuri la copii

Dacă se bănuiește faptul că un copil suferă din cauza acestor paraziți, însă nu sunt simptome evidente, se recomanda vizita la un medic ce ulterior vă va trimite la un farmacist pentru a achiziționa un kit de testare prin care se recoltează o amprentă anală, necesară în probele de laborator.

Medicamentele ce s-au dovedit a fi efective în combaterea paraziților sunt mebendazole și albendazole. Se recomandă a se anunța persoanele cu care ați luat contact pentru a urma de asemenea acest tratament. Doctorul poate să recomande cu exactitate perioada și ulterior chiar să ceară încă un set de analize pentru a verifica dacă au dispărut toți.

Adauga un comentariu