Prima pagină » Local » Institutul Regional de Oncologie Iași va avea 20 de paturi în plus pentru internarea de zi
Institutul Regional de Oncologie Iași va avea 20 de paturi în plus pentru internarea de zi

Institutul Regional de Oncologie Iași va avea 20 de paturi în plus pentru internarea de zi

10 iun. 2025, 02:00,
Codruța ȘOROAGĂ în Local

Institutul Regional de Oncologie Iași are în prezent 330 de paturi pentru internarea continuă și 36 de paturi pentru internare de zi. Ec. Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iași, a transmis că a depus o documentație la Ministerul Sănătății, astfel încât unitatea medicală să aibă cu 20 de paturi în plus pentru internarea de zi.

Institutul Regional de Oncologie Iași o să aibă mai multe paturi de internare de zi

Institutul Regional de Oncologice Iași va avea mai multe paturi de internare de zi. Astfel, capacitatea unității medicale va crește de la 36 de astfel de paturi, la 56.

„În 2012, când Institutul Oncologic și-a început activitatea, avea 300 de paturi pentru internarea continuă și 30 de paturi pentru internarea de zi. Acum are 330 de paturi pentru internarea continuă și 36 de paturi pentru internare de zi, pe care le mărim cu încă 20 – avem documentație depusă la Ministerul Sănătății, pentru modificare de structură. În 2012, când am început activitatea, am preluat de la Spitalul «Sf. Spiridon» 287 de angajați. Aceștia au fost angajați ai secțiilor de Oncologie, Hematologie și Radioterapie, care și-au exprimat dorința să fie preluați de Institutul Oncologic, așa cum prevedea și hotărârea 583/2009, care spunea că se înființează Institutul Oncologic și preia structurile de profil din teritoriu. Tot la momentul respectiv au venit la noi 2 medici de la Spitalul de Pneumoftiziologie, cred că 3 medici de la Spitalul «Cuza Vodă», mult mai mulți medici de la fostul Spitalul «Sf. Ioan» și de la Spitalul «Spiridon». Erau medici care tratau preponderent pacienți oncologici la spitalele unde dânșii erau angajați atunci și care au venit la Institutul Oncologic și cu personal medical mediu. Nu aveam niciun rezident atunci. După ce ne-am înființat ca institut clinic, cu secții clinice, am primit și rezidenți. Am plecat de la 0 și am ajuns la aproape 500 de rezidenți pentru mai multe specialități”, a declarat ec. Mirela Grosu, manager al Institutului Regional de Oncologie Iași.

În cadrul IRO Iași funcționează un cabinet de vaccinare anti-HPV

În cadrul IRO Iași funcționează un cabinet de vaccinare anti-HPV (Virus Papiloma Uman). Acesta a fost inaugurat miercuri, 18 septembrie 2024, și este situat la etajul 1 al Centrului de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al IRO Iași, din strada Sărăriei nr. 177 A. Persoanele care doresc să se vaccineze împotriva HPV în cadrul IRO Iași se pot programa la numărul de telefon 0374.278.806 sau la adresa de e-mail vaccinarehpv@iroiasi.ro, doar în baza rețetei eliberate de medicul specialist/medicul de familie. Vaccinul va fi ridicat din farmacie în ziua vaccinării, în recipient termoizolant, cu maximum 60 de minute înainte de prezentarea la vaccin (conform programării). Dovada orei de achiziție va fi ora de pe bonul de la farmacie, care va fi prezentat în momentul vaccinării. Infecția cu HPV poate avea multiple localizări, dar afectează în special colul uterin, care face legătura între vagin și uter. Infecția cu HPV afectează şi sexul masculin.

Vaccinarea previne apariția diferitelor tipuri de cancere, leziuni precanceroase și veruci genitale asociate infecțiilor cu HPV. Din cele peste 120 de tipuri de HPV, Agenţia Internaţională de Cercetare a Cancerului a clasificat 12 tipuri cu risc oncogenic înalt: 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58, 59. Tulpinile de risc înalt, 16 şi 18, produc peste 70 la sută dintre cazurile de cancer de col uterin şi se asociază şi cu alte cancere: anale, cancer de vulvă şi al vaginului, peniene şi orofaringiene. Tulpinile cu risc scăzut determină veruci genitale sau papilomatoză respiratorie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită
Bacalaureatul din acest an a adus imagini inedite cu ținutele alese de elevi din mai multe centre de examen. Un elev din Mehedinți a devenit viral după ținuta purtată, iar absolvenții au surprins și prin reacțiile de după proba la Limba și literatura română. Primele imagini de la Bacalaureat 2026 au devenit rapid virale, după […]
Bacalaureatul transformat într-o adevărată paradă a ținutelor. Un elev din Mehedinți a atras toate privirile cu apariția sa neobișnuită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 iulie 2026
02 iulie 2026